ARCEN

ARCEN Reclădim stima de sine a Bucureștiului și a bucureștenilor prin cultură și comunitate
(303)

[ARCEN Recomandă] Cartierul Mântuleasa renaște, iar comunitatea îi invită pe bucureșteni să-l vadă, să-l observe, să-l s...
04/10/2026

[ARCEN Recomandă] Cartierul Mântuleasa renaște, iar comunitatea îi invită pe bucureșteni să-l vadă, să-l observe, să-l simtă. La pas. 🌿
Ceea ce spunem de atâția ani la ARCEN, că un oraș devine cu adevărat al oamenilor atunci când își deschide curțile, își pietonalizează străzile și își ascultă poveștile, se întâmplă zilele acestea într-unul dintre cele mai frumoase colțuri ale Bucureștiului.

Ne bucurăm enorm să susținem inițiativa Mântuleasa, un proiect despre patrimoniu și regenerare urbană, inițiat de Youth Vision of Society alături de Revista Arhitectura și Uniunea Arhitecților din România.

Ce se întâmplă când deschidem un cartier istoric nu doar circulației pietonale, ci și curiozității?

Pe 3 și 4 octombrie, Strada Plantelor și împrejurimile se transformă într-un laborator de explorare. Mașinile fac loc oamenilor, iar cartierul devine o arhivă vie pe care suntem invitați să o citim prin:

🚶‍♂️ tururi ghidate și ateliere de explorare urbană;
🏡 curți deschise, târg de antichități și yard sale;
✨ arhitectură pusă în dialog cu arta contemporană și instalațiile media (alături de One Night Gallery);
💬 întâlniri cu oamenii locului, cu micile afaceri din cartier și activități pentru familii.
Mântuleasa nu este doar un cartier de privit, ci unul de trăit. Mergeți să vă bucurați de el!

📍 Unde: Strada Plantelor (închisă traficului auto între 09:00 și 22:00) și împrejurimi
📅 Când: 3 și 4 octombrie
🔗 Programul complet îl găsiți la organizatori: https://deschidem-mantuleasa.yvs.ro/

Garajul, pe atunci numit și „Palatul” Ciclop, a apărut în peisajul bucureștean în 1928, fiind una dintre primele expresi...
26/09/2026

Garajul, pe atunci numit și „Palatul” Ciclop, a apărut în peisajul bucureștean în 1928, fiind una dintre primele expresii ale modernismului care va pune mai apoi stăpânire pe oraș. Bulevardul I.C. Brătianu, „care până acum un an-doi, somnola, trezit numai la lătratul unui câine sau la cântecul cocoșului de prin diferitele curți imense”, conform unui gazetar, avea să devină în doar câțiva ani un avanpost al noii arhitecturi, care abandona ornamentele încărcate în favoarea jocului de volume și formelor geometrice rafinate.

Nu doar arhitectura clădirii Ciclop anunța sincronizarea cu Occidentul, ci și faptul că adăpostea o altă expresie a progresului: automobilul, din ce în ce mai prezent pe străzile centrale, spre bucuria unor bucureșteni și deznădejdea altora, deranjați mai ales de unul dintre accesoriile sale: claxonul.

Pe lângă automobile, Ciclopul a găzduit și expoziții la începutul anilor ’30: „Cum să fie căminul meu?” și „Expoziția Modei”. Cea din urmă a fost primită cu entuziasm de publicul feminin, în cadrul ei având loc și prezentări de modă. Automobile, rochii și pălării? De ce nu? „ Rămâi uimită de varietatea culorilor, de luciul mătăsurilor, de infinita măreție a modelelor expuse, îi scalzi privirile în visul dantelat pe care-l reprezintă vaporoasele piese de lingerie, te extaziezi în fața sutelor de nuanțe de ciorapi și muritoarea obicinuită rămâne perplexă, privind ultimele modele de coliere, strasse, brățări și bucle.”

Tot în 1931 a avut loc un alt eveniment grandios: primirea caravanei Citroën, după ce parcursese 20.000 km prin Europa. Peste 5.000 de persoane s-au aflat in ziua sosirii in fața clădirii. Pe data de 5 iunie a fost organizată recepția în localurile garajului, la care, conform ziarului Adevărul, ar fi participat în total, de-a lungul serii, peste 10.000 de persoane.

Vă așteptăm astăzi și mâine, de la ora 16, la traseul „De la ARO la Cișmigiu”, cu Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu, pentru a sărbători împreună 20 de ani de ARCEN.

Cișmigiul e grădina de suflet a bucureșteanului, înainte și după Primul Război Mondial: e locul în care îndrăgostiții îș...
25/09/2026

Cișmigiul e grădina de suflet a bucureșteanului, înainte și după Primul Război Mondial: e locul în care îndrăgostiții își dau rendez-vous, elevii fug de profesori, studenții încearcă fără succes, la umbra unui tei, să citească pentru seminare, în care iarna se alunecă elegant pe gheața patinoarului, în competiții de viteză sau artistice, iar vara luneci cu barca pe lacul nocturn, în acordurile muzicii de la restaurantul „Monte Carlo” și ale păsărilor care și-au făcut din această grădină o casă și o filarmonică.

Dacă inima Bucureștilor de altădată e pe Calea Victoriei, iar pântecele la Halele Centrale, plămânii sunt neîndoielnic aici, în frunzișul copacilor bătrâni care au văzut atât de multe chipuri și istorii: l-au privit pe Eminescu plimbându-se cu melancolie pe alei, pe Tudor Arghezi găsind inspirație pentru textele din „Bilete de papagal”, pe Eugen Ionesco și Jeni Acterian, pe Monica Lovinescu jucându-se cu mingea, pe tatăl său, criticul și teoreticianul literar Eugen Lovinescu, stând la o discuție literară la „Monte Carlo”.

După mulți ani de exil, când a revenit în orașul copilăriei și al tinereții sale, Monica Lovinescu l-a recunoscut cu greu. Un singur loc i-a permis să-și regăsească trecutul. Acela a fost Cișmigiul:

„Casele pe care le lăsasem albe, curate, occidentale, deveniseră maronii, decrepite, întunecate, ca într-un film prost colorat. Lumea a patra, am exclamat, întorcând capul să zăresc fereastra de la blocul Wilson care fusese a mea sau Universitatea, din care aproape direct plecasem în Franța. Nu regăseam decât murdărie, decrepitudine.

Totul s-a colorat altfel a doua zi, în Cișmigiu. [...] Grădina rămasă intactă. [D]eodată am dat spre un șir de scaune verzi. Exact aceleași din copilărie. Madlena proustiană. Năpădită de prezența copilăriei, într-o bruscă amalgamare de planuri, am declarat că Bucureștiul e cel mai frumos oraș din lume, că nu se poate trăi aiurea. Din moment ce aici îmi trăisem copilăria, în loc să mă așez pe scaun, îmi venea să mă cocoț pe el, ca atunci când eram prea mică pentru a mă putea așeza pur și simplu. Poate atunci mi-am adus aminte de gestul Allei la Petersburg: nu-și mai amintea nimic, dar când a ajuns pe Cheiul Nevei, în loc să-și coboare brațele pentru a se sprijini de parapet, și le-a înălțat, ca atunci când avea 6 ani (sau 5). Și totul i-a fost redat.”

Vă așteptăm sâmbătă și duminică, de la ora 16, la traseul „De la Aro la Cișmigiu”, pentru a sărbători împreună 20 de ani de ARCEN.

„Deși atât de lungă, Calea Victoriei nu începe, totuși, decât din Bulevardul Elisabeta și sfârșește la Teatrul Național;...
24/09/2026

„Deși atât de lungă, Calea Victoriei nu începe, totuși, decât din Bulevardul Elisabeta și sfârșește la Teatrul Național; două sute de pași. Aci este buricul României. De două ori pe zi, la prânz și seara, amândouă trotuarele și cel puțin jumătate din stradă, sunt pline de lume. Vreau să spun: sunt pline de femei. Că femei sunt mai multe. Și se plimbă numai dela Bulevard la Teatru; și numai de la Teatru la Bulevard. Mereu aceeași lume, pentru că în București fiecare se plimbă într’un anumit loc. Niciodată plimbăreții de pe bulevardul Elisabeta, bunăoară, nu se vor plimba pe Calea Victoriei decât în trecere. Și viceversa...

Ce frumoase sunt femeile de pe Calea Victoriei! Toate sunt frumoase, vesele și fericite. Și multe. Foarte rar ți se întâmplă să vezi doi bărbați cu o femeie; dar vezi la fiecare pas trei femei cu un bărbat. Uneori, crâmpeiul acesta de stradă îți face impresia unei săli de bal, unde toată lumea petrece. Pe calea Victoriei, eu n’am văzut niciodată un om trist, o femeie îngândurată. Am văzut, în schimb, foarte mulți oameni fluierând...

S’au prăbușit, rând pe rând, cele mai mari instituții financiare; comercianți foarte onorabili și foarte bogați au dat faliment ; sufletul țării a tremurat de indignare la auzul unor fraude epocale; de atâtea ori văpaia secetei a amenințat belșugul din holde și din hambare, - calea Victoriei a rămas mereu aceeași: elegantă, veselă și fericită. Se entuziasmează de câte ori se schimbă garda palatului, ca de un lucru cu totul nou, deși se întâmplă în fiecare zi, la ore fixe; strigă din toată inima « ura »! cu soldații și cu asociațiile sportive, când se fac retrageri cu torțe; se ține cu copiii după muzica militară; flutură batistele și pălăriile la Rege, și-i zâmbește ca unui cunoscut cu care s’a plimbat ieri la prânz." (Mircea Damian, „București”, 1935)

Despre Calea Victoriei și alte repere ale vechilor București, vom povesti sâmbătă și duminică, de la ora 16, la traseul cultural „De la ARO la Cișmigiu”, prin care sărbătorim 20 de ani de ARCEN.

Hotelul Ambasador străjuiește impunător, cu numeroasele sale etaje, bulevardul. A fost construit în 1937-1938, în stil A...
23/09/2026

Hotelul Ambasador străjuiește impunător, cu numeroasele sale etaje, bulevardul. A fost construit în 1937-1938, în stil Art Deco, după planurile arhitectului Arghir Culina. În proiectul inițial, clădirea avea elemente Art Deco mai pronunțate și era gândită ca un vast bloc de locuințe individuale. În cele din urmă, finalitatea ei s-a schimbat, fiind deschisă ca hotel la 4 mai 1939.

Conform anunțurilor din presa vremii, Ambasador avea 300 de apartamente și era dotat cu cea mai modernă instalație sanitară din Europa. A devenit rapid unul dintre punctele de atracție din inima Bucureștilor, un turn Babel în holul căruia erau vorbite toate limbile europene și destul de multe non-europene.

În „Dâmbovița, apă dulce” de Damian Stănoiu, bulevardul și hotelul sunt văzute, comic, din perspectiva personajelor venite din provincie și uimite de aspectul modern al Bucureștiului:

„Când coborâră și dădură cu ochii de imensul bulevard, care pe această porțiune poartă numele lui Take Ionescu, făcură ochii cât cepele și se priviră speriați. Eu mai degrabă dispuși să creadă că visează. Așa stradă largă, atâtea automobile, care de care mai luxoase, gonind într-o muțenie de necrezut, atâtea clădiri uriașe care tind să stingherească libertatea norilor - nu puteau să existe decât în vis. Sau cel mult în Paris și în America”.

În același roman găsim o descriere a interiorului și a priveliștii pe care o puteai cuprinde cu privirea de pe terasa aflată la ultimul etaj, orașul-furnicar cu neobositul său freamăt:

„Holul imens al marelui hotel, cu coloane îmbrăcate în marmură și cu lux de lămpi venețiene și oglinzi de cristal, îi zăpăci așa de tare, că primul gând le fu să facă stânga-mprejur. (...) De pe terasa de deasupra celor douăsprezece etaje, ochiul îmbrățișează aproape trei pătrimi din Capitală. Se zărește până hăt departe de ultimele ei clădiri. Ai atunci o mică decepție. Bucureștii ți-a făcut de multe ori impresia că nu se mai isprăvește, că întinderea lui e nemărginită – și iată-l acum limitat în spațiu, ca orice așezare omenească. Când cauți în jos, la furnicarul de pe bulevard, ai senzația că picioarele ți se topesc și pe ochi se așterne o pânză de păianjen, (…) mai cu seamă dacă nu ești obișnuit cu înălțimile.”

Vă așteptăm sâmbătă și duminică, 26 și 27 septembrie, de la ora 16, la traseul cultural „De la Aro la Cișmigiu”, cu Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu.

„Ieri la Lido pe terasă/ Jazzul syncopa cu antren/ Iar eu singur la o masă/ Fredonam al lor refren/ Tu ședeai la altă ma...
22/09/2026

„Ieri la Lido pe terasă/ Jazzul syncopa cu antren/ Iar eu singur la o masă/ Fredonam al lor refren/ Tu ședeai la altă masă/ Și din când în când dansai/ Din toate cea mai frumoasă/ Numai tu, doar tu erai”.

Sunt câteva versuri din „Ieri la Lido pe terasă”, un slow-tango interbelic compus de Mircea Botez și Edy Silvian. De cm a fost anunțată în 1930 deschiderea bazinului cu valuri de la Lido, bucureștenii au fost cuprinși de mirare, freamăt și nerăbdare. Nu se mai auzise la București de o astfel de invenție, iar locul, asortat cu o terasă, băuturi fine și mâncare delicioasă, a devenit repede un magnet pentru orășenii topiți de zilele caniculare. Clipocit de valuri, clinchet de pahare, jazz și Art Deco, părea un mic paradis răsărit la marginea celui mai modern bulevard din capitală.

Aici aveau loc parade de modă (în „maillots de bain”), iar oamenii dansau, pe ritmuri lente sau alerte, dansau până în zori, pentru că erau tineri, majoritatea, și pentru că orașul se înnoia, trepida, voia să ajungă din urmă alte capitale ale nesomnului. De jur împrejur începeau să se ridice pe bulevardele Take Ionescu și I.C. Brătianu imobilele înalte, Art Deco și moderniste, care aveau să preschimbe orașul patriarhal într-o urbe din ce în ce mai racordată la progresul tehnologic.

Iată ce nota un gazetar în ziarul „Rampa” despre serile la Lido: „Seara, bazinul e transparent ca un flacon sau ca un acvarium. Jazzul Albachari-Ghindă-Berindei aruncă din saxofoane, clarinete şi tobă apeluri la un tango languros, care alunecă uşor, sub lampioane şi sub luna care ameninţă să cadă, cât e ea de mare, în bazinul cu valuri Lido”.

Vă așteptăm sâmbătă și duminică, 26 și 27 septembrie, de la ora 16, la traseul cultural „De la Aro la Cișmigiu”.

foto: Ilustrațiunea română

Al doilea traseu aniversar ARCEN: De la ARO la Cișmigiu. Rezervările s-au deschis azi. Blocul din fotografie e ARO, de u...
21/09/2026

Al doilea traseu aniversar ARCEN: De la ARO la Cișmigiu. Rezervările s-au deschis azi.

Blocul din fotografie e ARO, de unde pornește povestea noastră. Peste drum, în vara lui 1930, Bucureștiul și-a făcut o mare pe bulevard: bazinul cu valuri de la Lido, cu orchestră de jazz și parade de costume de baie. Un gazetar scria că acolo îți lași în cabină îmbrăcămintea, starea civilă și deziluziile. Tot acolo, un copil venea des să învețe să înoate. Îl chema Mihai și avea să fie ultimul rege al României.

Un traseu despre Bucureștiul dintre cele două mari războaie: un oraș care a construit cu o viteză pe care n-a mai avut-o niciodată și care n-a bănuit ce urmează.

Sâmbătă 26 și duminică 27 septembrie, de la ora 16:00. Două ore, cu Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu.

Gratuit, doar pe bază de rezervare. Biletul și punctul de întâlnire le primiți pe mail.

Ieri, mii de oameni au stat la aceeași masă, La Mița Biciclista, în mijlocul unei intersecții din care, în restul anului...
20/09/2026

Ieri, mii de oameni au stat la aceeași masă, La Mița Biciclista, în mijlocul unei intersecții din care, în restul anului, orașul doar trece.

Copii jucând șah pe asfalt, bunici ascultând taraf, oameni care nu se cunoșteau împărțind aceeași bancă de lemn. Bucureștiul știe să stea împreună, doar că rareori îi dă cineva loc. De douăzeci de ani, ARCEN asta încearcă: să-i facă loc.

Azi e chiar ziua lui: 567 de ani de la prima atestare documentară. Și o luăm de la capăt, de la 10:00 la 22:00: ateliere pentru copii, la 13:00 dialogul despre cine păstrează memoria orașului cu Andreea Apostu și Edmond Niculușcă, de la 17:00 DJ Alberto în stradă, iar la 20:00, film sub cerul liber, „Un film cu o fată fermecătoare" (1967), cu Bucureștiul în rolul principal. În plus, acces gratuit în cadrul expoziției “Numai Pictura”, ultima zi de expoziție.

Veniți să-i spuneți la mulți ani așezați la masa lui.

La mulți ani, București! Ne vedem în stradă.

19/09/2026

Bună dimineața!

Am avut o noapte plină, dar suntem gata.

Vă aşteptăm în stradă!

Mâine dimineață, la 10:00, strada se deschide. De douăzeci de ani, ARCEN face un singur lucru, în multe feluri: se luptă...
18/09/2026

Mâine dimineață, la 10:00, strada se deschide. De douăzeci de ani, ARCEN face un singur lucru, în multe feluri: se luptă ca Bucureștiul să rămână un oraș pe care să-l poți iubi. Am început cu plimbări prin orașul istoric, am continuat cu lupte pentru clădiri care păreau pierdute, iar trei dintre ele trăiesc azi din nou. În jurul uneia, casa Miței Biciclista, o intersecție întreagă și-a schimbat viața: unde se parcau mașini, se întinde acum o masă de 45 de metri la care se așază, de trei ani, tot orașul.

Aniversarea celor douăzeci de ani o ținem cm știm noi: în stradă, cu porțile deschise, de Zilele Bucureștiului.

Sâmbătă și duminică, de la 10:00 la 22:00: jocuri pe asfalt și ateliere pentru copii, două conversații despre oraș la Masa Nesfârșită, colțul de carte despre București, ultimele zile ale expoziției NUMAI PICTURA, viniluri la . Sâmbătă seara, de la 18:30, Tanti Mioara și Taraful de la Vărbilău cântă în mijlocul intersecției.

Duminică, chiar de ziua orașului, DJ Alberto de la 17:00, iar la 20:00 stingem luminile pentru „Un film cu o fată fermecătoare”, filmul din 1967 în care Bucureștiul e personaj principal.

Totul cu acces liber. Fără bilete, fără garduri, fără scenă înaltă.

Veniți pe jos, veniți cu copiii, veniți cu bunicii. La 567 de ani, la mulți ani, București. Ne vedem în stradă.

Amzei. Cartier deschis · 19–20 septembrie · un proiect ARCEN, în jurul casei La Mița Biciclista

Address

Christian Tell, Nr. 11, Sector 1, București
Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ARCEN posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to ARCEN:

Shortcuts

Share

Category