CIVIC Turda

CIVIC Turda Scopul nostru este de a sprijini ONG-uri, instituții publice si grupuri civice să dezvolte comunitatea!

10/10/2026

A trecut prin trei lagăre la zece ani. A pus prima dată mâna pe pensulă la cincizeci și șase.

Ceija Stojka s-a născut în 1933, în Austria, într-o familie de lovari care trăia pe pământurile acelea de sute de ani. După 1938, romii au fost numărați, înregistrați și scoși din școli. Tatăl ei a fost dus la Dachau și omorât, iar restul familiei deportat. A trecut prin Auschwitz-Birkenau, Ravensbrück și Bergen-Belsen. Din familia ei, care număra peste două sute de oameni, au supraviețuit cinci.

S-a întors la Viena și a tăcut patruzeci de ani, cât a vândut covoare din ușă în ușă. Nici Austria nu a vorbit, fiindcă statul nu i-a recunoscut multă vreme pe romi ca grup persecutat. În 1988 a publicat prima ei carte, iar un an mai târziu s-a apucat de pictat, fără să fi făcut vreo școală de artă. A lăsat în urmă peste o mie de lucrări, expuse azi în muzee din Europa și din America.

Proiect finanțat nerambursabil din bugetul Agenției Naționale pentru Romi (Agentia Nationala pentru Romi).

Acest material este publicat în cadrul proiectului „BildungsROMA - Contribuția romilor în artă” ID 973 derulat de către Asociația Civic Arieș cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Romi, prin programul de finanțare nerambursabilă ,,Romi pentru România” în anul 2026.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Agenției Naționale pentru Romi.

📱 Dacă ai văzut o meserie doar pe TikTok, sunt șanse mari să-i fi văzut trailerul.Avocatul are pledoaria care întoarce p...
08/10/2026

📱 Dacă ai văzut o meserie doar pe TikTok, sunt șanse mari să-i fi văzut trailerul.

Avocatul are pledoaria care întoarce procesul. Medicul, intervenția spectaculoasă. Antreprenorul, laptopul deschis într-o cafenea Starbucks ☕️ și o zi de lucru care pare să înceapă pe la 11.

Sunt părțile unei profesii care arată bine pe ecran. Mult mai rar vedem anii de pregătire, începuturile, rutina, deadline-urile, greșelile, birocrația sau taskurile absolut obișnuite care ocupă, de fapt, o bună parte dintr-o zi de muncă.

Și contează să le cunoști și pe astea. Nu pentru a face o profesie mai puțin atractivă, ci pentru a putea decide dacă ți-ar plăcea meseria în sine sau doar imaginea ei.

🎬 Tocmai perspectiva asta vrem să o aducem și în HOP, prin întâlniri în care profesioniștii vorbesc cu tinerii despre munca lor așa cm arată ea în realitate: parcurs, eșecuri, responsabilități și toate lucrurile care ajung mai rar într-un clip de 30 de secunde.

Până să spui „asta vreau să fac”, merită să afli cm arată, de fapt, o zi în care chiar faci asta.

🇪🇺Proiectul Harta pentru Orientare Profesională este finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate al Uniunii Europene.

08/10/2026

Dădea găini copiilor din sate ca să o învețe literele. Când au prins-o citind, i-au distrus cărțile.

O chema Bronisława Wajs, se născuse în 1908 la Lublin și creștea mutându-se cu căruțele. Fetele din lumea aceea nu învățau carte, fiindcă școala însemna să stai locului. A învățat oricum și a ajuns să scrie poezii lungi în limba romani, pe care le cânta întâi și le scria pe urmă. În 1949, un poet polonez i le-a publicat, iar odată cu ele a apărut și un mic dicționar romani-polonez.

Comunitatea ei s-a temut, fiindcă de fiecare dată când statul aflase ceva despre romi urmase o lege care le făcea rău. Papusza a fost declarată necurată și a trăit singură treizeci și patru de ani. A continuat totuși să scrie, deși nu mai avea cui să arate. Poeziile ei se învață azi în școli și la universitate, iar ea nu a apucat nimic din toate acestea.

Proiect finanțat nerambursabil din bugetul Agenției Naționale pentru Romi (Agentia Nationala pentru Romi).

Acest material este publicat în cadrul proiectului „BildungsROMA - Contribuția romilor în artă” ID 973 derulat de către Asociația Civic Arieș cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Romi, prin programul de finanțare nerambursabilă ,,Romi pentru România” în anul 2026.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Agenției Naționale pentru Romi.

06/10/2026

La optsprezece ani a rămas cu două degete bune la mâna stângă. Trăia din chitară.

Django Reinhardt s-a născut în 1910, într-o familie de manuși, și a crescut în tabere de rulote la marginea Parisului. În noaptea de 2 noiembrie 1928 a ars rulota în care locuia. A scăpat cu arsuri pe jumătate din corp, a refuzat să îi taie piciorul și a stat un an și jumătate în spital. Degetul mic și inelarul nu s-au mai îndreptat niciodată, iar toate pozițiile pe care le învață un chitarist sunt construite pe patru degete.

Nu a încercat să cânte la fel cu mai puțin. A construit alt sistem, gândit pentru două degete, cu salturi lungi și cu solouri din note cântate una câte una, foarte repede. Din felul acela de a cânta a ieșit jazz manouche, un gen pe care se țin și azi festivaluri în toată Europa. Chitariștii de acum învață pozițiile pe care el le-a inventat fiindcă nu avea încotro.

Proiect finanțat nerambursabil din bugetul Agenției Naționale pentru Romi (Agentia Nationala pentru Romi).

Acest material este publicat în cadrul proiectului „BildungsROMA - Contribuția romilor în artă” ID 973 derulat de către Asociația Civic Arieș cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Romi, prin programul de finanțare nerambursabilă ,,Romi pentru România” în anul 2026.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Agenției Naționale pentru Romi.

04/10/2026

Întrebi pe cineva pe stradă cine cântă la nai și îți spune Gheorghe Zamfir. Pe profesorul lui nu îl știe aproape nimeni.

Îl chema Fănică Luca, se născuse în 1894 la Ploiești, într-o familie de romi cu mulți copii și puțin de mâncare, iar primul nai i-l dăduse tatăl său ca să aducă bani în casă. Pe la 1900, naiul nu se preda nicăieri în lume. Se învăța uitându-te la un om care știe, iar când murea un naist bun se pierdea cu el și felul lui de a cânta.

În 1949, la cincizeci și cinci de ani, Fănică Luca a înființat prima catedră de nai din lume, o clasă adevărată, cu orar, cu exerciții și cu examene. Prin ea au trecut aproape toți naiștii importanți ai țării, printre care un băiat venit de la Găești care se înscrisese ca să învețe acordeon. Băiatul acela era Gheorghe Zamfir. În clip, un tânăr rom din Turda spune ce înțelege el din povestea de față.

Proiect finanțat nerambursabil din bugetul Agenției Naționale pentru Romi (Agentia Nationala pentru Romi).

Acest material este publicat în cadrul proiectului „BildungsROMA - Contribuția romilor în artă” ID 973 derulat de către Asociația Civic Arieș cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Romi, prin programul de finanțare nerambursabilă ,,Romi pentru România” în anul 2026.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Agenției Naționale pentru Romi.

02/10/2026

În 1906, un băiat de șaptesprezece ani a primit o bursă la Conservatorul din Viena. Nu a plecat niciodată.

Îl chema Grigoraș Dinicu și venea dintr-o casă de lăutari din mahalaua Scaune. Ieșise din Conservator cu cea mai bună mențiune, iar la examenul de absolvire cântase o piesă scrisă de el, „Hora staccato”. Nimeni nu i-a spus vreodată că nu e bun. S-a uitat cineva în dreptul numelui, a văzut că e rom, și discuția s-a încheiat acolo. A cântat apoi patruzeci de ani prin restaurantele Bucureștiului.

În 1932, Jascha Heifetz, cel mai cunoscut violonist al lumii, i-a cerut voie să rescrie piesa pentru el. De atunci „Hora staccato” se cântă ca bis peste tot, inclusiv la Viena. Melodia a ajuns acolo. Omul, niciodată. În clip, un tânăr rom din Turda ascultă povestea și spune ce crede despre ea.

Vezi povestea integrală din volum pe www.bildungsroma.civicaries.ro!

Proiect finanțat nerambursabil din bugetul Agenției Naționale pentru Romi (Agentia Nationala pentru Romi).

Acest material este publicat în cadrul proiectului „BildungsROMA - Contribuția romilor în artă” ID 973 derulat de către Asociația Civic Arieș cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Romi, prin programul de finanțare nerambursabilă ,,Romi pentru România” în anul 2026.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Agenției Naționale pentru Romi.

🚀 Astronaut. Veterinar. Fotbalist. Actor. YouTuber.Dacă am aduna toate răspunsurile pe care le-am dat de-a lungul copilă...
01/10/2026

🚀 Astronaut. Veterinar. Fotbalist. Actor. YouTuber.

Dacă am aduna toate răspunsurile pe care le-am dat de-a lungul copilăriei la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, probabil am avea deja câteva cariere fiecare.

Unele au rămas. Altele au ținut o vară, un an sau până când am aflat ce presupune meseria respectivă în realitate. Între timp am descoperit lucruri la care suntem buni, lucruri pe care nu le-am face zilnic și, mai ales, o mulțime de profesii despre care la 10 ani nici nu știam că există.

⚖️ Și poate că merită să privim la fel și alegerile pe care le facem mai târziu. Să-ți schimbi direcția pe măsură ce afli mai multe nu anulează alegerile de până atunci. Înseamnă că acum alegi cu mai multe informații.

În HOP, vrem să le oferim tinerilor tocmai mai multe ocazii de a descoperi ce există dincolo de răspunsul la „Ce vrei să te faci?”.

Până la urmă, ar fi puțin nedrept ca versiunea noastră de la 10 ani să aibă ultimul cuvânt. 😄

🇪🇺Proiectul Harta pentru Orientare Profesională este finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate al Uniunii Europene.

🥛 Câte meserii încap într-un iaurt?Cu întrebarea asta am pornit una dintre întâlnirile HOP. De la fermierul care produce...
30/09/2026

🥛 Câte meserii încap într-un iaurt?

Cu întrebarea asta am pornit una dintre întâlnirile HOP. De la fermierul care produce laptele până la oamenii care se ocupă de procesare, ambalare, transport sau vânzare, un simplu iaurt ne-a dus destul de repede la o concluzie: lumea muncii e ceva mai mare decât lista de profesii care ne vine prima în minte.

De aici, discuția a ajuns la tineri: ce meserii ar alege, pe care le-ar evita, ce contează pentru ei într-o carieră, ce îi îngrijorează când se gândesc la viața de după liceu și ce legătură văd între școală și toate astea.

Iar răspunsurile chiar merg mai departe: ideile lor sunt pe baza chestionarului HOP care va ajunge la colegii lor și, ulterior, parte din jocul pe care îl construim împreună. 🎲

📸 Iar dacă s-au distrat tinerii la întâlnire, nu mai trebuie să vă spunem noi. Vă lăsăm fotografiile de mai jos să vorbească.

🇪🇺Proiectul Harta pentru Orientare Profesională este finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate al Uniunii Europene.

🧠 „E foarte bun la matematică. Probabil o să meargă pe real.”E genul de asociere pe care noi, părinții, o facem aproape ...
30/09/2026

🧠 „E foarte bun la matematică. Probabil o să meargă pe real.”

E genul de asociere pe care noi, părinții, o facem aproape instinctiv atunci când încercăm să ne imaginăm viitorul copiilor noștri. Și e firesc: lucrurile la care se pricep sunt printre primele indicii pe care le avem atunci când încep discuțiile despre profil, facultate și, inevitabil, despre ce vor face mai departe.

Doar că, pe măsură ce cresc, apar tot mai multe piese în ecuație. Copilul foarte bun la matematică poate descoperi că îi place enorm să lucreze cu oamenii. Cel pe care l-am văzut mereu drept „creativ” poate ajunge foarte bun în business. Iar o abilitate pe care astăzi abia o exersează poate deveni, peste câțiva ani, esențială pentru profesia lui. Traseele profesionale ale copiilor noștri sunt greu de desenat complet la 16 sau 17 ani.

🧭 Și poate că aici putem să-i ajutăm cel mai mult: oferindu-le cât mai multe ocazii să exploreze. Să întâlnească profesioniști, să descopere cm arată meseriile în realitate și să vadă câte direcții pot porni din lucrurile la care sunt buni astăzi. Prin Harta pentru Orientare Profesională, vrem să adăugăm și noi câteva astfel de experiențe în parcursul liceenilor din comunitatea noastră. 🎲

Iar dacă răspunsul lor la „Ce vrei să faci mai departe?” se schimbă pe parcurs, poate că și asta face parte din procesul de a-l găsi.

🇪🇺 Proiectul Harta pentru Orientare Profesională este finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate al Uniunii Europene.

🏁 Nu pornim cu toții de la aceeași linie de start. Și nici cu aceleași atuuri.Unii descoperă foarte devreme ceva la care...
29/09/2026

🏁 Nu pornim cu toții de la aceeași linie de start. Și nici cu aceleași atuuri.

Unii descoperă foarte devreme ceva la care sunt buni. Alții au acces la mai multe experiențe, oameni sau oportunități și ajung mai repede să-și dea seama ce li se potrivește. Pentru mulți, drumul începe cu ceva mai multe necunoscute.

💼 Când vine vorba de carieră, însă, „ce îmi place?” și „la ce sunt bun?” sunt doar două dintre variabile. Mai există ce poți învăța, ce competențe vor conta peste câțiva ani, ce oportunități există în jurul tău și, foarte pragmatic, din ce poți construi o viață care să funcționeze și financiar. Lumea muncii nu se adaptează automat preferințelor noastre, iar noi nu rămânem aceiași oameni care eram când ne-am ales profilul la 14 ani.

Poate cea mai importantă abilitate rămâne, atunci, capacitatea de a te adapta. Să nu tratezi lucrurile la care ești bun astăzi drept o listă definitivă de plusuri și minusuri. Competențele se învață, interesele se schimbă, iar un dezavantaj de la început poate fi recuperat prin foarte multă muncă.

HOP pune toate variabilele astea pe aceeași masă. Tinerii ajung să exploreze profesii reale, să discute cu oamenii care le practică și să vadă cm alegerile, competențele și oportunitățile pot schimba un traseu profesional. Inclusiv board game-ul proiectului este construit în jurul acestei idei: deciziile schimbă parcursul, iar lucrurile învățate într-un loc pot deveni utile într-unul complet neașteptat.💡

Până la urmă, nu alegem cu toții același drum și nici nu plecăm din același punct. Important e ce reușim să construim din drumul pe care îl avem.

🇪🇺Proiectul Harta pentru Orientare Profesională este finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate al Uniunii Europene.

Address

Strada 1 Decembrie 1918
Turda
401078

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when CIVIC Turda posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share