11/10/2026
🎈🎈🎈 O VICTORIE CARE AR FI TREBUIT SĂ FIE UN DREPT RECUNOSCUT DE LA ÎNCEPUT!
Astăzi împărtășim cu voi o reușită. Aș numi-o o victorie, dar parcă acest cuvânt sună nepotrivit atunci când vorbim despre drepturile fundamentale ale unui om.
Cei care ne urmăriți cunoașteți deja povestea domnului Bârsan.
Anul trecut, în urma evaluării comisiei de specialitate, domnul Bârsan a primit gradul II de handicap, fără drept la asistent personal.
Vorbim despre un om care a suferit un AVC, care nu mai poate vorbi, are un picior amputat, se confruntă cu depresie și este complet dependent de ajutorul celor din jur.
Când l-am cunoscut și am văzut în ce condiții trăiește, ne-am întrebat cm este posibil ca un om aflat într-o asemenea situație să nu beneficieze de sprijinul unui însoțitor.
Am decis să nu acceptăm situația ca pe un fapt împlinit.
Am refăcut de la zero documentația medicală, ne-am ocupat de toate demersurile necesare și l-am însoțit personal la o nouă evaluare.
Astăzi, domnul Bârsan beneficiază de încadrarea în grad de handicap grav, cu drept la asistent personal.
Un drept pe care, având în vedere starea sa, considerăm că ar fi trebuit să îl primească de la început.
Am putea spune că a avut noroc. Norocul de a întâlni oameni care au știut ce trebuie făcut și care nu au renunțat.
Dar oare drepturile unui om ar trebui să depindă de noroc?
Și aici începe adevărata problemă.
De când am prezentat cazul domnului Bârsan, ne-au scris oameni din întreaga țară. Oameni cu dizabilități severe, unii fără ambele picioare, alții complet dependenți de familie, care ne povestesc că nu beneficiază de dreptul la asistent personal.
Ce se întâmplă cu acești oameni? Cine îi îndrumă? Cine le explică drepturile? Cine îi ajută atunci când nu mai au puterea să lupte?
Mulți nu cunosc procedurile, nu știu că pot contesta anumite decizii sau pur și simplu nu au pe nimeni care să îi sprijine.
Acceptă resemnați hotărâri pe care nu le înțeleg, iar unii își petrec ultimii ani din viață fără ajutorul de care ar avea atâta nevoie.
Nu contestăm necesitatea evaluărilor medicale și a criteriilor legale. Dar considerăm că fiecare caz trebuie analizat cu responsabilitate, cu atenție și cu respect față de realitatea în care trăiește acel om.
Dincolo de diagnostice, documente și criterii de încadrare, există oameni. Oameni care suferă, care au nevoie de îngrijire, de siguranță și, mai presus de toate, de demnitate.
Nu ar trebui ca o asociație, un voluntar sau un om binevoitor să fie singura șansă a cuiva de a-și obține drepturile.
Astăzi vrem să facem mai mult decât să prezentăm o reușită. Vrem să deschidem o discuție care poate schimba ceva.
Îi invităm pe toți cei care se află în situații asemănătoare să ne scrie în comentarii sau în privat. Vrem să înțelegem amploarea acestei probleme, să adunăm mărturii și să vedem ce demersuri putem iniția, inclusiv către instituțiile competente.
Vă rugăm să nu publicați în comentarii documente medicale sau date personale sensibile.
Poate nu vom reuși să schimbăm un sistem peste noapte. Dar putem începe prin a nu mai lăsa acești oameni singuri.
Pentru că drepturile nu ar trebui să fie privilegii, iar demnitatea umană nu ar trebui să depindă de noroc!
🐝 Asociatia Degețica Impact
❤️ Împreună schimbăm destine!