25/10/2026
Am avut bucuria de a asista la primul concert Bangla din Exeter, o ocazie minunată de a învăța mai multe despre dansul, muzica și istoria Bengalului. Deși nu se juca hora ca la noi, m-a surprins plăcut să descopăr versiunea lor de dans comunitar – a fost un moment cald, care a unit pe toată lumea într-o atmosferă de sărbătoare.
Un moment cu totul deosebit a fost cel în care o artistă pe nume „Prati” a urcat pe scenă într-un superb costum tradițional. Am avut șansa să schimb câteva vorbe cu ea înainte de spectacol și mi-a povestit cm cântecul și dansul ei vorbesc despre dârzenia și curajul unei tinere de a-și asuma cu mândrie identitatea, în ciuda prejudecăților și a discriminării cu care se confruntă.
Acest moment m-a pus pe gânduri. Mi-am dat seama că lupta noastră, a românilor, este atât de asemănătoare cu cea a altor comunități de imigranți: este acea străduință continuă de a nu ne uita rădăcinile, chiar și atunci când nu e ușor să te confrunți cu stereotipurile, să depășești barierele culturale și lingvistice sau să-ți clădești o „casă” socială într-un loc în care sentimentul de apartenență îți este adesea pus la încercare.
Este o luptă pe care o purtăm mai mult cu sufletul decât cu rațiunea...
Nu cred că a plecat cineva din țara de orice doar pentru „bani”; cred că marea majoritate am căutat o viață mai bună, mai demnă.
Iar astfel de evenimente culturale sunt esențiale: ele pun temelia unei societăți sănătoase, în care poți să-ți păstrezi propria identitate culturală și, în același timp, să simți cu adevărat că aparții comunității în care trăiești.
Le mulțumim din suflet Inclusive Exeter si celorlalți organizatori pentru eveniment și pentru invitație și le dorim mult succes în continuare!
🇬🇧
I had the joy of attending the very first Bangla concert in Exeter, a wonderful opportunity to learn more about Bengal’s rich history, music, and dance. Even though it wasn't our traditional Romanian hora, I was pleasantly surprised to discover their own version of community dancing, which brought everyone together in such a warm and inclusive way.
A particularly moving moment was when an artist named "Prati" performed on stage in beautiful traditional attire. I had the chance to exchange a few words with her before the show, and she told me that her song and dance were about the resilience of a young woman, proudly embracing who she is in the face of prejudice and discrimination.
It made me realize that our own struggles as Romanians abroad are shared by so many other immigrant communities. It’s that constant effort to hold onto our roots, even when it isn't easy to face stereotypes, break through cultural and language barriers, and build a sense of "home" in a place where your feeling of belonging is constantly being challenged.
It’s a struggle fought more with the heart than the mind. I don’t believe any of us came here strictly for money; I believe we all came in search of a better, more fulfilling life. Events like this lay the foundation for a healthy, inclusive society—one where you can hold onto your unique cultural identity while still feeling a genuine sense of belonging.
A big thank you to the organizers for the invitation, and we wish them the very best of luck in the future!