Asociația Povești cu zâne și cu zmei

Asociația Povești cu zâne și cu zmei Asociatie Non-Profit

18/06/2026
11/06/2026
25/05/2026

Ultimele două campanii umanitare pe care le-am dus la bun sfârșit mi-au demonstrat că binele pe care îl facem împreună nu este în van. Alexandra, Rebeca, Larisa și Mariusică au fost copiii care au meritat ajutorul nostru fără niciun dubiu și vă sunt extrem de recunoscător pentru mâna de ajutor întinsă!

După cele două campanii destul de dificile, am decis să luăm o mică pauză pentru a putea drămui bine unde va merge următorul nostru sprijin.
Între timp, am citit toate mesajele care solicitau ajutor, am dat telefoane la asistențele sociale din diverse localităti, am încercat să discut cu preoți și să merg, în viu, să văd câteva familii.

Tată, eu nu pot vorbi pe ocolite și nu pot ascunde realitatea. Consider că binele nu se face necondiționat, și trebuie să-l meriți pentru a-l primi. O casă construită de la zero costă zeci de mii de euro, bani pe care reușim să îi strângem cu greu, bancnotă cu bancnotă, cu nervi, cu calcule, cu facturile lui Gigel, cu toată tensiunea care implică o lucrare de așa anvergură.

Uneori și pentru mine e un stres, o bătaie de cap, însă la final, când văd bucuria pură de pe chipul copiilor și recunoștința din ochii părinților, consider că tot zbuciumul meu a meritat! Pentru cei care donează e satisfacția că reușesc să facă un bine. E liniște sufletească, e morală creștină, e spălarea păcatelor. Fiecare privește binele pe care îl oferă în felul său.

Însă TU, cel care primești acest bine, ce faci ca să meriți mâna întinsă? Noi, cei care te ajutăm, vrem să știm ce te-a adus în condiția asta. Cât este vina ta și cât a destinului?
Am tot spus: nu exista om sută la sută bun. Nimeni nu este sfânt , iar eu, mai mult decât oricine, nu mă consider unul. Sunt rău, sunt cârcotaș, răzbunător, am toane, nervi, sunt subiectiv. Și, nu în ultimul rând, ajut pe cine consider că merită.

Nu mă poți suna să mă cerți că nu vreau să te ajut. Nu pot veni la tine să-ți văd situația și să mă sperii de boxa pe care o ai în casă. Și nu glumesc. Am ajuns la o familie care trăiește în condiții grele. O casă dărăpănată, copii mulți, unul nou-născut. Părinții tineri, cu putere de muncă. Cine știe, poate muncesc din greu și nu se ajung cu banii. Doar că, în momentul în care am trecut pragul casei, atent să nu ating pereții care abia stăteau în picioare, o umbră m-a
acoperit de după ușă. O umbră mai mare decât mine. Băi, îmi sare cineva în spate! Eu, dacă sunt pasionat de filme cu karate, m-am pus în gardă.

În spatele meu, cât ușa, trona o boxă de putea să scoale două sate cu demografie mare. Sculă scumpă și riscantă pentru cocioaba în care locuiau. Am aflat ulterior că soțul, tatăl care nu prea muncea, era un mare pasionat de muzică. Păi cine ești tu, tată, DJ Bobo? Vinde boxa ucigașă și repară-ți pereții, cumpără lapte la copil, nu mai sta cu mâna întinsă, mergi la muncă!

Majoritatea asistențelor sociale unde sun refuză să-mi prezinte situații cu familii defavorizate care într-adevăr merită să fie ajutate. Parcă se sperie când aud că vreau să vin acolo. Toți își prezintă localitățile de am impresia că am sunat în Las Vegas. Iar când primesc ceva de la ei, cei mai mulți sunt asistați social, fără chef de muncă, rezidenți permanenți ai barurilor din localitate. La ce să ne ascundem după degete, majoritatea celor aflați în atenția asistențelor sociale sunt bazinul electoral care, o dată la patru ani, devine util.

Cât despre preoții pe care i-am rugat să mă ajute cu o listă cu nume….încă aștept telefoanele promise. Un singur slujitor al Domnului mi-a fost alături de când îmi desfășor activitatea. În rest, doar mila lui Dumnezeu.

Cum știm să râdem și să plângem pe pagina asta,oamenii, familia Romania fara gura, cei care au format comunitatea asta atât de mișto, trebuie să cunoască adevărul!

Să nu mai vorbesc de mamele pe care le-am vizitat și nu au avut bunul simț să-și facă ordine în casă, de mâncarea luată de la gura copiilor și dusă în altă parte, de faptul că nici ele nu erau sigure cine-s tații micuților sau de paginile lor de Tik Tok care m-au îngrozit.

Dacă nimeni nu spune lucrurile astea, o fac eu. Nu vreau să plângem la imagini trunchiate! Vreau să vă asigur că, atunci când voi demara viitoarea campanie umanitară, va fi pentru o familie monoparentală care apreciază și fructifică ajutorul nostru! Între timp, săptămânal, vom împărți alimente bătrânilor sărmani și copilașilor pentru care ciocolata chiar este o delicatesă rară!

Eu nu am încetat niciodată să cred în oameni, iar acțiunile voastre m-au făcut să înțeleg că suntem mulți pentru care iubirea de semeni nu-s doar vorbe goale! Nu pot să nu fiu frustrat când știu că undeva, umbrite de mari dezamăgiri, există niște suflete bune care se roagă pentru o șansă, iar noi nu putem ajunge la ele! Am tot spus, România fără gură nu construiește doar case, ci și vieți!

Încă o dată apelez la voi!! Dacă aveți cunoștință, în județele din jurul Bucureștiului, de familii monoparentale în nevoie( cerință obligatorie: un singur părinte, dacă-s doi, unul poate să muncească, exceptând, firește, o problemă gravă de sănătate) - mame decente și harnice, tați care își cresc singuri copiii și nu le beau alocațiile, bunici săraci care au în grijă nepoți abandonați de părinți, bătrâni fără sprijin - aștept mesaje cu drag în privat.

Fără boxe în curte, fără lipsă chef de muncă, fără abonamente la cârciumi sau gunoiul în casă ca la groapa de reciclare! Avem pe pagină preoți, medici de familie, profesori, vecini, nași și trecători prin viață: rupeți-vă câteva minute și lăsați, vă rog, un mesaj. Nu cred că există un bine mai mare decât să ridici de la pământ un om doborât de viață, nu de vicii!

Cei care vor să ne ajute să oferim alimente bătrânilor și copilașilor sărmani o pot face AICI:🙏❤️

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei

Lei: RO11BRMA0999100093268115
Euro: RO11BRMA0999100096596573

BRMAROBU
EXIM-Banca Românească
Câmpina- România

https://asociatiazanesizmei.ro/donatii/

Online cu cardul prin EU PLATESC

https://asociatiazanesizmei.ro/donatii/

Pay pal :

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=8BXPP7M5WMU9L

REVOLUT: 0732.142.777 -

16/04/2026

Sunt in căutare unui caz nou pentru viitoarea campanie umanitară Romania fara gura! Ce am văzut până în acest moment nu m-a convins că ajutorul nostru va fi apreciat la adevarata lui valoare sau situația nu era atât de dramatica încât să intervenim noi. Așa ca fac un apel către voi!

Mi-aș dori foarte mult să găsesc o bunică sau un bunic care își cresc nepoțeii singuri. Poate cineva din comunitate cunoaște o asemnea situație: aș fi recunoscător daca m-ar pune in temă!Acesta este următorul meu obiectiv, însă, bineînțeles, voi lua în calcul și alte cazuri!

Dacă cunoașteți familii monoparentale care au nevoie de ajutor: mame, tați sau bunici care-și cresc copiii/nepoții singuri, vă rog, lăsați-mi un mesaj în privat. Încă de la început am ales să sprijin familiile cu singur părinte din motive lesne de înțeles: dacă-s doi, unul poate să muncească, exceptând, firește, un motiv bine întemeiat, cm ar fi o problemă gravă de sănătate.

O altă rugăminte este ca familia în nevoie să nu fie preluată de o altă asociație-în acest caz, ei primesc deja sprijin-și să fie dintr-un județ relativ apropiat de București.

Și un SHARE mă ajută foarte mult, ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni!

Mă înclin și aștept mesajele voastre în privat! Noapte binecuvântată să aveți!🙏❤️

12/04/2026

Intrăm în biserică și cerem sănătate și un televizor color, apoi le reproșăm celorlalți că nu au suficientă credință.
La schimb oferim promisiunea că, de a doua zi, vom fi mai puțin păcătoși. Târgul ni se pare corect; nu putem renunța gratis la păcate. Și nu la toate dintr-odată. Pentru fiecare sacrificiu trebuie să primim ceva în schimb.

Din păcate, nici sănătatea, nici televizoarele și nici jurămintele noastre nu sunt veșnice. Contează doar ca astăzi să fim mai buni decât ieri.

Hristos a înviat, oameni buni!❤️

Address

Principala 37
Provita De Jos
107475

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Povești cu zâne și cu zmei posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația Povești cu zâne și cu zmei:

Share