03/05/2026
O nouă dramă pe munte, provocată de o avalanșă: de data aceasta, victima, un ofițer ISU, aflat în timpul liber. Alpinist și schior de înalt nivel, deci cu vastă experiență montană.
Dumnezeu să îl odihnească și condoleanțe celor apropiați!
Care sunt, însă, concluziile ce pot fi trase de pe urma acestui accident?
În primul rând, în ceea ce privește informațiile furnizate de presă: ca de obicei, aceleași formulări stereotipe, care, practic, nu oferă date utile, ci se axează pe senzațional și lacrimogen. Presa care, cu obstinație, refuză să preia și să difuzeze orice fel de informații referitoare la gestionarea riscului de avalanșă, cu excepția situațiilor în care se produce o tragedie. Am spus-o în repetate rânduri, ar fi de folos pentru practicanți să fie comunicate câteva date referitoare la caracteristicile avalanșei, unele amănunte privind accidentul în sine. În cazul de față nu s-a menționat nici măcar dacă toți participanții au fost luați de avalanșă sau doar victima.
Din acest detaliu, de exemplu, ar putea fi trase unele concluzii în ceea ce privește conduita participanților la tură (dacă au respectat distanța de siguranță).
Apoi, trebuie atrasă atenția asupra buletinului nivometeorologic (estimativ al riscului de avalanșă) pentru perioada 1-4 mai. Dacă estimarea gradului de risc conform Scării europene a riscului de avalanșă, doi, este în principiu corectă, partea de text este ruptă de realitate, ca și pictograma care menționează situația specifică: avalanșe de topire datorate încălzirii vremii. În fapt, în zilele de întâi și doi mai la altitudini de peste 1800 m condițiile au fost hivernale. Pe 30 aprilie a nins, iar ninsoarea a fost însoțită de vânt, vânt ce a continuat și în zilele următoare, chiar intesificandu-se. În data de doi mai, temperatura maximă la Vf. Omu a fost de -5,6 grade, la peste 1800 m înregistrandu-se, de asemenea, temperaturi negative. Deci nici vorbă de avalanșe de topire. Situația specifică era aceea a avalanșelor de placă. De altfel, peste tot se vedeau semnele acțiunii vântului: zone dezgolite de zăpadă, zone de acumulare, formațiuni caracteristice (scoici de vânt). Acesta era pericolul principal asupra căruia ar trebuit să atragă atenția buletinul.
Și, în fine, rămâne întrebarea: cm este posibil ca o persoană cu asemenea experiență să devină victima unui astfel de accident? Și nu, nu este o fatalitate. Nu, muntele nu își cere tributul. Este vorba despre acele așa numite "capcane ale inconștientului" care pot să se manifeste și în cazul celor mai experimentați. În numărul din decembrie al revistei Neige et Avalanches un articol se apleacă chiar asupra acestui subiect: cm se face că experții se lasă uneori prinși în capcană pe munte? Și la noi ar fi utilă o dezbatere referitoare la această problemă și la factorii psihologici implicați în accidentele de avalanșă, asupra cărora se insistă tot mai mult în literatura de specialitate din țările alpine, de care, însă, la noi, aproape nu se pomenește.
În accidentul de ieri, credem că a fost vorba de două capcane psihologice: "senzația de raritate" și obișnuința.
Participanții la tură și-au dorit, probabil, cu tot dinadinsul să profite de ultima zăpadă pudră (pulver) din acest sezon, ceea ce le-a scăzut vigilența (senzația de raritate). În același timp, fiind schiori experimentați, care au parcurs Valea Coștilei de mai multe ori, în condițiile în care gradul de risc anunțat era doi, au considerat că nu sunt motive de îngrijorare (obișnuința). Dacă vigilența nu le-ar fi fost alterată de aceste capcane ale inconștientului, ar fi perceput la justa valoare pericolul reprezentat de existența plăcilor de vânt și de caracteristicile traseului ales: vale de abrupt cu porțiuni foarte înclinate, unde chiar și o avalanșă de mici dimensiuni, care nu este aptă să îngroape un om, poate avea consecințe fatale, prin dezechilibrarea schiorilor și proiectarea lor în pereții de stâncă.
