04/10/2026
Ar trebui cumva să-mi lipesc telefonul de frunte. Cred că doar așa aș putea să vă arăt cu adevărat cm se simte să fii om care pășește pe pământul ăsta și cu grijă pentru alte ființe. Pentru că degeaba vi le arăt eu fracționat, nimeni nu mai e impresionat când le vede în mașină sau în casă, când deja sunt în siguranță. Aș vrea să le vedeți și voi ochii acolo în stradă, frica, foamea și bucuria când văd că ai pus mâna pe ele.
Azi am plecat să iau ultimele două cățelușe de la Vaslui, din gașca de șapte. Doi sunt deja în adopție, unul a pierit sub roțile mașinilor în acea parcare, alții doi sunt în foster, iar ele sunt acum cu mine.
Doar că cu fiecare drum mai lung simt că se mai rupe ceva din mine. Peste 50 de animale moarte pe șosea. Alte zeci care sunt la un pas de a ajunge și ele afiș, pe marginea drumurilor. Animale care nu au ce căuta libere pe străzi, pe câmp sau pe autostradă. Le-am făcut dependente de om, le-am înmulțit fără oprire și apoi le-am abandonat. Sunt animale care au încercat din răsputeri să supraviețuiască în stradă, și care și-au dat ultima suflare tot acolo.
Azi m-am întors cu patru în loc de două acasă. Nu am schimbat lumea, știu. Dar sunt două mai puține care ar fi pierit pe asfalt.
Prima mi-a ieșit in cale pe drumul dus, după podul râului Siret. Curbă, linie continuă și coloană în spatele meu de mașini claxonând. Am strigat-o și a venit în fugă, mi-a arătat burtica și am urcat-o în mașină. Mai puțin de 30 de secunde a durat operațiunea. Tot drumul s-a întins de parcă era cel mai confortabil loc în care a dormit vreodată.
A doua era pe drumul de întoarcere, după Bârlad (la câțiva km de unde am luat-o pe prima). Oprisem inițial pentru că voia să treacă strada și mașina care venea din sens opus nu încetinea, iar eu claxonam ca să o fac să se întoarcă. A revenit pe marginea drumului și am mers să-i dau de mâncare, mai aveam două punguțe de boabe în mașină. Era așa fericită încât a sărit pe mine și se încolăcea toată de bucurie. A venit din depărtare și o altă cățelușă la mâncare, pe care nu am putut deloc să o ating. Aceasta din urmă nu o lăsa deloc pe cea gri să mănânce (care era os și piele) și a mușcat-o de ochi de față cu mine. Când am văzut că i-a dat sângele, am urcat-o în mașină. Am stat 5 minute și am procesat ce se întâmplă. Atunci au venit întrebările: ce fac, unde o pun, e mare, dacă nu se înțelege cu pisicile, nu mai am loc să o separ în casă cu cele 60 de animale existente. Cele două de la Vaslui doar ce au terminat tratamentul pentru parvo, nu e safe să stea cu alți câini nevaccinați, deci ecuația se complica tot mai mult. Am dat-o jos din mașină. Am mai stat alte 5 minute. Am observat dinamica, drumul cu 2 benzi pe sens pe care se circula cu 100 la oră și am reconsiderat. Am urcat-o din nou în mașină, pentru a doua oară. Dar din nou au năvălit gândurile și întrebările. M-a luat prin surprindere un atac de panică și am coborât-o din nou. Cine m-a văzut acolo în drum, a spus că sigur sunt cel puțin dusă cu sorcova. Și pe bună dreptate. Nu mi s-a întâmplat asta în viața mea, dar nici nu am mai fost în situația în care să nu am unde să bag un câine și să cred că poate îi e mai bine în stradă. Că totuși cealaltă va rămâne singură. Dar totodată nu o lăsa deloc să mănânce. Pentru a treia oară am urcat-o în mașină și nu am mai stat. 20 de minute mi-a luat să decid și știam că aș fi regretat dacă plecam fără ea. Știu că nu am niciun drept să aleg cine trăiește și cine moare. Și știu că cealaltă va sfârși în drum. E nedrept. E crunt.
Dar pentru asta am nevoie de voi, de fosteri, ca de aer. Pentru ca eu să pot să le dau o șansă. Oameni care să-și dedice 3-4 luni din viață. Doar timp, răbdare și spațiu. Tot ce este material asigur eu, fără doar și poate. În câmp acolo în Vaslui mai sunt alți 10 pui care vor îngheța de frig perioada următoare și tare mult mi-aș dori să îi putem ajuta…
Asta a fost ziua mea de 4 octombrie, ziua internațională a animalelor. Sper ca azi și în fiecare zi de aici înainte fiecare dintre noi să facem un pas mai aproape în lupta asta care pare nesfârșită. Și să punem preț pe toate viețile, nu doar pe cele ale animalelor de companie. Fiecare ființă are dreptul la viață, la libertate și la autonomie. Animalele sunt aici cu noi, nu pentru noi.
