23/10/2026
Ieri am lansat Platforma informațională dedicată obligațiunilor municipale. Iar astăzi vă prezentăm Ghidul „Obligațiunile municipale pas cu pas”, un ghid practic pentru primării.
Din 2021 până acum, 7 primării au atras 112 milioane de lei prin 9 emisiuni de obligațiuni municipale, toate subscrise integral. Experiența lor era însă răspândită prin prospecte, decizii ale consiliilor locale, comunicate și studii. Ghidul o adună într-un singur document, elaborat pentru primari, contabilii-șefi, specialiștii în finanțe și achiziții și consilierii locali.
Ce găsiți în ghid:
🗺️ Procesul de emitere a obligațiunilor în patru faze și nouă etape, de la decizia consiliului local până la rambursare. Pentru fiecare etapă: ce faceți, ce documente vă trebuie, cine răspunde, cât durează și ce au învățat primăriile din emisiunile de până acum.
⚖️ Regulile de bază din lege, explicate simplu: plafonul de 20% pentru plățile datoriei, avizul Ministerului Finanțelor, aprobarea prospectului de către CNPF.
✅ Un test cu 10 condiții, ca să vedeți dacă primăria este pregătită, și o listă de verificare cu 28 de puncte, pe etape.
💰 Cât costă o emisiune, cm reduceți costurile și cm preveniți riscurile frecvente.
❓ Răspunsuri la 14 întrebări frecvente, un exemplu de calcul al serviciului datoriei, conținutul deciziilor consiliului local, un glosar și trimiterile la actele normative.
Ghidul este disponibil în două formate:
📄 PDF, de descărcat de pe pagina noastră:https://expert-grup.org/storage/v1/object/public/public-media/attachments/publication-1792734044134-Ghid_obligatiuni_municipale_pas_cu_pas_Expert-Grup.pdf
💻 Versiunea interactivă, în română, engleză și rusă, pe Platforma informațională dedicată obligațiunilor municipale, cu foaia de parcurs, listele de verificare și calculatorul serviciului datoriei: https://tinyurl.com/bdz2tn5f
Ghidul a fost elaborat de Expert-Grup cu suportul Embassy of the Kingdom of the Netherlands in Moldova.
Primăriile care intenționează o emisiune de obligațiuni municipale ne pot scrie la [email protected]. Vă asistăm la fiecare pas.