Drumul spre Castel
A fost odată ca niciodată un tărâm minunat, cu munți, ape, păduri, peșteri, fluturi și flori, multe comori, dar unde, totuși, oamenii erau foarte triști, pentru că acolo domnea puternicul Nusepoate, care le inspira multă teamă și supunere. Oamenii erau minunați, cu minți luminate, chiar dacă unii erau orbi, surzi, muți, ori cu alte neputințe. Trăiau în întuneric și sărăcie și
nu îndrăzneau să-și ridice privirea spre palatele din jur, căci toate erau ale lui Nusepoate. Până într-o zi, când niște copii îndrăzneți au hotărât că vor ceva nou, mai bun, mai frumos și, de ce nu, chiar un castel al lor, dar pentru asta trebuiau să scape de Nusepoate. Atunci s-au gândit să ceară ajutorul Cunoașterii, despre care auziseră că știe multe și că e foarte înțeleaptă. Împreună cu aceasta și cu multă ambiție și dibăcie, au reușit să îl alunge definitiv pe Nusepoate. Cunoașterea a dat o singură lege pentru tărâm: să nu se mai pomenească vreodată numele lui Nusepoate. Fericiți, copiii s-au jucat de-a castelanii și, cu ajutorul Cunoașterii, Curajului și Credinței au pus fundația pentru Castel, apoi au venit cu îndrăzneală și cei care aveau mintea luminată și s-au ajutat unii pe alții, învingând astfel greutăți și neputințe. Astfel au ridicat până la ceruri Castelul Cunoașterii, trăind acolo mulți ani fericiți, și unde mai trăiesc și acum.
