22/09/2026
𝐏𝐀𝐑𝐓𝐄𝐀 𝟐
𝐂𝐚𝐦𝐢𝐧𝐨 𝐝𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 – 𝐏𝐨𝐫𝐭̦𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚
În prima parte am vorbit despre drum, despre locurile și oamenii întâlniți pe Camino Timișoara. Acum ajungem la întâlnirea care a stat în centrul acestei călătorii: Conferința „𝐂𝐚𝐦𝐢𝐧𝐨 𝐝𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 – 𝐏𝐨𝐫𝐭̦𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚.
În cadrul conferinței am prezentat legătura dintre Camino și proiectul 𝐒𝐭𝐨𝐩 𝐂𝐡𝐢𝐥𝐝 𝐀𝐛𝐮𝐬𝐞 - Stop Abuzului Asupra Copiilor, într-o intervenție intitulată:
„𝐈̂𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐍𝐔 𝐬̦𝐢 𝐃𝐀
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐭𝐚̆𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆”
Textul este mai amplu decât o postare obișnuită, dar cred că merită câteva minute din timpul dumneavoastră.
Este despre Camino, dar și despre lucruri mult mai apropiate de viața noastră: tăcere, curaj, responsabilitate, alegeri și speranță. Despre momentele în care putem trece mai departe sau putem decide să ne oprim și să fim atenți.
Vă invit să îl citiți cu răgaz. Poate vă va provoca o întrebare, poate un gând sau poate pur și simplu o altă perspectivă asupra lucrurilor pe care, uneori, le trecem prea ușor cu vederea.
Vă mulțumesc dacă îi veți acorda timpul necesar.
𝐈̂𝐍𝐓𝐑𝐄 „𝐍𝐔” 𝐒̦𝐈 „𝐃𝐀”
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐭𝐚̆𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆
„𝐏𝐞𝐥𝐞𝐫𝐢𝐧𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬̦𝐢 𝐝𝐚, 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭 𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐚𝐧𝐚 𝐬𝐚.”
Bună ziua tuturor.
În primul rând, vreau să le mulțumesc organizatorilor pentru invitație și, în mod special, doamnei Elisabeta Turi, pentru că s-a gândit la mine și mi-a oferit această oportunitate.
Trebuie să recunosc că am și ceva emoții.
De obicei, sunt omul din umbră. Cel care organizează, coordonează, pregătește, rezolvă problemele și, când totul este gata, se asigură că pe scenă ajunge altcineva.
Astăzi, însă, omul din umbră a ajuns în lumină. Și cred că este un exercițiu bun. Pentru că, atunci când vorbim despre lucruri care contează cu adevărat, este important să nu ne ascundem în spatele unor funcții, proiecte sau instituții.
Ci să vorbim pur și simplu ca oameni.
________________________________________
Aș vrea să încep cu o întrebare:
𝐂𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐩𝐞𝐥𝐞𝐫𝐢𝐧𝐚𝐣 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫?
Poate că, la prima vedere, nu foarte mare.
Pelerinajul ne duce cu gândul la drum, la credință, la liniște, la căutare.
Protecția copilului ne duce la siguranță, prevenție, responsabilitate și la dreptul fiecărui copil de a crește într-un mediu în care să se simtă în siguranță.
Sunt două realități care, aparent, nu au prea multe în comun.
Dar, pentru mine, cele două drumuri s-au întâlnit.
Și s-au întâlnit într-un cuvânt foarte simplu:
𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆.
Când mergi pe Camino, la un moment dat, încetinești.
Nu mai alergi.
Începi să observi lucruri pe lângă care în viața de zi cu zi, treci fără să le vezi.
Oameni.
Peisaje.
Tăceri.
Povești.
Și, mai ales, începi să fii atent – la omul de lângă tine.
Cred, că și copiii au nevoie, înainte de toate, de același lucru:
𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭.
Nu perfect.
Nu atotștiutor.
Doar prezent.
Un copil poate să nu spună mereu: „Am nevoie de ajutor.”
Uneori, nici nu știe cm să o spună.
Poate doar să devină mai tăcut.
Mai retras.
Mai agresiv.
Mai speriat.
Sau poate învăța, pur și simplu, să trăiască cu ceva ce nu ar trebui să poarte singur.
Și aici începe responsabilitatea noastră.
Să observăm.
Să nu trecem mai departe.
Să avem curajul să întrebăm.
Și, mai ales, să avem răbdarea să ascultăm răspunsul.
________________________________________
De-a lungul anilor, am întâlnit mulți copii și am înțeles un lucru care, pentru mine, a devenit esențial:
𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐧𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞.
Nu este definit de sărăcie, de familia în care s-a născut, de trauma prin care a trecut sau de greșelile adulților din jurul său.
Toate acestea pot lăsa urme adânci, dar nu ar trebui să îi hotărască identitatea și, mai ales, viitorul.
Este un copil. Cu o viață 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐛𝐢𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞.
Și tocmai de aceea cred că una dintre cele mai mari nedreptăți este să privim un copil prin ceea ce i s-a întâmplat, în loc să ne întrebăm ce ar putea deveni.
Există copii care au nevoie 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞.
Dar au nevoie și 𝐝𝐞 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐚 de a descoperi că viața poate fi altfel.
Iar aici, pentru mine, începe legătura profundă cu Camino.
Pentru că un pelerinaj nu îți oferă doar o destinație.
Îți oferă timp.
Îți oferă întâlniri.
Îți oferă oameni pe care, probabil, nu i-ai fi întâlnit niciodată în viața de zi cu zi.
Și uneori, o conversație de o oră cu un străin îți poate schimba perspectiva asupra propriei vieți.
Pentru că fiecare om vine cu povestea lui.
Cu bucuriile lui.
Cu pierderile lui.
Cu propriile lui răni.
De aici vine și versul cu care am început:
„𝐏𝐞𝐥𝐞𝐫𝐢𝐧𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬̦𝐢 𝐝𝐚, 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭 𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐚𝐧𝐚 𝐬𝐚.”
Cred că fiecare dintre noi poartă ceva.
Diferența este că unii dintre noi au avut pe cineva alături, atunci când le-a fost greu.
Alții nu.
Iar un copil nu ar trebui să fie nevoit să parcurgă singur, partea grea a drumului său.
________________________________________
Poate tocmai de aceea, 𝐢̂𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟒, am decis să transform această idee într-un drum adevărat.
Am plecat din 𝐎𝐫𝐚𝐝𝐞𝐚 pe bicicletă, în cadrul proiectului 𝐒𝐓𝐎𝐏 𝐀𝐛𝐮𝐳𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫, urmând drumurile Camino Europa, ducând cu mine un mesaj foarte simplu:
𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐢 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐚𝐛𝐮𝐳𝐮𝐥𝐮𝐢.
Am parcurs peste 2.000 de kilometric, până când un accident mi-a întrerupt drumul și m-a obligat să mă opresc.
Dar ceva important se întâmplase deja.
Pe drum, am văzut încă o dată – cât de mult poate schimba un om, un alt om printr-o întâlnire, printr-o conversație sau pur și simplu prin câteva minute, în care cei doi se ascultă cu adevărat.
Și am înțeles că drumul acesta nu este despre kilometri.
Kilometrii sunt doar partea pe care o putem măsura.
Ceea ce nu putem măsura la fel de usor, sunt oamenii pe care îi întâlnim și lucrurile care se schimbă în noi după aceste întâlniri.
________________________________________
Atunci am înțeles și ceva foarte important:
„𝐒𝐓𝐎𝐏” nu este suficient.
Este absolut necesar să spunem „𝐍𝐔” abuzului.
Dar un copil are nevoie să audă și un „𝐃𝐀”.
𝐃𝐀, meriți să fii în siguranță.
𝐃𝐀, meriți să fii ascultat.
𝐃𝐀, meriți educație.
𝐃𝐀, meriți șanse.
𝐃𝐀, trecutul tău nu trebuie să îți hotărască viitorul.
De aici vine și inițiativa Camino for Children – Paving the Way of Hope.
Pentru că nu vreau să construim doar un proiect împotriva a ceva.
𝐕𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐮𝐧 𝐝𝐫𝐮𝐦 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐯𝐚.
Către încredere.
Către oameni.
Către experiențe care pot schimba perspectiva unui copil asupra lumii.
Către posibilitatea de a spune, la un moment dat:
„𝐕𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐟𝐞𝐥.”
________________________________________
Aici văd și sensul Camino de România.
Nu doar trasee marcate pe o hartă.
Nu doar kilometri.
Nu doar ștampile într-un pașaport de pelerin.
Ci oameni.
Comunități.
Întâlniri.
Locuri, în care cineva poate să se oprească, să vorbească, să fie ascultat și, poate, să descopere ceva nou despre sine.
Și cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face un drum:
să îți schimbe perspectiva.
Nu neapărat să îți schimbe viața într-o singură zi.
Ci felul în care privești viața.
Felul în care îi privești pe ceilalți.
Și, poate, chiar felul în care te privești pe tine.
________________________________________
De aceea, dacă ar fi să rămâneți cu un singur lucru din ceea ce spun astăzi, nu aș vrea să fie proiectul meu.
Nici cei 2.000 de kilometri.
Nici bicicleta.
Aș vrea să fie un gând mult mai simplu:
Nu trebuie să mergem 2.000 de kilometri pentru a schimba ceva.
Uneori este suficient un singur pas.
Să observi un copil.
Să îl asculți.
Să nu râzi atunci când spune ceva greu.
Să nu întorci privirea.
Să fii adultul în care poate avea încredere. -
Poate că pentru noi este doar un moment.
Pentru un copil, acel moment poate însemna mult mai mult.
Poate fi momentul în care înțelege că este văzut.
Că vocea lui contează.
Că nu este singur.
Și că lumea nu se reduce la ceea ce i s-a întâmplat până acum.
________________________________________
Așa mă întorc la „Între NU și DA”.
„NU” este ceea ce alegem să nu mai acceptăm.
Dar „DA” este ceea ce alegem să construim.
Iar eu cred că schimbarea începe exact acolo.
Nu atunci când avem toate răspunsurile.
Ci atunci când alegem să nu mai trecem indiferenți pe lângă întrebările celuilalt.
Copiii nu au nevoie de oameni extraordinari în fiecare zi.
Au nevoie de oameni care să fie acolo.
Și poate că acesta este, până la urmă, adevăratul sens al unui pelerinaj:
- să mergi înainte, dar să nu uiți să te oprești pentru omul de lângă tine.
- să descoperi lumea, dar să nu uiți să vezi ceea ce este cu adevărat important.
- să cauți un drum, dar să fii gata să îl împarți cu cel care nu și-l poate alege singur.
Pentru că fiecare copil merită să fie protejat de ceea ce îl rănește și să aibă șansa de a descoperi ceea ce îl ajută să crească.
Iar dacă putem face măcar un pas în această direcție, atunci drumul merită început.
𝐏𝐚𝐬 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐬. 𝐎𝐦 𝐥𝐚̂𝐧𝐠𝐚̆ 𝐨𝐦. 𝐃𝐞 𝐥𝐚 „𝐍𝐔” 𝐥𝐚 „𝐃𝐀”.
Vă mulțumesc.
