03/06/2026
Te invităm la o nouă ediție Nocrich Work Party, ediția de vară! Continuăm dorelitul cu un weekend de muncă, jocuri și foc de tabără, pentru a ne pregăti de primele campuri ale verii.
Dacă ai peste 18 ani, te invităm la al doilea Work Party al anului 2026, în weekendul 19-21 iunie, la Nocrich Scout Centre.
La ce să te aștepți de la Nocrich Work Party?
Pe timpul zilei vom lucra, iar seara ne vom relaxa în jurul focului de tabără sau ne vom duela la un board game cinstit. Pentru că începem sezonul de campuri chiar la finalul lunii iunie, vom face curățenia generală a centrului și a grupului sanitar pentru camping, dar și reamenajarea pârâului din curte.
Taxa de participare: Timpul și prezența ta minunată. Ca mulțumire pentru ajutor, oferim:
cazare și mâncare;
transport asigurat Sibiu/Nocrich (dacă vii cu trenul sau autobuzul);
program cercetășesc de seară (grătar muncitoresc inclus);
acces la Petting Zoo de Nocrich (aka curțile Nocrich, cu căței, pisici și, dacă e nevoie să te convingem, poate găsim și niște purcei).
Transport: După confirmarea participării la Nocrich Work Party, veți fi adăugați într-un grup de WhatsApp pentru organizarea transportului spre Nocrich. Dacă ai nevoie de transport Sibiu/Nocrich, vom organiza curse din partea centrului!
Dacă ți-e dor de un weekend la Nocrich sau vrei să îți termini lupta cu păianjenii centrului, înscrie-te pe formularul din bio până la 15 iunie 2026! Și dacă mai ai întrebări, îmi poți scrie la [email protected] sau pe nr. de telefon 0730081057.
*Locurile sunt limitate la 20 de voluntari, iar înscrierile se închid după ocuparea lor.