05/09/2026
Într-o lume perfectă, Elena n-ar trebui să-și caute mama cu privirea și nici să creadă, pentru o clipă, că îl recunoaște pe tata în ochii unui trecător.
Așa aveam să-i ascult povestea:
„Nea Cristi, uitați cât seamănă cu tati.. Mi-l aduc aminte. Eram mică, mă ținea de mână și mergeam să facem bulgări de zăpadă. De mami nu vreau să-mi amintesc prea multe. Trebuia să rămână.. să știe și ea că urmează să începem școala.
Acum, de când bunica nu mai poate, am rămas așa.. să nu mai vrem nimic. Acum că v-a sunat, putem să ne luăm câteva haine. Dar de mâine ce facem?”
În ochii ei am văzut lacrimi care parcă se temeau să cadă. Lacrimi de dor, de neputință și, poate, de speranță. Unele păreau să plece departe, către o lume numai a ei. O lume perfectă, în care lipsurile nu există, mama nu pleacă, iar tata încă o mai ține de mână prin zăpadă.
Până mai ieri mergea cu capra. Astăzi speră ca zilele care vin să-i aducă măcar un strop de bine.
Spune că nu știe dacă va mai continua școala. Este în clasa a VII-a, iar anul următor ar putea fi, pentru ea, finalul unui drum. Nu pentru că nu și-ar dori să învețe, ci pentru că nu mai are cine să o țină în școală, iar viața devine, de la o zi la alta, tot mai grea.
Nu a avut nimeni răbdarea să-i explice că dorul de mamă nu dispare odată cu noaptea și că tata nu mai poate veni de acolo de unde a plecat. Poate tocmai de aceea îi caută încă. În chipurile oamenilor, în privirile trecătorilor, în orice asemănare care îi poate păcăli inima pentru câteva secunde.
Mi-aș dori ca aceste cuvinte să ajungă, într-o zi, și în fața ochilor mamei ei. Să-și amintească faptul că, undeva, într-un colț de lume, există un copil care încă o caută pe chipul fiecărui trecător.
Un copil care nu vrea să o judece.
Nu vrea să o întrebe de ce a plecat.
Ar vrea doar să o mai vadă o dată.
Iar dacă ai puțin în plus și dorești să ne ajuți să fim în continuare alături de ei, poți trimite un SMS la 8845, cu textul POVESTE. Înseamnă doar 10 lei pentru tine, dar pentru ei poate însemna o masă caldă, câteva haine și, măcar pentru o clipă, sentimentul că nu sunt singuri.
