AHPCC

AHPCC Asociatia de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala

Cum folosim inteligența artificială în terapie?Workshopul „AI în CBT", susținut de Valentina Neacsu, combina informația ...
30/09/2026

Cum folosim inteligența artificială în terapie?
Workshopul „AI în CBT", susținut de Valentina Neacsu, combina informația cu demonstrația și practica experiențială, pentru o integrare responsabilă a AI în activitatea clinică.

Inteligența artificială transformă rapid modul în care lucrăm, comunicăm și accesăm informația, iar domeniul psihoterapiei nu face excepție: de la organizarea și analiza informațiilor până la pregătirea intervențiilor și dezvoltarea unor resurse personalizate, instrumentele AI pot deveni un sprijin valoros pentru practica terapeutică, cu condiția utilizării lor responsabile, etice și centrate pe client.
Workshopul își propune să îi familiarizeze pe participanți cu modalități concrete și responsabile de utilizare a inteligenței artificiale în terapie, cu atenție la limitele, riscurile și principiile etice implicate.

Participanții vor explora:
• domeniile de utilizare a inteligenței artificiale în practica psihoterapeutică;
• instrumentele AI pentru documentare și elaborarea materialelor psihoeducaționale;
• evaluarea critică a informațiilor generate de aplicațiile AI;
• limitele și riscurile utilizării inteligenței artificiale în psihoterapie;
• utilizarea instrumentelor AI cu respectarea normelor etice și deontologice;
• integrarea responsabilă a aplicațiilor AI în activitatea clinică, fără a substitui raționamentul profesional.

Workshopul va combina informația cu demonstrația și practica experiențială. Participanții vor împărtăși experiențe și vor căpăta noi perspective asupra modului în care inteligența artificială poate fi integrată într-un proces terapeutic.

Despre trainer
Valentina Neacșu este lector universitar doctor la Universitatea Titu Maiorescu din București, Facultatea de Psihologie. Doctor în psihologie, psihoterapeut principal, formator-supervizor în psihoterapie și consiliere cognitiv-comportamentală, are o experiență de peste 20 de ani atât în practica, cât și în predarea psihoterapiei. Are formări complementare în psihodramă, terapii scurte strategice, hipnoză ericksoniană și terapie centrată pe scheme cognitive.

De la provocarea AI la un posibil aliat în practica terapeutică.

📍 Simpozionul aniversar: 20 de ani de AHPCC
📅 07.11.2026 ⏰ 12:30
🔗 https://ahpcc.ro/en/simpozionul-aniversar-20-de-ani-de-ahpcc/

In cadrul simpozionului, voi sustine un workshop cu tema: Dezvoltarea competentelor empatice in profesiile din domeniul ...
09/09/2026

In cadrul simpozionului, voi sustine un workshop cu tema: Dezvoltarea competentelor empatice in profesiile din domeniul sanatatii mintale

Conferinta Nationala si Internationala de Psiho-Oncologie septembrie 2026
09/09/2026

Conferinta Nationala si Internationala de Psiho-Oncologie septembrie 2026

SPEAKER | ROMÂNIA

Conf. Univ. Dr. Odette Dimitriu
Universitatea Titu Maiorescu, București

De ce același diagnostic poate activa răspunsuri emoționale atât de diferite de la un pacient la altul?

La Conferința Națională & Internațională de Psiho-Oncologie 2026 va prezenta tema:
„Înțelegerea vulnerabilităților emoționale ale pacientului oncologic din perspectiva schemelor dezadaptative timpurii”

O prezentare despre felul în care experiențele anterioare și tiparele emoționale profunde pot influența teama, adaptarea la boală și relația pacientului cu tratamentul.

Pentru că sprijinul potrivit începe cu înțelegerea omului dincolo de diagnostic.

SPEAKER | ROMANIA

Associate Professor Odette Dimitriu, PhD
Titu Maiorescu University, Bucharest

Why can the same diagnosis trigger such different emotional responses from one patient to another?

At the National & International Psycho-Oncology Conference 2026, she will present:
“Understanding the Emotional Vulnerabilities of Oncology Patients from the Perspective of Early Maladaptive Schemas”

A presentation about how previous experiences and deeply rooted emotional patterns may influence fear, adjustment to illness and the patient’s relationship with treatment.

Because appropriate support begins with understanding the person beyond the diagnosis.

📅 17–19 September 2026
📍 Hilton Garden Inn Bucharest Old Town
🎧 Interpretation EN–RO / RO–EN

🎓 Credite profesionale/Professional credits:
▪️ CPR – 19 credite
▪️ CMR – 8 credite EMC
▪️ OAMGMAMR – 15 credite EMC, în curs de creditare
▪️ CNASR – 2 credite

🎟️ https://bilete.psiho-oncologie-event.ro/
🌐 https://psiho-oncologie-event.ro/

Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a lui Paul Kasyanik, unul dintre oamenii care au avut un rol esențial ...
06/09/2026

Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a lui Paul Kasyanik, unul dintre oamenii care au avut un rol esențial în dezvoltarea terapiei schemelor în România.

Paul a fost primul formator internațional care a oferit training în Schema Therapy în România, contribuind decisiv la începuturile și dezvoltarea comunității noastre. De-a lungul anilor, a format generații întregi de terapeuți români, atât în terapia schemelor individuală, cât și în terapia schemelor de grup și pentru lucrul cu copii și adolescenți.

Pentru mulți dintre noi, Paul a fost mai mult decât un formator. A fost profesor, mentor, coleg și un om generos, care și-a împărtășit cunoștințele și experiența cu căldură și deschidere. O parte importantă din ceea ce este astăzi comunitatea de Schema Therapy din România poartă amprenta contribuției sale.

Institutul Român de Schema Therapy îi este profund recunoscător pentru tot ceea ce a oferit comunității noastre și îi va păstra vie memoria.

Transmitem sincerele noastre condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

Odihnește-te în pace, Paul. Îți mulțumim pentru tot ce ai lăsat în urmă.

Maine, colega noastra, Conf. Univ. Dr. Odette Dimitriu, va sustine un workshop despre combaterea tiparelor depresiei, in...
19/05/2026

Maine, colega noastra, Conf. Univ. Dr. Odette Dimitriu, va sustine un workshop despre combaterea tiparelor depresiei, in cadrul Conferintei Nationale Zilele Medicale si Stiintifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”. Va asteptam cu drag 😊

07/10/2025

𝐇𝐢𝐩𝐧𝐨𝐳𝐚 𝐞𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧ă – 𝐨 𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮

Prezentare susținută de 𝐂𝐨𝐧𝐟. 𝐮𝐧𝐢𝐯. 𝐝𝐫. 𝐎𝐝𝐞𝐭𝐭𝐞 𝐃𝐢𝐦𝐢𝐭𝐫𝐢𝐮, 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠 𝐜𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜𝐢𝐚𝐧 ș𝐢 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭

Cum putem accesa propriile noastre resurse de echilibru, vindecare și reziliență?

Conf. univ. dr. Odette Dimitriu ne introduce în fascinanta lume a hipnozei ericksoniene, o metodă terapeutică ce pune accent pe unicitatea fiecărui individ și pe capacitatea minții de a găsi soluții creative și profunde.

Prin exemple clinice și abordări practice, prezentarea explorează felul în care hipnoza poate deveni un instrument eficient în gestionarea stresului, anxietății și traumelor emoționale, oferind acces la acele straturi interioare de forță și calm pe care, adesea, le uităm în agitația cotidiană.

Conferința Națională Stresul, Anxietatea, Depresia (SAD), ediția 20
31 octombrie – 1 noiembrie 2025 | Online pe zoom

Titlul ediție: 𝐒.𝐀.𝐃. 𝟐𝟎 - 𝐒𝐮𝐛 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐢, î𝐧 𝐜ă𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐥𝐢𝐛𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢

𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐜𝐮:
• 12 EMC pentru medici
• 16 EFC pentru farmaciști
• 9 EMC pentru asistenți medicali
(în curs de creditare pentru membri OBBCSSR)

Î𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞: https://houston.ro/inscriere-sad/

𝐓𝐚𝐱𝐞 (𝐫𝐞𝐝𝐮𝐬𝐞 𝐩â𝐧ă î𝐧 𝟐𝟎 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞): https://houston.ro/taxe-sad/

P𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 (î𝐧 𝐜𝐮𝐫𝐬 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞): https://houston.ro/program-sad/

𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧ă 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭: Andrei Lipet – [email protected], 0756 055 501

Colegii de la ARTCC au o initiativa extraordinara pe care dorim sa o salutam si sa o sustinem, la randul nostru. Promova...
17/06/2023

Colegii de la ARTCC au o initiativa extraordinara pe care dorim sa o salutam si sa o sustinem, la randul nostru. Promovarea sanatatii mentale si a atitudinilor sanatoase fata de factorii de vulnerabilitate in acest domeniu este responsabilitatea noastra a tuturor.

Scrisoare deschisă cu privire la reflectarea în mass media a cazurilor de sinucidere

În atenția organizațiilor de media scrise, online, audio-video, a Consiliului Național al Audiovizualului

Asociația Română de Terapie Comportamentală și Cognitivă (ARTCC), prin membrii săi, își manifestă îngrijorarea față de modul în care sunt reflectate în mass-media cazurile de sinucidere. De asemenea, atragem atenția asupra efectului de contagiune pe care acest tip de mediatizare îl poate avea asupra persoanelor vulnerabile din societate.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 800.000 de persoane mor anual prin sinucidere, iar alte șase persoane, în medie, sunt direct afectate de fiecare deces prin suicid. Efectul Werther, adus în atenție de către sociologul David Phillips în 1974, descrie fenomenul de contagiune prin care, după mediatizarea poveștilor unor persoane care mor prin suicid, alte persoane consideră să își pună capăt vieții sau chiar o duc la îndeplinire (Phillips, 1974).
O trecere în revistă a literaturii de specialitate (Domaradzki, 2021) arată că reflectarea sinuciderilor în mass-media reprezintă un risc de contagiune în populația generală. Când sinuciderea este prezentată în termeni pozitivi, ca o soluție la problemele cu care persoana se confruntă, acest risc crește. Un impact semnificativ îl reprezintă publicarea unor știri despre decesul provocat de sinucidere al persoanelor ușor identificabile, cm sunt celebritățile sau cei care au un statut sau prestanță socială marcantă. Pe de altă parte, stilul în care acest fenomen este mediatizat poate fi îmbunătățit și media pot avea un rol de informare și prevenție, acest lucru prevenind riscul de contagiune.
Dintre recomandările OMS pentru mass-media care fac referire la decesul prin suicid , aducem în atenție, succint, următoarele aspecte:
• Includerea, la finalul materialelor scrise sau difuzate, a unor informații despre accesul la ajutor specializat a celor care prezintă ideație sau impulsuri suicidare. Acestea trebuie să conțină câteva opțiuni care să fie tot timpul disponibile (de exemplu, pentru contextul românesc, menționarea Alianței Române de Prevenție a Suicidului, a contactelor de proximitate pentru camera de gardă a unui spital de psihiatrie sau a numărului unic de urgență – 112).
• Accentul în relatări sau în materialele scrise pe contribuția pe care a avut-o de-a lungul vieții persoana decedată, în special în cazul în care este o persoană publică sau o celebritate, precum și prezentarea impactului negativ a dispariției acesteia.
• Abținerea jurnaliștilor de la speculații asupra posibilității unui suicid în absența confirmării cauzei morții de către o sursă oficială.
• Respectarea intimității prietenilor apropiați și a familiilor persoanei decedate. Decizia de a intervieva persoanele apropiate - prieteni și familii - trebuie să ia în calcul gradul de afectare psihologică a acestora, precum și faptul că au ele însele prezintă un potențial risc de autovătămare.
• Evitarea excesului de mediatizare - fără repetări și actualizări ale materialelor originale. Articolele despre persoane care își iau viața trebuie să fie publicate în interiorul ziarului, în josul paginii, pentru publicațiile scrise, iar pentru audiovizual, materialul să nu deschidă calupul de știri.
• Evitarea asocierii cauzale între suicid și dificultățile de viață cu care s-a confruntat persoana înainte de comiterea actului. precum și evitarea utilizării unor formulări care să normalizeze actul suicidar, prezentându-l ca o soluție la diverse probleme de viață.
• Evitarea senzaționalismului titlurilor. De asemenea, optarea pentru utilizarea sintagmei „deces prin suicid”, și nu a formulărilor de tip „s-a sinucis” sau „și-a făcut felul”. De asemenea, nu sunt recomandate publicarea detaliilor despre locul unde a avut loc decesul sau utilizarea de materiale vizuale despre persoana decedată (chiar dacă sunt publice, de exemplu de pe rețelele de socializare).
A nu publica identitatea și caracteristicile persoanei care a decedat prin suicid, a nu menționa mai multe decese prin suicid în anumite locații specifice, precum și a celor care sunt apropiate, sunt factori care pot reduce efectul de contagiune (Maloney, et al., 2014).
ARTCC solicită organizațiilor de presă scrise și audio-vizuale să mediatizeze aceste cazuri în mod responsabil, luând în calcul interesul public, care trebuie să primeze în fața senzaționalismului. De asemenea, solicităm CNA să includă aceste recomandări în actele normative care reglementează activitatea radio-difuzorilor.

https://artcc.ro/scrisoare-deschisa-cu-privire-la-reflectarea-in-mass-media-a-cazurilor-de-sinucidere/

Echipa AHPCC va fi prezenta la Stress Congress pentru al 4-lea an la rand. Multumim pentru invitatie! Va asteptam alatur...
10/10/2021

Echipa AHPCC va fi prezenta la Stress Congress pentru al 4-lea an la rand. Multumim pentru invitatie! Va asteptam alaturi de noi cu urmatoarele teme (in ordinea prezentarilor):
Joi, 14 Octombrie
Valentina Neacsu - Integrarea experientelor stresante folosind tehnici de relaxare
Cristina Sterie - Well-being si longevitate
Vineri, 15 Octombrie
Odette Dimitriu - Tehnici de acceptare si toleranta in imbunatatirea relatiilor de cuplu
Madalina Petrescu - Relatii sanatoase si longevitate
Sambata, 16 Octombrie
Petrisor Tepurlui - Tehnici de auto-reglare si grounding in stresul acut si PTSD

Un eveniment național cu participare internațională, creditat pentru participanți de către Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmacișilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din Români

Membrii din echipa AHPCC vor participa si anul acesta la Stress Congress. Va asteptam cu prezentari interesante pe teme ...
20/09/2021

Membrii din echipa AHPCC vor participa si anul acesta la Stress Congress. Va asteptam cu prezentari interesante pe teme de actualitate si cu credite din partea Colegiului Psihologilor.

Un eveniment național cu participare internațională, creditat pentru participanți de către Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmacișilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din Români

Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when AHPCC posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share