28/04/2026
Sfântă Gianna Beretta Molla, roagă-te pentru noi!
Gianna Francesca Beretta s-a născut în Italia, la Magenta, fiind al zecelea copil din cei 13 ai soţilor Alberto şi Maria, terţiari franciscani. Din copiii familiei Beretta numai nouă au supravieţuit până la maturitate; dintre ei, o fiică a devenit călugăriţă, iar doi fii preoţi. Familia participa zilnic la Sfânta Liturghie şi se ruga Rozariul în fiecare seară. Gianna a primit Prima Sfântă Împărtăşanie la vârsta de 5 ani şi jumătate şi, de atunci, s-a cuminecat zilnic întreaga ei viaţă. În liceu, Gianna a lucrat în slujba celor săraci şi a bătrânilor şi s-a alăturat Societăţii „Sf. Vincenţiu de Paul". Una din colegele de şcoală a Giannei spunea: „Gianna avea o credinţă atât de vie încât cei care o întâlneau, după scurtă vreme, erau atraşi de Biserică". La 16 ani, a participat la exerciţii spirituale conduse de un preot iezuit, după formula sfântului Ignaţiu de Loyola, prilej cu care a dobândit darul rugăciunii mentale. Două gânduri ale Giannei din acea perioadă: „De acum înainte, vreau să mă rog în genunchi în fiecare dimineaţă în biserică aşa cm mă rog seara în camera mea, la picioarele patului"; „Calea umilinţei este calea cea mai scurtă pentru a ajunge la sfinţenie. Am să mă rog ca Domnul să mă conducă în rai".
În 1941 şi-a început studiile de medicină la Milano, activând în Acţiunea Catolică (din care făcea parte încă de la vârsta de 12 ani şi în care a ocupat o poziţie de conducere regională). Tinerele ei colege erau fascinate de exemplul ei luminos de jertfă şi rugăciune. Pentru a-i ajuta pe alţii în misiunea lor, Gianna le oferea programul ei zilnic de viaţă spirituală: rugăciunea de dimineaţă şi de seară, nu în pat, ci în genunchi; Sfânta Liturghie; Sfânta Împărtăşanie; cel puţin 10 minute de meditaţie; vizită la Preasfântul Sacrament; Sfântul Rozariu.
În 1942, ambii părinţi ai Giannei au murit la interval de numai patru luni, fiind suferinzi.
A absolvit medicina în 1949, prilej cu care notează: „Fiţi medici credincioşi... Nu uitaţi niciodată sufletul pacientului". și-a deschis, împreună cu fratele ei Ferdinando, un cabinet de pediatrie în Mesero, lângă oraşul natal. Ajutând pacienţii săraci cu bani de medicamente în timpul perioadei grele de după război, Gianna spunea: „Misiunea noastră nu este încheiată atunci când medicamentele nu mai sunt necesare. Trebuie să aducem sufletul înaintea lui Dumnezeu".
Gianna spera să se poată alătura fratelui său preot Alberto, misionar în Brazilia, unde dorea să-şi pună cunoştinţele în domeniul ginecologiei în slujba femeilor sărace, însă nu a reuşit acest lucru din cauza propriei ei sănătăţi precare.
In 1954, la vârsta de 32 de ani, după ani de rugăciuni pentru discernerea vocaţiei sale, Gianna l-a cunoscut pe inginerul Pietro Molla, mai mare cu zece ani decât ea, cu care s-a căsătorit un an mai târziu, în cadrul Liturghiei celebrate de fratele Giannei, Giuseppe. Într-o scrisoare, la scurt timp după nuntă, Pietro scria: „Am început şi vom continua cu perseverenţă recitarea zilnică a Rozariului. Fie ca Maica noastră cerească să vegheze pururi asupra noastră şi să ne dea harul de a fi bucuraţi de mici îngeraşi". Despre copii, cu două săptămâni înaintea nunţii, Gianna îi scria, la răndul ei, lui Pietro: „Vom deveni colaboratori ai lui Dumnezeu în creaţie şi astfel îi vom putea dărui copii care să-l iubească şi să-l slujească". (NB: Gianna a păstrat corespondenţa cu Pietro, aceasta fiind publicată în volumul „Scrisori de dragoste către soţul meu"). S-au născut primii trei copii ai cuplului: Pierluigi (1956), Maria Zita (Mariolina) (1957) şi Laura (1959). Pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu, după fiecare naştere Gianna a donat misiunilor sume echivalente unui salariu pentru şase luni de muncă. După aceasta, Gianna a trecut prin experienţa dureroasă a pierderii a două sarcini.
În 1961, Gianna a rămas din nou însărcinată. În timpul celei de-a doua luni de sarcină, a început să se dezvolte un fibrom uterin. După o primă examinare, medicii i-au prezentat Giannei trei opţiuni: 1. avortul (care i-ar fi salvat viaţa şi i-ar fi îngăduit să mai aibă şi alţi copii); 2. histerectomia totală (care i-ar fi salvat viaţa, dar ar fi ucis copilul nenăscut şi i-ar fi răpit posibilitatea de a mai avea copii); 3. îndepărtarea fibromului (care ar fi putut conduce la complicaţii ulterioare). Învăţătura Bisericii i-ar fi permis să opteze pentru histerectomie, dar ar fi interzis avortul. Dorind să salveze viaţa copilului ei nenăscut, Gianna a optat pentru înlăturarea fibromului.
D**a operaţie, complicaţiile au continuat pe toată perioada sarcinii, timp în care Gianna a fost mereu conştientă de situaţie şi a spus: „Naşterea aceasta va fi una grea. Probabil că vor fi nevoiţi să salveze un singur suflet. Iar eu doresc ca ei să-mi salveze copilul".
La data de 21 aprilie 1962 (în Vinerea Sfântă a acelui an), Gianna a născut prin cezariană al patrulea copil al său, Gianna Emanuela.
Ulterior, starea de sănătate a Giannei s-a agravat şi, după 7 zile de la naştere, a murit de peritonită septică, fiind înmormântată în cimitirul din Mesero.
Gianna a fost beatificată de papa Ioan Paul al II-lea în 1994 (Anul Familiei) şi canonizată de acelaşi papă în 2004. La ceremonia de canonizare au fost prezenţi soţul ei Pietro şi fiica ei Gianna Emanuela (astăzi medic, implicată ea însăşi în mişcarea pro-life). Minunea obţinută prin mijlocirea Giannei şi aprobată de Vatican ca fiind autentică a implicat tot o mamă, Elisabeta Comparini Arcolino, care a reuşit să dea viaţă unui copil sănătos, în urma unei sarcini căreia medicii nu îi dădeau nici o şansă din punct de vedere medical.
