Descopera Voineasa

Descopera Voineasa “Descoperă Voineasa” este o asociaţie non-profit, fondată de tineri entuziaşti, care iubesc Voineasa și doresc dezvoltarea ei dar și a Văii Lotrului.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 27 iulie – 2 august 202...
02/08/2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 27 iulie – 2 august 2026, Parohia Voineasa, din cadrul Protoieriei Călimănești, în colaborare cu Școala Gimnazială Voineasa, a organizat prima ediție a Școlii de vară „Copiii în tinda Bisericii”, proiect educațional, catehetic și cultural dedicat copiilor și tinerilor din comunitatea parohială.

Desfășurarea acestei inițiative a fost posibilă și datorită sprijinului acordat de partenerii locali – Primăria Comunei Voineasa, Asociația „Descoperă Voineasa” și Pensiunea Montania –, a căror implicare a contribuit la buna organizare a activităților și la reușita proiectului.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 27 iulie – 2 august 2026, Parohia Voineasa, din cadrul Protoieriei Călimănești, în colaborare cu Școala Gimnazială Voineasa, a organizat prima ediție a Școlii de vară „Copiii în tinda...

ȘCOALA DE VARĂ VOINEASALiturghia Copiilor și Premierea 02.08 2026În perioada 27 iulie – 2 august 2026, la Voineasa va av...
02/08/2026

ȘCOALA DE VARĂ VOINEASA
Liturghia Copiilor și Premierea
02.08 2026

În perioada 27 iulie – 2 august 2026, la Voineasa va avea loc prima ediție a Școlii de vară „Copiii în tinda bisericii”, un eveniment dedicat copiilor, bucuriei de a fi împreună și activităților educative și creative. ❤️

Timp de o săptămână, cei mici vor avea parte de momente frumoase, într-un cadru prietenos, unde tradiția, credința, creativitatea și jocul se întâlnesc.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului – Protoieria Călimănești, Parohia Voineasa, în colaborare cu Școala Gimnazială Voineasa.

🤝 Parteneri: Primăria Voineasa, Asociația „Descoperă Voineasa” și Pensiunea Montania.

ȘCOALA DE VARĂ VOINEASAAtelier de Muzica - Profesor de educație muzicala Liliana Voicu 01.08 2026În perioada 27 iulie – ...
01/08/2026

ȘCOALA DE VARĂ VOINEASA
Atelier de Muzica - Profesor de educație muzicala Liliana Voicu
01.08 2026

În perioada 27 iulie – 2 august 2026, la Voineasa va avea loc prima ediție a Școlii de vară „Copiii în tinda bisericii”, un eveniment dedicat copiilor, bucuriei de a fi împreună și activităților educative și creative. ❤️

Timp de o săptămână, cei mici vor avea parte de momente frumoase, într-un cadru prietenos, unde tradiția, credința, creativitatea și jocul se întâlnesc.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului – Protoieria Călimănești, Parohia Voineasa, în colaborare cu Școala Gimnazială Voineasa.

🤝 Parteneri: Primăria Voineasa, Asociația „Descoperă Voineasa” și Pensiunea Montania.

ȘCOALA DE VARĂ VOINEASALimba Română ,,Pe aripi de cerneală'' ,Costi Magher -Liceul Eugen Lovinescu București , clasa a X...
31/07/2026

ȘCOALA DE VARĂ VOINEASA
Limba Română ,,Pe aripi de cerneală'' ,Costi Magher -Liceul Eugen Lovinescu București , clasa a XII-a ,olimpic național
31 .07 2026

În perioada 27 iulie – 2 august 2026, la Voineasa va avea loc prima ediție a Școlii de vară „Copiii în tinda bisericii”, un eveniment dedicat copiilor, bucuriei de a fi împreună și activităților educative și creative. ❤️

Timp de o săptămână, cei mici vor avea parte de momente frumoase, într-un cadru prietenos, unde tradiția, credința, creativitatea și jocul se întâlnesc.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului – Protoieria Călimănești, Parohia Voineasa, în colaborare cu Școala Gimnazială Voineasa.

🤝 Parteneri: Primăria Voineasa, Asociația „Descoperă Voineasa” și Pensiunea Montania.

Sursa video Televiziunea VTV

Address

Strada I. GH. DUCA NR 74
Voineasa
247750

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Descopera Voineasa posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Descopera Voineasa:

Shortcuts

Share