06/07/2023
La 6-7 iulie 1949 a avut loc al doilea val de deportări din Basarabia.
Ştiţi probabil că operaţiunea s-a numit „Iug” (Sud) şi s-a desfăşurat pe baza unei hotărâri a Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 6 aprilie 1949, care prevedea deportarea de pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti a „chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele Miliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor rurali, membrilor sectelor religioase, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus.”
În Kazahstan, în Asia Centrală şi în Siberia au fost deportate 11.280 de familii, însumând 40.850 de suflete. Spre deosebire de alte deportări, aceasta s-a efectuat pe baza unei hotărâri însoţite de un act adiţional care prevedea că deportarea se face „pentru totdeauna”. A fost o mare tragedie, care a zdrobit sufleteşte zeci de mii de oameni. Operaţiunea de ridicare a acestor persoane de la casele lor a început la 6 iulie 1949, la ora 2 noaptea şi s-a încheiat a doua zi la ora 20.
Conform datelor oficiale, au fost ridicate 35.796 de persoane, organizate în 30 de eşaloane transportate cu 1.573 de vagoane de vite în Siberia – în ţinutul Altai, în regiunile Kurgan, Tiumen, Tomsk şi în R.S.S.Kazahă. Trebuie însă cunoscut faptul că la ieşirea din Basarabia vagoanele acestea erau oprite, iar pe o linie paralelă erau trase alte vagoane. Familiile erau despărţite, bărbaţii fiind duşi în vagoanele trase pe linia paralelă, iar femeile, copiii şi bătrânii erau urcaţi în alte vagoane, având o altă destinaţie decât cea a vagoanelor în care se aflau bărbaţii. Foarte puţini şi-au regăsit familiile, foarte puţine familii s-au reunit după ani de detenţie, de deportare. Majoritatea şi-au luat rămas-bun pentru totdeauna. Bărbaţii erau duşi în Siberia la munci grele: în mine, în cariere de piatră, la defrişări de păduri, la construcţii de drumuri şi poduri etc. Acolo munceau şi prizonieri de război. Femeile, copiii şi bătrânii au ajuns, în cea mai mare parte, în Kazahstan şi în sudul Siberiei (Kurgan, Tomsk), în zonele cât de cât fertile, la munca câmpului.
În Kazahstan am mers în toate regiunile în care am aflat că există aceste familii de deportaţi: Aktiubinsk, Kazahstanul de sud, Jambul. O să vă arăt o hartă a lagărelor din Kazahstan, a locurilor în care au fost aduşi primii strămutaţi, apoi cei deportaţi; în unele dintre acestea au ajuns şi prizonieri de război. Practic, aici s-au suprapus tot felul de populaţii, aduse din diverse motive. Este foarte greu să faci lumină în acest sistem al Gulagului sovietic. Există astfel de încercări din partea multor istorici ruşi care, de fiecare dată, vin cu noi şi noi mărturii. Unii cercetători au încercat să pătrundă în arhivele ruseşti. Să ştiţi că nici în ziua de astăzi nu ţi se pun întotdeauna la dispoziţie documentele pe care le soliciţi.
Din Vasile Soare, Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina în Şcoala Memoriei 2010, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011
