Asociația PRO CERC Turț

Asociația PRO CERC Turț . Asociația își propune să desfășoare activități care pornesc de la premisa implicării și a responsabilizării prin acțiuni de voluntariat în comunitate.

Tipurile de activități care urmează a fi desfășurate au în vedere, pe de o parte,susținerea și sprijinirea grupurilor vulnerabile din comunitate prin diferite mijloace, financiare, educative sau de orientare și consiliere. Pe de altă parte, se urmărește implicarea activă în acțiuni dedicate tinerilor/adulților din comunitate (și din alte comunități învecinate) în vederea sprijinirii procesului de formare educațională și profesională. În plus, pentru a contribui la dezvoltarea unei culturi a implicării civice responsabile în comunitate, acțiunile organizației PRO CERC urmăresc să atragă cetățenii în vederea promovării dialogului echitabil cu autoritățile locale, dar și implicarea în activități de interes comunitar (promovarea culturii locale sau aprofundarea valorilor ecologiste de protejarea a ”patrimoiului” natural al comunității).

🌞 Asociația Pro CERC Turț – partener în proiectul „Atelierele verii la Turț 2026” 🤖Vara aceasta ne-a adus bucuria de a f...
09/08/2026

🌞 Asociația Pro CERC Turț – partener în proiectul „Atelierele verii la Turț 2026” 🤖

Vara aceasta ne-a adus bucuria de a fi parte dintr-un proiect frumos dedicat copiilor! 💛

Asociația ,,Pro CERC Turț” a fost partener în proiectul„Atelierele verii la Turț, inițiat de Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Turț, un proiect care a oferit copiilor zile pline de energie, creativitate, joc și învățare.

🤝 Am sprijinit activitățile proiectului prin voluntarii noștri, care au fost alături de copii în fiecare zi. Cu multă implicare și voie bună, voluntarii au organizat jocuri, activități antrenante și momente de socializare, contribuind la crearea unei atmosfere în care fiecare copil să se simtă încurajat să participe, să descopere și să se bucure.

🤖 Un moment important al proiectului a fost atelierul de robotică, realizat cu sprijinul financiar al Asociației Pro CERC Turț în colaborare cu Smart RobotX – Școala de robotică și programare pentru copii. Copiii au avut astfel ocazia să descopere lumea fascinantă a tehnologiei și roboticii într-un mod interactiv și distractiv.

🌟 Toate acestea nu ar fi fost posibile fără oamenii care au ales să se implice și să ofere din timpul și energia lor.

🙏 Mulțumim din suflet voluntarilor noștri:
Alexandra, Alexandru, Andrea, Debora, Emanuel, Gabriel, Ianis, Iuliana, Larisa, Mariana, Sara, Ștefana și Victoria!

Vă mulțumim pentru răbdare, entuziasm, creativitate și pentru fiecare zâmbet adus pe chipul copiilor! ❤️

Mulțumim Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Turț pentru inițiativă și pentru colaborare, precum și tuturor celor care au contribuit la reușita acestui proiect.

Împreună construim experiențe frumoase pentru copii și o comunitate mai implicată! 💙

Address

JOSANI, Nr, 231
Turt
447330

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația PRO CERC Turț posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația PRO CERC Turț:

Shortcuts

Share