16/10/2026
În perioada 05.10.2026 – 14.10.2026 ANMAP - Direcția Județeană de Mediu Tulcea a continuat campania de monitorizare și evaluare a calității aerului cu laboratorul mobil, conform Programului anual de utilizare a laboratoarelor mobile de monitorizare a calității aerului înconjurător – 2026, elaborat conform Ordinului MMAP nr. 322/2026.
Campania s-a desfășurat în municipiul Tulcea, județul Tulcea, în parcarea ADT Station SRL Tulcea, str. Babadag, nr. 164. Acțiunea de monitorizare a avut loc la intrarea principală în municipiul Tulcea (din direcția București și Constanța), unde DN22 (E87) intersectează centura municipiului.
În baza datelor achiziționate de echipamentele din dotarea autolaboratorului, în perioada 05.10.2026 – 14.10.2026, situația poluanților monitorizați este următoarea:
- încadrarea tuturor valorilor medii orare sub valoarea limită orară pentru dioxid de azot, în conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2011 (200 µg/m3), cu excepția zilei de 07.10.2026, când la ora 9,00 s-a înregistrat o valoare de 219,38 µg/m3. Această valoare s-a înregistrat în condiții de trafic intens împreună cu condiții nefavorabile de dispersie (viteza vântului de 0 m/s);
- încadrarea tuturor valorilor medii orare/zilnice sub valoarea limită orară/zilnică pentru dioxid de sulf, în conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2011 (350 µg/m3/125 µg/m3);
- încadrarea tuturor valorilor medii la 30 minute sub concentrația maxim admisă la 30 minute pentru NH3 (300 µg/m3); încadrarea valorii medii zilnice sub concentrația maxim admisă zilnică pentru NH3 (100 µg/m3), în conformitate cu prevederile STAS 12574/87;
- încadrarea tuturor valorilor medii la 30 minute sub concentrația maxim admisă la 30 minute pentru H2S (15 µg/m3); încadrarea valorii medii zilnice sub concentrația maxim admisă zilnică pentru H2S (8 µg/m3), în conformitate cu prevederile STAS 12574/87;
- încadrarea tuturor valorilor medii zilnice sub concentrația maxim admisă la pentru PM10, (50 µg/m3) în conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2011.
Evaluarea calității aerului este făcută doar pentru perioada de monitorizare, în condițiile meteo și de dispersie existente în momentul efectuării măsurătorilor. Concluziile nu trebuie extinse pentru alte intervale orare/sezoane/condiții meteo.