26/06/2026
În ultimii peste 25 de ani, am avut bucuria de a împărtăși multe povești pline de speranță despre copiii ale căror vieți au fost transformate în cadrul programului 𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 î𝐧 𝐒𝐢𝐭𝐮𝐚ț𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐑𝐢𝐬𝐜 (𝐒𝐏𝐞𝐑) al fundatiei noastre. Există însă una pe care nu am împărtășit-o niciodată. Este din primii ani ai MLI și este simplă, dar profund personală.
Contractul de cumpărare pentru casa care avea să devină mai târziu Casa Debora a fost semnat chiar de ziua mea, în anul 2001 – ce dar nemăsurat din partea lui Dumnezeu! Acasă, vorbeam zilnic despre o clădire veche de 240 de ani din Giarmata, cu curtea și fântâna ei care îmi aminteau de propria copilărie, și despre visul meu ca acel loc să fie transformat într-un cămin pentru fete. Așa că, într-o sâmbătă din luna martie, am decis să arăt această casă familiei mele.
Îndată ce am deschis poarta, băiețelul meu de patru ani a alergat în curte, s-a oprit lângă fântână, s-a uitat în jur și a spus: “îmi place Giarma ta.” Pentru urechile lui de copil, numele satului suna ca două cuvinte: “Giarma ta”. Pentru el, un sat întreg era cuprins în acea casă și în curtea ei. Ceea ce mă emoționează și astăzi pe lângă inocența logicii unui copil, este sentimentul de apartenență pe care îl dezvoltase doar ascultând poveștile mele. Nu știu dacă acela a fost momentul în care soțul și fiul meu au înțeles cu adevărat cât de mult avea acel loc să devină parte din mine, dar știu că l-au îmbrățișat cu o dragoste copleșitoare.
SPeR nu a fost niciodată despre clădiri sau proiecte. Acestea sunt instrumente importante, dar nu reprezintă inima misiunii. Inima au fost întotdeauna copiii: sute, poate mii, aflați la o răscruce de drumuri, nesiguri încotro să meargă. În spatele fiecărei povești de speranță stau părinții sociali, consilierii și asistenții sociali de la Casa Debora. Stau Doru și Rodica, iar astăzi Fivi și Dani, împreună cu mulți alții care slujesc cu credincioșie atât în prim-plan, cât și în culise. Și este vorba despre voi.
Datorită vouă, acești copii nu au fost lăsați singuri la acea răscruce a vieții. Pentru fiecare copil care a avut șansa să se vindece, să învețe și să crească, cineva a lucrat cu credincioșie în spate, prin rugăciune și parteneriat statornic. În ultimii 24 de ani, mulți dintre voi ați fost parte din acest sprijin tăcut și constant, care a adus transformare și vindecare în viețile a sute de copii.
Când privesc în urmă și realizez că prima fată care a venit la Casa Debora este acum o femeie de 40 de ani, mamă a două fete, dintre care una are aproape aceeași vârstă pe care o avea mama ei când am întâlnit-o pentru prima dată, sunt copleșită de recunoștință. Acesta este rodul credinței, al ascultării și al generozității perseverente.
Casa Debora are acum 24 de ani, programele Aspirații și Merg la Școală au 21 de ani, iar Armonia are 18 ani. SPeR, asemenea copiilor pe care i-am slujit la început, a ajuns la maturitate. Cu o nouă generație de lideri, misiunea continuă. Metodele se pot schimba, drumurile se pot modifica, dar chemarea rămâne aceeași: să mergem alături de copii pe drumul spre vindecare și speranță.
Să spunem împreună: Ebenezer. Acesta nu este sfârșitul.
𝙻𝚘𝚛𝚎𝚗𝚊
