12/08/2026
Elisabeta Moldovan, Cetățean de Onoare al Timișoarei. De la instituționalizare la o voce care cere schimbarea sistemului
Elisabeta „Eli” Moldovan a devenit Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara, într-un moment în care România încearcă tranziția de la instituțiile rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități către servicii și viață în comunitate. După peste 20 de ani petrecuți într-o instituție, Eli este astăzi autoreprezentantă, membră activă a Asociației Ceva de Spus și cofondatoare a programului Un Loc, dezvoltat sub umbrela Fundației de Abilitare „Speranța”.
Povestea ei vorbește despre una dintre cele mai dificile schimbări pe care România și le-a asumat în domeniul dizabilității: nu doar închiderea instituțiilor, ci și crearea condițiilor necesare pentru ca oamenii să poată trăi cu adevărat în comunitate.
Mesajul lui Eli este direct: „Dizabilitatea nu trebuie tratată cu milă, ci cu demnitate și respect.”
România încearcă dezinstituționalizarea. Viața în comunitate rămâne adevăratul test
România și-a asumat dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități și dezvoltarea serviciilor în comunitate. Procesul este însă unul dificil, marcat de lacune, diferențe semnificative între comunități și insuficienta dezvoltare a serviciilor care ar trebui să asigure că ieșirea din instituție este urmată de o viață cu adevărat independentă.
Dezinstituționalizarea nu înseamnă doar mutarea unui om dintr-un centru de mari dimensiuni într-o structură mai mică.
Înseamnă posibilitatea de a alege unde și cu cine trăiești, de a beneficia de sprijin atunci când ai nevoie, de a munci, de a avea relații, de a lua propriile decizii și de a face parte dintr-o comunitate.
Tocmai în această zonă încearcă să construiască alternative și organizațiile neguvernamentale.
La Timișoara, Fundația de Abilitare „Speranța” dezvoltă, prin programul Un Loc, un model de viață în comunitate pentru persoanele cu dizabilități, pornind de la ideea că sprijinul trebuie construit în jurul persoanei și al alegerilor sale, nu în jurul unei instituții.
Elisabeta Moldovan este cofondatoare a programului.
Astfel, experiența sa personală nu rămâne doar o poveste despre trecut, ci devine parte din construirea unei soluții pentru alți oameni.
Fundația Speranța și trecerea de la „beneficiar” la cetățean
Implicarea Fundației de Abilitare „Speranța” este relevantă tocmai pentru că mută discuția despre dizabilitate din zona protecției și a asistenței către cea a dreptului la viață în comunitate.
Prin programul Un Loc, fundația susține un model în care persoanele cu dizabilități nu sunt privite exclusiv ca beneficiare ale unor servicii, ci ca oameni care trebuie să aibă control asupra propriei vieți și să participe activ la viața comunității din care fac parte.
Iar Eli este una dintre persoanele care contribuie la construirea acestui program, nu doar o beneficiară a lui.
În paralel, ca autoreprezentantă și membră activă a Asociației Ceva de Spus, ea susține public participarea persoanelor cu dizabilități la deciziile care le afectează viața – principiul cunoscut internațional prin formula „Nimic despre noi fără noi”.
De la peste 20 de ani într-o instituție la titlul de Cetățean de Onoare
În România au mai existat persoane cu dizabilități care au primit titlul de Cetățean de Onoare, inclusiv persoane recunoscute pentru performanțe sportive remarcabile.
Cazul Elisabetei Moldovan are însă o semnificație aparte.
Recunoașterea vine pentru vocea și contribuția unei persoane care a cunoscut instituționalizarea din interior și care participă astăzi la construirea unor alternative la acest sistem.
Este greu de imaginat un contrast mai puternic: o persoană care a petrecut peste două decenii într-o instituție ajunge să primească una dintre cele mai importante distincții simbolice ale comunității în care trăiește.
Iar acest parcurs spune ceva și despre ceea ce ar trebui să însemne dezinstituționalizarea în România.
Pentru autorități, procesul poate fi măsurat prin strategii, termene, centre restructurate și indicatori. Pentru oameni, întrebarea este mult mai simplă: ce fel de viață pot avea după ieșirea din instituție?
Experiența construită la Timișoara în jurul programului Un Loc, dezvoltat sub umbrela Fundației de Abilitare „Speranța”, încearcă să ofere un răspuns concret: o viață în comunitate, cu sprijin, posibilitatea de a face propriile alegeri și relații autentice.
Titlul acordat Elisabetei Moldovan capătă astfel o semnificație care depășește povestea unui singur om.
De la persoană instituționalizată la autoreprezentantă, cofondatoare a unui program de viață în comunitate și Cetățean de Onoare al Timișoarei, parcursul lui Eli arată ce poate însemna, în realitate, incluziunea.
Și readuce în centrul discuției mesajul pe care ea însăși îl transmite: „Dizabilitatea nu trebuie tratată cu milă, ci cu demnitate și respect.”
