28/09/2026
👏 209 elevi din Timiș, Arad și Hunedoara au avut parte, timp de câte 5 zile, de experimente, tehnologie, artă și multă curiozitate, în cadrul programului 𝗦̦𝗰𝗼𝗹𝗶 𝗱𝗲 𝗩𝗮𝗿𝗮̆ 𝗦𝗧𝗘𝗔𝗠. Au pus întrebări, au testat idei, au construit, au creat și au descoperit că știința poate fi mult mai aproape de ei atunci când au ocazia să o exploreze cu propriile mâini.
La Gătaia și Liebling, 102 copii au descoperit știința prin experimente despre lichide, biodiversitate și polenizare, electricitate, spațiu, informatică și inteligență artificială, dar și prin activități dedicate dezvoltării socio-emoționale.
La Baia de Criș, 57 de elevi au trecut „De la Idee la Proiect”, explorând imprimarea 3D, modelajul în lut, designul și transferul termic, realitatea virtuală și tehnologia CNC.
Iar la Corbești, 50 de copii și adolescenți au transformat natura în laborator de observație și inspirație. Au fotografiat, au experimentat cianotipia, au desenat și au transformat texturile descoperite în obiecte și structuri 3D.
🌱 În spatele acestor experiențe sunt însă mulți oameni care au făcut posibilă această vară de explorare: echipele de mentori din rețeau Științescu, profesorii, organizațiile partenere, școlile și autoritățile locale care au susținut programul și au avut încredere că astfel de experiențe merită să ajungă și în comunitățile rurale.
Le mulțumim și îi felicităm pe toți pentru implicare, răbdare și energie!
Mulțumim Initiativa in Educatie, Asociației Tehnoarte și Școala Gimnazială "Avram Iancu" Baia de Criș pentru parteneriat și tuturor celor care au pus umărul la această ediție.
Mulțumim Pepco Romania și Federaţia Fundaţiile Comunitare din România - FFCR pentru că am făcut echipă în această călătorie!
👉 Citiți mai multe despre cele 4 Școli de Vară STEAM la link în comentarii!
🧬 Programul Școli de Vară STEAM a fost dezvoltat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România - FFCR cu sprijinul Pepco Romania și implementat în perioada iunie-septembrie 2026 în 39 de comunități din țară, prin Fundațiile Comunitare. În plan local, Școlile de Vară STEAM din Gătaia, Liebling, Corbești și Baia de Criș au fost coordonate de Fundația Comunitară Timișoara.