13/05/2026
La 13 mai 1970 Episcopul Iuliu Hossu a fost spitalizat pentru a treia și ultima oară. Ultimele gânduri ale Cardinalului Iuliu Hossu au fost consemnate de Alexandru Todea (cardinalul de mai târziu), care își amintea: „Marți, 26 mai, dimineața, la orele 6.30, am intrat la Spitalul Colentina în camera în care se consuma jertfa, sfârșitul vieții marelui ierarh. După ce am rămas numai noi doi m-am așezat pe marginea patului. Preasfinția Sa a început să-mi vorbească. Întreținerea noastră a durat de la orele 6.40 până la orele 9.” În acest interval de timp, Episcopul Iuliu s-a oprit asupra a mai multor puncte, rostindu-și testamentul spiritual. A încheiat, spunând: „Biserica pe care am slujit-o și eu a fost desfigurată, iar ca imagine a desfigurării ei, privește-mă pe mine, dar eu iert din inimă pe toți care au contribuit la o astfel de desfigurare, lucru pentru care și adresez Părintelui Ceresc rugăciunea Fiului Său, de pe cruce: «Părinte, iartă-le lor». Îmbrățișez pe toți frații mei din Dieceza Clujului și din toată Biserica Unită, îi binecuvântez și pe toți credincioșii. Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală. Sărut băncile din Seminar, în care s-au rugat clericii mei. Binecuvântez pe toți care au contribuit la fondul de ajutorare «Frățiorii Domnului», după cm binecuvântez pe toți care au fost ajutați. Binecuvântez pe toți țăranii, din toate protopopiatele, care, îmbrăcați în haine albe, ca și sufletele lor, m-au ascultat cu bucurie și s-au reîntors fericiți la casele lor. Nu i-am uitat pe cărarea suferințelor mele. Binecuvântez pe substituții mei din Cluj, care m-au suplinit în aceste vremuri grele, dar înălțătoare, și au făcut tot ce au putut ca turma mică să nu fie fără păstor. Și acum, te rog frate Alexandre [Todea] ca deseară să-mi administrezi Sfântul Maslu și să mă împărtășești. După Maslu și împărtășanie, te rog să-mi citești din Evanghelia Sfântului Ioan, de la capitolul 14,27 până la capitolul 20.”
Cardinalul Todea nota: „După ce a rostit cuvintele de mai sus, voind să spună și cm începe capitolul 14,27: «Eu vă las pacea, pacea mea vă dau vouă», nu a mai putut vorbi. I-a încetat graiul. Erau orele 9. Din acel moment și până ce s-a săvârșit din viață nu a mai putut vorbi decât, din când în când, câte un cuvânt răzleț. […] Conform dorinței sale, în seara zilei de 26 mai [1970] i-am dat dezlegare, l-am împărtășit și i-am administrat Sfântul Maslu. […] După Maslu am început să îi citesc din Evanghelia Sfântului Ioan. Ascultând, i s-a luminat fața și se vedea pe ea atâta liniște, bucurie și seninătate. La anumite expresii din Evanghelie, muribundul intervenea și alterna ca un refren: Știu cui am crezut! […] În timpul citirii mai rostea din când în când: Lupta mea s-a sfârșit.”