24/06/2026
În cinstea
Zilei Internaționale a Iei, USIR a lansat proiectul "Povestea Iei".
Mulțumiri, Dana Galbeaza Moraru, pentru minunata poveste:
"Vin din Bucovina. Cand eram copil in satele din Tara Dornelor, oamenii purtau straie traditonale. Asa purtau si bunicii mei. Si tare imi erau dragi !
Asa purtam si eu la serbarile scolare si nimeni nu era mai fericit si mai mandru decat mine. Ma simtem craiasa! Nu avea un costum al meu, dar tare mult imi doream unul. Cand am crescut mai mare, mi-au daruit bunicile camesi si chiar o fota. Eram fericita! Dar, straiele au ramas mici, bunicile au plecat, eu am ramas cu dorul si cu dorinta de a ma imbraca din nou ca ele. Desi parea ca acolo, in locul copilariei nimic nu avea sa se schimbe vreodata, incet incet, prin satele mai apropiate de oras, straiele au inceput sa se ascunda prin lazi. Lumea voia sa evolueze.
La o vreme voiam macar sa le vad, dar nu parea sa mai aiba cineva, oricum, nu in familia mea.
Nu am renuntat. Mai gaseam cate o fota sau cate o priștoare, uneori cate o ie care nu mi se potrivea. La un moment dat am gasit la o ruda mai indepartata o colectie intreaga si cuprinsa de emotie m-am hotarat. Trebuie sa am o camasa cu care sa ma imbrac. Au fost persoane care m-au indemnat sa imi cos singura camesa, dar au fost altele care mi-au spus ca nu voi reusi niciodata, e prea complicat. Intr-adrvar inafara de mai multe puncte de broderie, nu stiam nimic despre croi, panza, fire, margele si paiete. Dar am invatat. Incepuse fenomenul sezatorilor in orase si destul de puternic pe Facebook. Era anul 2016. Am intrat in grupuri, am pus intrebari, am cautat carti, m-am documentat, dar nu indrazneam. Atunci s-a intamplat sa fiu in vacanta la Vatra Dornei, orasul meu natal si cineva m-a sfatuit sa merg la sezatoarea de la Muzeul de etnografie. Imi era foarte cunoscut . Ma documentasem acolo cu cativa ani in urma pentru a realiza o lucrare de disertatie despe costumul traditional din zona Dornelor. Mi-am gasit acolo primele prietne de ac, am primit indrumari, am studiat alte camasi si am facut cateva incercari. Apoi am gasit o sezatoare la Bucuresti care m-a primit cu bucurie si am cunoscut persoane care m-au indrumat cu multa pricepere. Cunostintele mele se consolidau si a venit si oportunitatea. Un proiect al Sezatorii. Un omagiu adus Elizei Bratianu. Realizarea unor camasi din albumul Eliza Bratianu si prezentarea lor intr-o expozitie. Era inceputul anului 2017. Credeam ca sunt pregatita. M-am inscris in proiect. As fi vrut sa cos o camasa de Bucovina, sau macar de Dambovita, a doua mea casa. Dar nu mi-am ales eu camasa ci camasa m-a ales pe mine. Trebuia sa realizez o camasa de Gorj. Prima mea camasa !
Gorj, o zona etnografica atat de bogata despre care eu nu stiam nimic! Primul gand a fost sa renunt. Apoi mi-a venit in gand Brancusi, unul dintre cei mai dragi romani. O voi face cu gandul la Brancusi, sa fiu mai aproape de el. Toata Romania e tara mea. Stramosii mei sunt peste tot!. Bucovina si Dambovita vor mai astepta putin! Si din nou au inceput studiile, cunoasterea zonei, muzee, cromatica, semne, simboluri, compozitie si apoi camasi, cat mai multe camasi analizate, panza potrivita, firele, firul metallic. Le-am pregatit cu rabdare pe toate,ca pe un ritual. Cu teama, d**a multe calcule am taiat panza. Si apoi, miracolul!
Sa cosi o ie !
Sa cosi o ie poate starni in sufletul tau o avalansa de sentimente. Prima si poate cea mai puternica emotie am avut-o cand am desfacut sulul de panza de casa, veche obtinut cu greutate, iar la capatul panzei am gasit un fir de busuioc pe care o bunica rulase panza ca sa o protejeze. Am lacrimat ! Am simtit energia femeii care tesuse panza. Trebuia sa fiu la inaltimea misiunii pe care tocmai o primisem . Camasa mea avea sa fie pastratoare, purtatoare si transmitatoare de ganduri, nadejdi, temeri, dorinte, mesaje migalite cu acul, gandite si impartasite. Si-am inceput sa -mi migalesc si eu mesajele, am inceput sa spun lumii si generatiilor viitoare prin semnele cusute cine sunt eu, cm mi-am trait viata mandra de familia mea , mandra si de sutele de copii la a caror educatie am participat si pe care i- am simbolizat pe maneci ca stoluri de pasari care isi iau zborul; raurii de pe piept vorbesc despre familia mea despre maternitate, protectie, despre simbolul intregului, al implinirii, despre faptul ca m-am simtit puternica fiind sustinuta de ai mei, dar si despre continuitate, despre transmiterea mesajului despre radacini si traditii, simbolizand toate astea prin coloana infinitului.
Camasa a fost finalizata la sfarsitul anului 2018 si expusa la Biblioteca Nationala. De atunci am purtat-o la nenumarate evenimente la care am participat impreuna cu prietenele mele de la Sezatoare Bucuresti, carora le sunt foarte recunoscatoare pentru sfaturi, prietenie, incredere, dar mai cu seama pentru sentimentul bun ca apartin acestei comunități cu care impart emotii, bucurii si aceeasi pasiune, care se implica atat de mult in transmiterea valorilor neamului. Am dus camasa si la casa memoriala a lui Brancusi ca sa fiu aproape de spiritul lui si sa ii aduc omagiu.
Si port din nou straiele bunicilor, cu bucurie, cu mandrie, cu responsabilitate, cu nadejde! I-am facut camasi nepoatei mele care are doar 6 ani, dar a invatat sa coase si imi place sa cred ca isi va coase singura o camasa. Poate ca asa reusesc sa dau si eu mai departe mai mult decat mesaje ci si o pasiune care mi-a adus prieteni, impliniri si foarte multa bucurie !
La mulți ani Cămașa draga ! Sa fii iubita și pretuita ! Sa dainuiesti veacuri și sa vorbești lumii despre neamul romanesc!"
