Ambasadorii prieteniei

Ambasadorii prieteniei Asociaţia cultural-educativă “Ambasadorii prieteniei” din Târgovişte a fost creată în 1993 Asociația a luat naștere în 1993 și are sediul social la Școala “I.

Alexandru Brătescu-Voinești”din Târgoviște. După 2007 a desfășurat proiecte de educație pentru drepturile omului și democrațiedestinate elevilor și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. În anul școlar 2008-2009, cu finanțarea Consiliului Europei și a Ambasadei SUA, amdesfășurat proiectul „Asigurarea calității educației pentru cetățenie democratică. Rețea de școli democratice” care a dat posibilitatea profesorilor din 8 școli din județ (Târgoviște, Răzvad, GuraOcniței, Găești și Vișina) să planifice și desfășoare activități integrate de educație pentru cetățenie democratică (cu elevii, părinții și profesorii sau cu întreaga comunitate) și să dezvolte cultura democratică a respectivelor instituții. Aproape 40 de cadre didactice au contribuit la elaborarea unui ghid de bune practici în acest sens (el se mai găsește în bibliotecile școlilor din județ și pe site-ulasociației. În cei 3 ani (2007 – 2010), proiectul “Deliberarea în democrație” a implicat 18 cadre didacticeși aproximativ 500 de elevi de liceu din Târgoviște și Găești. Finanțarea a provenit de la Departamentul pentru educație al SUA, iar partenerii direcți au fost licee din Montgomery County (zona Washington D.C.). Proiectul a realizat o rețea între mai multe foste țări comuniste și câteva state americane, pentru utilizarea controversei academice structurate/metodei deliberării în scopul dezvoltării unor competențe necesare într-o democrație (argumentarea poziției pe o anumită temă, analizarea mai multor puncte de vedere, colectarea informațiilor relevante, adoptarea unor decizii înprobleme de interes public, comportament responsabil, lucru în echipă etc.). Experiența participanțiloreste descrisă în ghidul de bune practici care a fost distribuit unui număr de aproximativ 400 de cadredidactice și care, în prezent, este accesibil pe site-ul asoc.(https://ambasadoriiprietenieitargoviste.wordpress.com ).
În 2012 am obținut sprijinul financiar al AFCN (Adm. Fondului Cultural Național), CentruluiJudețean de Cultură Dâmbovița, Consiliului Local și BCR pentru desfășurarea proiectului “Harta creativității județului Dâmbovița – instrument de formare culturală și antreprenorială a elevilor deliceu”. Aproximativ 20 de elevi de la licee din Târgoviște au participat la diverse ateliere (dezvoltare personală prin tehnici de teatru, scriere creativă) si seminarii (drepturi de autor, proprietate intelectuală,branding personal); s-au întâlnit cu meșteri populari, fotografi, activiști, programatori, actori,muzicieni, muzeografi, oameni de televiziune, editori de carte și scriitori, publicitari, arhitecți, pictori lalocurile lor de muncă și au realizat un mini-catalog al activităților economice creative din județ(materialul tipărit la Editura Cetatea de Scaun este disponibil pe site-ul asoc. la secțiunea publicații).
Între 2011 și 2013, asociația a răspuns de formarea profesorilor în cadrul proiectului Comenius Regio “Voluntariat pentru o viața mai bună” coordonat de către CCD Dâmbovița (parteneriat întreinstituții din Târgoviște și Martfu - Ungaria).
În 2014 asociația a organizat cu propriile mijloace mai multe activități în cadrul săptămânii Școala altfel: Să știi mai multe să fii mai bun! Partenerii au fost C.N. “Constantin Carabella”, Șc. “I.Alexandru Brătescu-Voinești”, Școala “Mihai Viteazul” și Școala “Coresi” din Târgoviște și oameni de succes pasionați de profesiile lor (Radu Naum, Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu,Ștefan Ionescu, Alina Goanță, Ciprian Grigorescu, Pompiliu Alexandru, Daniela Radu, Gabriela Șuțu, Codru Vrabie, Florian Ispas ș.a.). Aceștia au prezentat elevilor domeniile lor de activitate și/sau audesfășurat activități practice menite să le trezească acestora interesul pentru profesiile respective sau să îi ajute în descifrarea propriului potențial. În 2015, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița, am organizat o vizită de studiu în zona bisericilor fortificate din Transilvania (cu elevii C.N. “Constantin Carabella”) și alte activități de explorare și orientare profesională pentru elevii unor licee din oraș (întâlniri cu antreprenori și studenți de la Universitatea Alternativă din București, vizionări de spectacole șiconcerte, vizite la Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român, ateliere de pictură). Raportul proiectului „Succesul care inspiră – Mentorat pentru elevii de liceu” se află pe site-ul asociației. În octombrie 2016 am organizat un eveniment în cadrul Zilelor Învățării Non-formale: 2 mini-recitaluri de flaut și blockflote ale copiilor din orchestra Clubului copiilor, în zone circulate din centrul orașului și o expoziție de afișe ale elevilor de la Liceul de arte (realizate în cadrul unui proiect Erasmus+ despre violența din mediul virtual) găzduită de librăria Fragilistic din Târgoviște. În ultimele șase luni asociația a analizat posibilitatea demarării unui program local consistent în domeniul educației științifice. Au avut loc vizite la organizații similare (Casa experimentelor din București), discuții cu posibili parteneri locali (profesori, inclusiv cei care pregătesc candidații la olimpiadele școlare; organizatorii olimpiadei naționale de chimie de anul acesta; participanți la proiecte europene de promovare a metodei investigației în predarea științelor; reprezentanții UV Târgoviște și ai Complexului Național Curtea Domnească; membrii unor asociații din domeniu - SARM; profesori de la universități străine care colaborează cu elevi în programe de cercetare - GLOBE ș.a.) și studierea mai multor resurse online (inclusiv cu privire la programe de educație în domeniul inovării și tehnologiei desfășurate în țara noastră, rezultate ale testelor PISA la nivelul României etc.). Ca și alți actori din zona educației și a asocierii între diferitele forme de educație (activități cuprinse în statutul asociației),considerăm că un prim pas realist pentru dezvoltarea educației în domeniul științei și a legării acesteia de realitatea economică, socială și politică (resursele epuizabile și conflictele declanșate de
modul de întrebuințare al acestora, schimbările de climă la nivel global, manipularea opiniei publice cu ajutorul tehnologiei actuale ș.a.m.d.) este accesul elevilor la metode, tehnici și persoane din sfera cercetării, a aplicării rezultatelor cercetării în viața cotidiană prin participarea directă la experimente și demonstrații legate de fenomene și procese din natură sau inovații care îmbunătățesc viața oamenilor. Numărul mare de elevi dâmbovițeni calificați la olimpiada națională de chimie, inițierea relativ recentă a mai multor proiecte de robotică-inventică în județ (Liceul Teoretic „I. Ghica” dinRăcari, Facultatea de Ingineria Materialelor, Mecatronică și Robotică a UV, C.N. “N. Titulescu” dinPucioasa), rezultatele constant notabile ale elevilor de la Clubul de aeromodele din Pucioasa indică un potențial real pentru promovarea numelui județului în contextul industriilor de vârf ale momentului. In același timp, toate observațiile empirice și studiile complexe (inclusiv din proiecte STEM- Sciences,Technologies, Engineering, Math) indică lipsa de corelație dintre programele de învățământ și cerintele de pe piața muncii. Aspectele practice nu fac parte din programul de pregătire al elevilor și, câteodată, nu suficient din cel al studenților. Pe de altă parte, Universitatea Valahia se mândrește cu modernul Centru de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară și ar fi foarte util pentru comunitate să fie diseminate rezultatele proiectelor derulate acolo și performanțele tinerilor care lucrează în domeniide vârf ale tehnologiei pentru inspirarea și motivarea elevilor care sunt interesați de cunoașterea tehnică. Prin Laboratorul cunoașterii pe care îl vom pune la dispoziția elevilor prin proiectul de față, aceștia vor avea șansa să își dezvolte competențe științifice de bază prin metoda investigației, iar publicul larg din oraș va putea să înțeleagă cm ne afectează viața cotidiană, principii fundamentale din domenii precum fizica, chimia, biologia și astronomia.

"Mâine nu începe școala. Mâine se deschide o spărtură în lume. Ca aia de sub posterul cu Rita Hayworth din The Shawshank...
06/09/2026

"Mâine nu începe școala. Mâine se deschide o spărtură în lume. Ca aia de sub posterul cu Rita Hayworth din The Shawshank Redemption. Și prin spărtura aceea trebuie să intri tu, copilule cu ghiozdan in spate, tu adolescentule cu mapa de cursuri fotocopiate la subraț și necunoscutul în stern, tu cu toate lucrurile pe care încă nu le știi foșnindu-ți în sânge ca o substanță de contrast. Nu-ți spun „succes”. La naiba cu succesul. Succesul este cuvântul cu care adulții ambalează frica lor de eșec și o pun frumos, fundă, felicitare, fotografie, zâmbet forțat. Nu. Eu vreau altceva pentru tine. Vreau foame. Vreau să intri în clasă cu mintea neînchisă, cu întrebările nefardate, cu mirarea neigienizată, cu creierul încă sălbatic, neșlefuit, neîmblânzit, sălbăticit de curiozitate, să te uiți la tablă și să vezi o margine, o limită, o frontieră de cretă dincolo de care începe infinitul.
Să nu înveți. Să te dezveți. Să te dezveți de răspunsurile primite de-a gata, de „așa se face”, de „așa trebuie”, de ”toată lumea știe”, de „nu are rost”, de „lasă că nu-ți trebuie”. Ba da. Îți trebuie. Îți trebuie întrebarea. Îți trebuie îndoiala. Îți trebuie cartea
care te scoate din sărite. Îți trebuie profesorul care te contrazice. Îți trebuie eșecul care-ți sparge nasul de propriile limite. Îți trebuie noaptea în care citești și nu înțelegi. Îți trebuie dimineața în care înțelegi brusc. Îți trebuie AHA-ul acela violent în care doi neuroni se lovesc unul de altul și din ciocnirea lor sare o scânteie și, din scânteia aceea, pentru o secundă, se face lumină-n cap. Asta vreau. Nu memorare. Metamorfoză. Nu pagini umplute. Perspectivă răsturnată. Nu caiete perfecte. Minte imperfectă, dar vie. Vreau să întrebi până când întrebarea devine mai importantă decât răspunsul. De ce? De ce cade ploaia? De ce moare omul? De ce iubim? De ce urâm? De ce ne este rușine? De ce ne este dor? De ce un cântec vechi poate deschide în tine o galaxie de semnificații? De ce o mamă își recunoaște copilul după felul în care respiră? De ce un om poate fi singur în mijlocul unei mulțimi? De ce există ceva și nu nimic? DE CE. De-ce-de-ce-de-ce. Să-ți bubuie întrebarea în cap. Să nu te lase. Să te roadă. Să te râcâie. Să te neurozgârie. Să te ontologic-mănânce. Să nu te lase să dormi. Pentru că omul începe să moară în clipa în care nu mai întreabă nimic...
Și lumea are deja prea mulți oameni morți în picioare. Oameni cu diplome. Cu funcții. Cu opinii. Cu răspunsuri. Cu telefoanele pline și sufletele închise. Nu deveni unul dintre ei. Citește. Citește ca un posedat. Citește cărți care nu te plac. Citește oameni care te contrazic. Citește morții. Citește-i pe cei care au murit înainte să te naști și vezi cum, după sute de ani, încă îți vorbesc direct în țeastă. Citește până când alfabetul încetează să mai fie alfabet și devine sânge, memorie, incendiu, arhitectură, Dumnezeu, moarte, dragoste, dans sub apă. Citește până când începi să suspectezi că realitatea are dedesubturi. Că lucrurile nu sunt lucruri. Că oamenii nu sunt oameni simpli. Că o față poate ascunde posibilitatea unei icoane. Sau o catastrofă. Că o bătrână care traversează strada poartă în ea un veac întreg de singurătate, pierderi, nașteri, iubiri, războaie, mese de duminică, fotografii, înmormântări, rochii, scrisori, tăceri.
Privește. Asta să înveți. Să privești. Nu să te uiți. Să privești. Sunt două continente diferite. Să vezi omul din fața ta și să nu-l reduci la haine, note, bani, frumusețe, reputație, etichetă. Să vezi. Să vezi până când celălalt încetează să mai fie „celălalt”. Să vezi copacul până când nu mai este decor. Să vezi frumusețea până când devine insuportabilă. Și într-o zi să te privești pe tine. Aici e examenul. Fără catalog. Fără profesor. Fără copiat. Fără colegul din bancă. Tu cu tine. Tu în tine. Tu împotriva ta. „I against I”, cm cântă Massive Attack (ascultă piesa). Și ce găsești acolo? Frica. Orgoliul. Foamea de apreciere și vizibilitate. Nevoia de a fi iubit. Invidia. Bunătatea. Răutatea. Rușinea. Dorința. Tot ce ai ascuns sub haine, sub note, sub glume, sub „sunt okay boss”. Acolo e materia. Acolo e teza. Acolo e bacul. Acolo e doctoratul.
Să ajungi într-o zi să te poți privi fără să fugi. Să poți spune: da, asta sunt. Și de aici încep. Nu să mă prefac. Să încep. Să mă refac. Să mă dezfac. Să mă adun. Să mă schimb. Să mă răzgândesc. Să mă învăț. Să mă dezvăț. Să-mi sparg propria statuie ecvestră. Să-mi pun cenușa ideilor vechi în buzunar și să merg mai departe. Pentru că nu ai venit aici ca să devii o imagine mai plăcută a ceea ce vor alții. Ai venit să devii tu. Și „tu” nu este încă terminat. Ține minte asta. Nu ești terminat. Nici la doisprezece ani. Nici la cincisprezece. Nici la optsprezece. Nici la treizeci. Nici la șaptezeci. Omul nu este produs finit. Omul este șantier. Fum. Zgomot. Cărămidă peste sângerare. Întrebare peste întrebare. Un animal care învață să-și construiască propriul sens în mijlocul unui univers care nu i-a promis nimic. Și tocmai de aceea merită. Merită să știi. Merită să cauți. Merită să citești. Merită să te pierzi. Merită să te răzgândești. Merită să fii făcut bucăți de o carte. De un profesor. De o iubire. De o moarte. De o idee. De o întrebare. De adevăr. Mai ales de adevăr...
Așadar, mâine. Mâine. Mâine, când se deschide ușa, nu intra cuminte. Intră viu. Intră cu ceva în tine care nu știe să stea la locul lui. Lasă-ți mintea să facă zgomot. Să muște. Pune întrebări care lasă urme. Îndoiește-te de lucrurile care par de neclintit. Dacă o idee îți intră sub piele, nu încerca s-o scoți. Las-o să-ți schimbe chimia. Și, pentru Dumnezeu!, nu deveni atât de bine educat încât să nu mai fii capabil să zgudui lumea asta amorțită." (Ioan Bădiliţă -https://www.facebook.com/dancingshadows)

Jurnalism si istorie pe bune: https://www.youtube.com/watch?v=8cUj-5a2e7M Educatia (pentru democratie, civica, valori......
27/08/2026

Jurnalism si istorie pe bune: https://www.youtube.com/watch?v=8cUj-5a2e7M
Educatia (pentru democratie, civica, valori...) este musai sa fie onesta, asumata si pe masura realitatii.

REZUMAT:00:00 – Introducere: 35 de ani de la Declarația de Indepe...

Materiale pentru supravietuire!!!!
27/08/2026

Materiale pentru supravietuire!!!!

ADEVĂRUL SCRIS SUB PRESIUNEÎntâlnire cu jurnalismul de investigație de la „Buletin de București”După incursiunea profund...
04/06/2026

ADEVĂRUL SCRIS SUB PRESIUNE
Întâlnire cu jurnalismul de investigație de la „Buletin de București”

După incursiunea profundă în ungherele întunecate ale istoriei recente, cei optsprezece liceeni ai Colegiului Național „Constantin Carabella” au fost aruncați direct în mijlocul realității stringente a prezentului. Întâlnirea lor cu doi jurnaliști independenți de la publicația „Buletin de București” a reprezentat o trecere brutală, dar extrem de fascinantă, de la arhivele prăfuite ale trecutului la ecuațiile complicate și adesea periculoase ale societății actuale.
Discuția nu s-a purtat de pe poziții academice, ci a avut dinamismul unei redacții aflate în plină efervescență. Cei doi reporteri le-au deschis tinerilor culisele unora dintre cele mai curajoase investigații media din ultimii ani: rețelele de interese din spatele afacerilor imobiliare ilicite care sufocă Capitala. Cu hărți urbanistice, documente cadastrale obținute cu greu și scheme ale rețelelor de influență proiectate în fața lor, elevii au înțeles cm parcuri întregi dispar peste noapte, cm clădiri de patrimoniu sunt lăsate în paragină pentru a face loc mamuților de beton și cm sume astronomice se scurg prin circuite ascunse.
Jurnaliștii nu au îndulcit realitatea. Ei le-au vorbit adolescenților, cu o onestitate frapantă, despre riscurile uriașe ale acestei meserii: de la telefoane de amenințare primite la miezul nopții, procese de hărțuire în instanță menite să îi reducă la tăcere, până la presiunea psihologică de a ști că deranjează oameni extrem de puternici. Totuși, dincolo de umbre, cei doi reporteri au zugrăvit și frumusețea magnetică a profesiei. Le-au descris satisfacția de neegalat de a fi „câinele de pază al democrației”, adrenalina descoperirii piesei lipsă dintr-un puzzle corupt și, mai presus de toate, sentimentul că munca lor poate schimba destine, salvând comunități și spații verzi de la distrugere.
Reacțiile elevilor de la „Carabella” au fost o mixtură de uimire, respect și revoltă civică. Obișnuiți cu fluxul rapid și adesea superficial al știrilor de pe rețelele sociale, tinerii au realizat pentru prima dată ce înseamnă cu adevărat jurnalismul de investigație: luni de muncă documentară, nopți pierdute și un curaj civic greu de zdruncinat.
Întrebările au curs avalanșă, reflectând un interes acut pentru etică și adevăr, elevii considerând că acest tip de jurnalism este o formă modernă de eroism.
Această a doua oprire a tinerilor din Târgoviște a demonstrat că spiritul critic format la școală își găsește utilitatea maximă în stradă. Adolescenții au plecat de la întâlnirea cu jurnaliștii de la „Buletin de București” nu doar cu o înțelegere mai clară a mecanismelor din spatele blocurilor gri ale Capitalei, ci și cu o certitudine: într-o lume inundată de știri false, jurnalismul independent nu este un lux, ci oxigenul unei societăți libere.
prof. Bogdan Joiţa

MEMORIA CA DATORIE ȘI LECȚIE DE VIAȚĂÎntâlnirea cu Istoria la IICCMER În data de 2 aprilie 2026, optsprezece elevi de la...
04/06/2026

MEMORIA CA DATORIE ȘI LECȚIE DE VIAȚĂ
Întâlnirea cu Istoria la IICCMER

În data de 2 aprilie 2026, optsprezece elevi de la clasele a IX – a D și a X – a D din cadrul Colegiului Național „Constantin Carabella” din Târgoviște au pășit dincolo de pragul manualelor școlare pentru a intra într-un spațiu unde trecutul nu se recită, ci se recuperează fir cu fir: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Această instituție guvernamentală nu este un simplu depozit de arhive, ci o instanță a memoriei profund angajată în deconspirarea abuzurilor, crimelor și încălcărilor drepturilor omului din perioada dictaturii comuniste (1945–1989). Rolul cercetătorilor de aici seamănă cu cel al unor arheologi ai adevărului, care aduc la lumină destinele frânte în închisori, dramele colectivizării și curajul celor care au ales calea exilului pentru a rămâne liberi.
Atmosfera din cadrul sesiunii de deschidere a fost marcată de o curiozitate. Experții institutului le-au explicat liceenilor cm documentele de Securitate pot reconstitui biografia unui deținut politic. În cadrul activității, noțiuni abstracte precum totalitarism, cenzură sau opresiune ideologică s-au transformat în realități palpabile, stârnind întrebări profunde din partea elevilor despre mecanismele fricii, dar și despre formele de rezistență anticomunistă.
Momentul culminant al vizitei, cel care a mutat accentul de pe rigoarea științifică pe vibrația pur umană, a fost întâlnirea magistrală cu domnul Dinu Zamfirescu. Personalitate luminoasă și reper moral al exilului românesc, domnul Zamfirescu (născut în 1929) este un supraviețuitor al temnițelor comuniste, arestat în repetate rânduri pentru activitatea sa în rândurile tineretului național-liberal. După ani de persecuții, a fost „răscumpărat” de familia sa în Occident, devenind la Paris o voce puternică a opoziției din diaspora, jurnalist la Radio Europa Liberă și fondator al Institutului Român de Istorie Recentă. Purtându-și anii și amintirile cu o demnitate aristocratică, domnia sa le-a vorbit tinerilor nu din cărți, ci din propria carne și memorie, retrăind momentele de detenție, frigul celulelor și durerea despărțirii de cei dragi.
Reacțiile elevilor în fața acestui dialog între generații au oscilat între o tăcere profundă, aproape sacră, și mărturisiri încărcate de o intensă emoție. Pentru adolescenții de la „Carabella”, impactul a fost revelator. Mulți au recunoscut că termenul de „exil” a încetat să mai fie un concept dintr-un glosar istoric, devenind imaginea vie a unui om care a trebuit să își părăsească țara pentru a-și salva demnitatea.
Elevii au înțeles că să stai în fața unui om care a trăit pe propria piele teroarea și să vezi că nu are nicio urmă de ură sau răzbunare în privire, ci doar o imensă dorință de a ne învăța să fim liberi, este una dintre cele mai puternice lecții de viață pe care le poate primi un adolescent.
De asemenea, elevii au fost fascinați de munca de „detectivi ai istoriei” a specialiștilor IICCMER, înțelegând că democrația nu este un dat perpetuu, ci un edificiu fragil care trebuie protejat prin cunoașterea adevărului.
Vizita instituțională s-a încheiat nu ca o simplă activitate extracurriculară bifată în calendarul școlar, ci ca un legământ nescris. Tinerii din Târgoviște au plecat de la IICCMER purtând în minte un adevăr fundamental: memoria este singurul antidot împotriva repetării greșelilor istoriei, iar libertatea de care se bucură astăzi are în spate sacrificiul unor generații care au refuzat să îngenuncheze.
prof. Bogdan Joiţa

Să citim ca să avem parte de o viaţă mai bunăElevii şi profesorii din Târgovişte pot împrumuta cărţi din biblioteca asoc...
27/05/2026

Să citim ca să avem parte de o viaţă mai bună

Elevii şi profesorii din Târgovişte pot împrumuta cărţi din biblioteca asociaţiei:

Elevii şi profesorii din Târgovişte pot împrumuta cărţi din biblioteca asociaţiei:

Address

Targoviste
130016

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ambasadorii prieteniei posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Ambasadorii prieteniei:

Shortcuts

Share