25/08/2026
Mai impresionantă decât povestea Zarazei este povestea vieții lui Cristian Vasile, cel care a făcut celebru acest tango, vrăjit fiind de frumusețea și feminitatea "Domnișoarei Coincidență" zărită într-o seară pe bulevard. De fapt, datorită ei a inceput să cânte tangouri, abandonând mirajul operei. Cristian Vasile a trăit și a cântat cu patos, cu demnitate, cu simțire, cu bucurie...Viața lui se aseamănă cu a multor mari artiși care au adus noutate in epoca lor, au strălucit, au fost bogați, s-au bucurat de recunoaștere și apreciere si au sfârsit săraci, ignorați, batjocoriti. In cazul lui Cristian Vasile, din cel mai mare star, ajunge să trăiască în sărăcie și să suporte umilințele oamenilor doar pentru că nu a servit intereselor vreunui partid, așa cm au făcut alti artiști, colegi de scenă cu el. Lumea după razboi se transforma.
Cristian Vasile a fost un om demn, pentru care tangoul a rămas crezul vieții sale.
Câți dintre artiști au curajul, astăzi, să militeze pentru crezul lor și să nu facă compromisuri mari de dragul faimei si a banilor?
Andrei Ruse captivează pur si simplu printr-un condei prietenos si savuros, care expune povestea mai mult sau mai puțin romanțată a vietii lui Cristian Vasile.