23/07/2026
Schimbare de colan la Rotary Club Sighișoara!
Se încheie mandatul d-lui ing. Florin Iacob, sub președiniția căruia ne-am unit forțele pentru proiectele deja consacrate, precum „Rotary premiază excelența”, întâlnirile dedicate schimburilor de experiență și bune practici în colaborarea cu Rotary Club Odorheiul Secuiesc, proiectul de educație pentru sport și viață sănătoasă „Fii activ, fii fericit”, în colaborare cu Școala Gimnazială „Aurel Mosora”, Balul Rotary, sprijinirea unor formații de dansuri de la Clubul Copiilor , proiectul „Orientarea școlaară și profesională a elevilor”, sprijinirea, prin spectacole de caritate a tinerelor talente ale Școlii de Muzică, realizarea și distribuirea pachetelor de Crăciun, dar și proiecte noi, inedite, în care am fost solicitati de alți propunători sau organizatori, ori invitați: expoziția „Universul vizual al Oficiului Poștal Sighișoara”, sprijinirea numeroaselor activități și proiecte inedite ale tinerilor de la Interact Club Sighișoara, plantare de copaci în colaborare cu Ocolul Silvic, susținerea unor prezentări interesante despre expediții spectaculoase sau participări în grup la excursii ori diverse evenimente culturale remarcabile, vernisaje, lansări de carte, spectacole de teatru sau evenimente menite să creeze o adevărată coeziune a grupului nostru.
Pare o simplă înșiruire de fapte destinate îmbunătățirii vieții sociale și culturale a comunității sighișorene, dar, dincolo de cuvinte este o implicare afectivă reală, născută din dorința de a face lumea un pic mai bună în jurul nostru.
Uniți sub deviza „A servi mai presus de tine însuți!” anul nou rotarian va incepe sub conducerea lui Veress Zsombor, farmacist, explorator și scriitor, dar și reprezentant de seamă al Bisericii Reformate la nivel zonal și național. Dr. Cristina Urdea îl va seconda, iar Mica Eftimie va continua cu aceași dedicație funcția de trezorier.
Îi mulțumim lui Florin și îl felicităm pentru efortul rodnic al coordonării sale și îi urăm lui Zsombor succes, răbdare și inspirație!