22/02/2026
MESAJUL PREASFINȚITULUI PĂRINTE EPISCOP IUSTIN LA ÎNCEPUTUL POSTULUI MARE | 2026
Iubiți părinți slujitori ai Sfintelor Altare,
Dreptcredincios și mult evlavios popor al lui Dumnezeu,
A bătut din nou Hristos la ușa inimilor noastre creștine să ne cheme într-o frumoasă și sfântă călătorie, la sfârșitul căreia ne va arăta Slava Sa, slava Crucii și a Învierii Sale din morți, celei de a treia zi. Este o călătorie duhovnicească de 40 de zile de post, care începe în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, cu Vecernia Iertării (anul acesta, în 22 februarie) și se încheie în noaptea sfântă a Învierii Domnului (în 12 aprilie).
Postul, pentru adevărații creștini, nu este vreme de întristare și tulburare pentru că presupune osteneală și renunțare, ci este prilej de bucurie și râvnă sporită pentru a înmulți rugăciunea smerită, nevoință asumată și iubirea milostivă prin fapte bune.
La începutul Perioadei Triodului, din Duminica Vameșului și Fariseului începe a se cânta o stihiră cu profunde semnificații duhovnicești: „Ușile pocăinței deschide-mi mie Dătătorule de viață, că mânecă (pleacă dis-de-dimineață) sufletul meu la Biserica Ta cea sfântă purtând un vas al trupului cu totul întinat. Ci, ca un îndurat, curățește-l, cu mila milostivirii Tale”.
Creștinii adevărați, în vremea oricărui post de peste an și, mai cu seamă în Postul cel Mare, la sfârșitul căruia primim lumina învierii și îl vedem pe Hristos Stăpânul vieții înviat din morți, înțeleg că doar prin asumarea nevoințelor, prin suferința și prin umilința purtării Crucii se poate ajunge la biruința și Slava Învierii. Părinții Bisericii și marii nevoitori ne îndeamnă și ne învață „să ne răstignim mădularele prin înfrânare, să fim treji în rugăciune, precum este scris și să viețuim pe urmele Celui ce a pătimit și patimile a urmat!”
În stare de nepocăință, nepăsare și dormitare omul se moleșește, se lenevește, devine vegetativ și irațional, instinctual sau animalic. În vreme de căință omul întreg (trup și suflet) intră în stare de veghe permanentă, luptând cu patimile (gânduri, vorbe, fapte rele) și eliminându-le una câte una devine întreg, sănătos, mintea și viața lui se luminează și se umple de o bucurie negrăită simțind că a revenit acasă în brațele Tatălui ceresc întocmai ca fiul cel risipitor primind sărutarea și iertarea Lui.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, care a trăit în secolul VII (+ 662) și care este normativ pentru mistica ortodoxă bizantină, spune atât de clar și pe înțelesul tuturor: „când Adam a încălcat porunca dumnezeiască, plăcerea a devenit obârșia nașterii oamenilor și durerea capătul ei, căci prin plăcere vine sămânța și prin durere, moartea, dar Hristos făcându-se ascultător a dat oamenilor o altă naștere, duhovnicească, a cărei obârșie este durerea ostenelilor virtuții, iar capătul ei plăcerea și odihna. De aceea vrând să se întrupeze nu S-a născut după sămânță, căci n-a urât moartea care vine din durere ca o pedeapsă a plăcerii, ci pentru noi cei osândiți la moartea, ca moartea Lui prin suferința să se facă moartea morții noastre, iar Învierea și Viața Sa dumnezeiască, viața vieții noastre și să ne dăruiască nemurirea”.
În cântările Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, ce se rostesc în Postul Mare, creștinul, în dialog cu conștiința și sufletul său, strigă: „Suflete al meu, Suflete al meu, scoală pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și ai să te tulburi. Deșteaptă-te dar ca să se milostivească spre tine Hristos–Dumnezeu, cel ce este pretutindenea și toate le împlinește” (Condac, glasul al doilea).
Lumea întreagă este cuprinsă de patimi și păcate, tulburată de război și de ură, pentru că nu are conștiința căderii sale și smerenia căinței de păcate și pătimi și a ridicării din cădere. Sunt curmate vieți și destine pentru că omenirea nu mai caută la cer ca să ceară împăcare și iertare, ci este aplecată spre pământ și obsedată de stăpânirea lui și a oamenilor de pe el, de mărire, robie și bogăție.
Creștinii nu gândesc așa. Ei știu că pământul este darul lui Dumnezeu și casă trecătoare unde trăiesc o vreme, după care se întorc în Patria de Sus, în Casa Tatălui Ceresc, în Împărăția lui Dumnezeu, unde vor petrece veșnic. Creștinii nu se luptă cu lumea, ci se roagă pentru lume, pentru salvarea și mântuirea ei, după modelul Mântuitorului care zice: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 17).
Creștinii, luminați de harul Duhului Sfânt, dobândesc înțelepciunea de Sus, care nu este omenească și înțeleg că: „lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12).
Așadar, noi creștinii nu ne luptăm cu oamenii si lumea, ne luptăm cu un dușman invizibil și viclean și ducem un război nevăzut cu diavolul care este urâtorul vieții, fericirii și mântuirii oamenilor, iar armele cu care luptăm în acest război sunt arme unice și duhovnicești: postul, rugăciunea și faptele bune.
Să intrăm cu bărbăție în această luptă ce ne stă înainte, în care Maica–Biserica este cu noi și Împăratul–Hristos înaintea noastră și în fruntea oștirii ce se găsește în lupta cu diavolul și cu slujitorii lui.
Perioada Postului Mare debutează cu „Vecernia Iertării” din Duminica lăsatului sec de brânză, atunci când suntem chemați să ne îmbrățișăm, să ne iertăm și să ne împăcăm cu toții. Numai în stare de iertare și iubire poți să rămâi puternic. Puterea creștinului în fața vrăjmașilor nevăzuți și chiar a vrăjmașilor văzuți vine din iubire și iertare după chipul Mântuitorului Hristos Care, condamnat la moarte și fiind răstignit pe cruce, a rostit: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Doar așa creștinul devine fiu al păcii și fiu al lui Dumnezeu după har.
Vom participa cu evlavie și smerenie, în stare de căință profundă și asceză, la Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul care se citește în primele patru zile ale primei săptămâni a postului, împărțit în patru părți, iar în miercurea din săptămâna a 5-a se citește încă o dată, integral.
Vom încerca să păzim rânduiala Părinților Bisericii, aceea de a rosti rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: „Doamne și Stăpânul Vieții mele…” însoțită de metanii până la pământ (dacă putem) sau de închinăciuni smerite. Este de mare importanță să participăm la Liturghia Darurilor Înaintesfințite ce se săvârșește în toată perioada Postului Mare, la ceas de seară și pe care preoții de la parohii o slujesc de obicei miercuri și vineri, sau cel puțin odată în săptămână, iar părinții din mănăstiri în fiecare zi până vineri inclusiv, în stare de ajun desăvârșit (nemâncarea până după încheierea Sfintei Liturghii).
Această rânduială a fost așezată de Sfinții Părinți spre a ne putea mărturisi păcatele și căim de ele și a ne face vrednici să ne împărtășim mai des cu Trupul și Sângele Domnului, ori de câte ori simțim nevoia, în vremea Postului cel Mare la Liturghia Darurilor înainte sfințite, deoarece Sfânta Liturghie Euharistică, în Postul Mare se săvârșește doar sâmbăta, când îi pomenim pe cei adormiți, duminica și în sărbătorile mari care cad în interiorul Postului (Buna Vestire).
La aceste rânduieli sfinte vom adăuga lucrarea noastră personală prin multă râvnă sfântă și silință duhovnicească spre a ne curăți mintea de gânduri, ochii de ispitele din afară, gura de vorbe deșarte și trupul de patimi și păcate – pentru a avea o călătorie duhovnicească și urcuș spre Înviere cu folos bine-primit de Mântuitorul Iisus Hristos.
Chemându-vă să intrăm împreună în stadionul în care ne așteaptă lupta cea duhovnicească, rugăm pe Hristos–Domnul, Cel mult iubitor al neamului omenesc și lesne iertător al celor ce se căiesc și grabnic ajutător al celor Îi cer ajutor în trecere prin strâmtorarea și ispitele acestei lumi, să ne dea râvnă sporită, rugăciune smerită și iubire nefățarnică și să ne conducă în această călătorie duhovnicească până la capătul ei, când vom primi din nou Lumina Sfântă, dar mai ales vestea cutremurătoare a Învierii lui Hristos, ce va cuprinde întreaga lume, care are atât de mare nevoie de Hristos – Lumina Lumii – Mântuitorul lumii și Salvatorul umanității.
Să ne rugăm în genunchi, cu credință fierbinte, pentru pacea și buna așezare a întregii lumi și mai ales pentru încetarea războiului din Ucraina care curmă atâtea vieți și distruge atâtea destine umane și încetarea războiului din Țara Sfântă, pentru ca pelerinii creștini să poată merge ce evlavie și bucurie la Mormântul cel dătător de viață al Domnului și la toate locurile sfinte din Ierusalim și Israel.
Post binecuvântat să aveți toți împreună, păstori și păstoriți și mult ajutor sfânt de la Hristos și Maica Domnului în această sfântă lucrare de mântuire. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai,
22 februarie 2026,
† IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
