Omul Verde

23/05/2026

Capitel de la intrarea în Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck, parte din decorația în piatră realizată de Frederic Storck pentru propria casă-atelier.

Figura centrală pare să reactiveze un vocabular cu ecouri romanice, în care capitelul devine locul unei întâlniri între mască, bestiar fantastic și ornament vegetal. Formele serpentiforme care pornesc din gură în direcții opuse trimit către două familii iconografice vechi. Una este cea a chipului din care se revarsă lujeri, frunze sau vrejuri, apropiată de seria figurilor foliate. Cealaltă este reprezentarea sirenei bicaudate, frecventă în sculptura romanică, unde cele două cozi pot oscila vizual între pește, șarpe și motiv vegetal. La Storck, aceste surse sunt integrate într-un limbaj propriu, decorativ și simbolic, în care motivul hibrid devine parte din identitatea sculpturală a casei-atelier.

22/05/2026

Figura fitomorfă de pe panoul ușii poate fi citită ca element apotropaic asociat pragului arhitectural. Amplasarea ei în zona accesului indică o funcție simbolică de protecție a limitei dintre exterior și interior, mai ales în cazul unei intrări reprezentative precum cea a Palatului Bragadiru, construit la finalul secolului al XIX-lea după planurile arhitectului austriac Anton Shuckerl. Chipul uman integrat în frunze, volute și vrejuri aparține unui repertoriu ornamental utilizat frecvent în arhitectura europeană a epocii, unde masca vegetală marchează ideea de pază, regenerare și control simbolic al trecerii.

07/05/2026

Un univers antropo-vegetal ascuns în miniaturile și ornamentica unei psaltiri grecești de la începutul secolului al XVIII-lea.

Imaginile provin din Psaltirea manuscrisă nr. 12, păstrată în Biblioteca Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași, un manuscris considerat probabil Psaltirea personală a voievodului martir Constantin Brâncoveanu.

În decorul paginilor apar mai multe formule hibride. Un cap foliaceu din care ornamentul vegetal pare să curgă mai departe, două figuri asemănătoare pe o altă pagină și mici corpuri umane care înfloresc din flori, prinse în același sistem de vrejuri și frunze aurite.

Avem aici un întreg decor ornamental în care figura umană și vegetația se întâlnesc, se contaminează și devin parte din aceeași țesătură vizuală.

🌿 Mulțumiri doamnei Elena Chiaburu pentru fotografii și pentru permisiunea de a le folosi.

01/05/2026

Un mic bestiar urban ascuns în decorul Casei Dr. Constantin Răuțoiu de pe Strada Take Ionescu nr. 29, proiectată în jurul anului 1911 de Ernest Doneaud, probabil în colaborare cu Grégoire Marc. Fațada combină acoperișuri ample, turn de colț și registre ornamentale bogate, iar friza pictată de sub cornișă reunește chipuri feminine, reprezentări zoomorfe, vrejuri și flori într-o compoziție continuă.

Deasupra unei ferestre apare detaliul cel mai apropiat de tema Omului Verde. Mascheronul cu trăsături de Pan, coarne scurte și gură deschisă, are și o posibilă funcție apotropaică, sugerată de amplasarea lui pe fațadă și de expresivitatea chipului. Frunzele pornesc din extremitățile feței transformând figura într-un cap foliaceu trecut prin vocabularul decorativ al Bucureștiului de început de secol XX.

20/04/2026

Omul Verde se arată în locuri nebănuite. Pe strada Lizeanu, probabil singura casă care mai păstrează un program decorativ coerent este imobilul neoromânesc de la nr. 25. Sub streașină, fresca desfășoară motive vegetale și medalioane cu păstori, trimițând către un imaginar bucolic ce poate fi pus în relație cu figura lui Pan. La nivelul balcoanelor, două reprezentări ale Omului Verde se inserează în ornamentație și reiau tema întâlnirii dintre chipul uman și vegetație într-o formulă adaptată începutului de secol XX.

14/04/2026

Creștinismul a interpretat motivul omului verde în cheie proprie, apropiindu-l de genealogia lui Hristos, așa cm este relatată în Evanghelia după Matei. Genealogia a fost transpusă, în iconografia apuseană și răsăriteană, într-o formă simbolică numită Arborele lui Iesei, atestată încă din secolul al XI-lea, unde apar Iesei, tatăl regelui David, și prorocul Isaia, a cărui viziune oferă temeiul imaginii, „va răsări toiag din Iesei și floare se va înălța din rădăcina lui”.

În reprezentarea din trapeza Mănăstirii Hurezi, trupul lui Iesei devine locul din care se ridică tulpina arborelui, iar din ea se desfășoară o rețea de vrejuri și ciorchini care susțin succesiunea regilor și profeților. Legătura dintre corpul uman și vegetație păstrează memoria unei figuri antropo-vegetale arhaice, recognoscibilă în tipologia omului verde. Sensul acestei forme este însă deplasat, vechea asociere cu regenerarea naturală este integrată într-o ordine teologică în care creșterea devine genealogie, iar genealogia dobândește o orientare mesianică. Motivul este reinterpretat, iar imaginea arhaică este absorbită într-un discurs care îi stabilește direcția și îi conferă o funcție precisă în cadrul unei istorii sacre cu finalitate mesianică.

22/03/2026

Palatul Institutului de Arhitectură Ion Mincu, ridicat după planurile lui Grigore Cerchez și construit între 1912 și 1927 pe strada Biserica Enei, este una dintre clădirile esențiale pentru definirea limbajului neoromânesc din București. Format la Paris, dar profund atașat de recuperarea tradițiilor locale, Cerchez a fost unul dintre arhitecții care au dat expresie monumentală direcției neobrâncovenești, reinterpretând în cheie cultă motive inspirate din arhitectura brâncovenească, din ornamentica postbizantină și din repertoriul vegetal al artei decorative. Fațada Institutului concentrează foarte bine această viziune, prin alternanța dintre masivitatea zidului de piatră și bogăția sculpturală a ancadramentelor, a colonetelor răsucite, a frizelor și a decorației vegetale.

În acest context se înscriu și cele șase figuri fitomorfe repetate deasupra ferestrelor, plasate între arcele bogat ornamentate și cornișa registrului superior. Ele fac parte dintr-un program decorativ coerent, în care chipul uman se contopește cu elementul vegetal, devenind un motiv perfect integrat în logica ornamentală a clădirii. La Cerchez, acest tip de detaliu exprimă foarte bine felul în care stilul neoromânesc încearcă să unească monumentalul cu meșteșugul, structura cu ornamentul și memoria motivelor simbolice cu vocabularul decorativ al începutului de secol XX.

02/03/2026

Teatrul Național din Caracal a fost finalizat în 1901 după planurile arhitectului austriac Franz Bileck. Clădirea în stil eclectic este decorată cu numeroase chipuri și aluzii la mitologia greacă specifice modei Belle Epoque. Printre ele întâlnim chipuri de fauni, mascheroni antropomorfi și lire cu coarne de țap.

Mult mai târziu după inaugurare, spațiul din fața teatrului a fost transformat într-o fântână menită să contureze monumentalitatea edificiului prin prezența unui cap foliaceu masiv. Asocierea Omului Verde cu apa sau simpla punere a acestuia într-un context acvatic face trimitere la reprezentările zeului Oceanus din mozaicurile romane realizate în primele secole d. Hr., în care chipul uman poartă alge și frunze în loc de păr și barbă.

26/02/2026

23/02/2026

Două fotografii de arhivă realizate de Alexandru Tzigara-Samurcaș surprind detalii ornamentale rare din patrimoniul arhitectural românesc. În prima imagine apare un cap foliaceu sculptat la baza unei coloane din biserica fostei Mănăstiri Văcărești, o figură vegetală integrată în bogăția decorului de piatră. În a doua fotografie sunt coloanele pridvorului de la intrarea în biserica Înălțarea Domnului din Răducești, unde pe capitelul coloanei din stânga se distinge un alt chip înfrunzit, discret modelat în relief.

Astfel de cadre, realizate în timpul documentărilor dedicate monumentelor istorice, arată cât de răspândite erau aceste motive antropo-vegetale în sculptura arhitecturii religioase și cât de atent erau integrate în ansamblul decorativ al edificiilor.

www.omulverde.ro