ACORD Sibiu

ACORD Sibiu Asociaţia CRESTIN ORTODOXA ROMANA -ACORD, SIBIU str. Pr. S-au achitat reţete pentru procurarea de medicamente. S-au făcut plăţi la chirii.

VASILE CARLOVA nr. 11, apt 2, CP 550017, judeţ SIBIU, înregistrată în registrul persoanelor juridice a ASOCIATILOR SI FUNDATILOR prin Sentinţa civilă
nr. 2862CC din 20.10.2006! Avem în derulare următoarele proiecte de asistenţă social-educaţională:

1. „Lăsaţi copiii să vină la mine”: proiectul este coordonat de P.C. Marian Vlăduţ şi are ca scop sprijinirea integrării copilului cu nevoi speciale în viaţa Bisericii şi în societate prin dezvoltarea abilităţilor de socializare şi promovarea unui model de viaţă creştin. Pe parcursul anului copiii Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 şi 2 din Sibiu au fost implicaţi în numeroase activităţi cu caracter social-educaţional şi recreativ.

2.„Un pacheţel cu mâncare pentru fiecare”: în cadrul acestui proiect sunt distribuite pungi cu alimente pentru copiii din cadrul Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 şi 2 din Sibiu.

3.„Copiii cu minte să meargă înainte”: în cadrul acestui proiect sunt sprijiniţi copiii supradotaţi care provin din familii defavorizate din punct de vedere material şi financiar, atât din municipiul Sibiu, cât şi din judeţ. Aceştia sunt sprijiniţi financiar cu diferite sume pentru achitarea transportului în comun, în vederea deplasării la şcoală, achitarea restanţelor la chirie sau utilităţi, achiziţionarea de rechizite sau de îmbrăcăminte necesare pentru ca aceşti copii să poată frecventa şcoala.

4.„Cazuri disperate”: Asociaţia ACORD a oferit cazurilor luate in evidenta, diferite sume de bani, alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte. S-au plătit facturi la utilităţi (gaz, curent, etc.). S-au plătit taxe pentru eliberarea unor documente. S-au făcut plăţi pentru procurarea unor bilete de transport, si multe altele. Pe parcursul acestui an au fost sprijinite financiar şi consiliate peste 400 de cazuri. Cu ocazia sărbătorilor de peste an s-au acordat pungi cu alimente cazurilor sociale aflate în evidenţa asociaţiei, persoanelor aflate în Arestul Poliţiei Sibiu şi altor persoane aflate în dificultate de pe raza parohiei Buna Vestire II Sibiu. Categoria de beneficiari : persoane vârstnice, fără aparţinători, femeile cu copii mici alungate din domiciliu, victime ale violenţei domestice. Alte cazuri în care se solicită sprijin de urgenţă.

Doamne ajută, că am ajuns cu bine la Asociația Pro Vita Sfântul Brâncoveanu!
09/10/2026

Doamne ajută, că am ajuns cu bine la Asociația Pro Vita Sfântul Brâncoveanu!

Spre Valea Plopului la Asociația Pro Vita Sfântul Brâncoveanu ci haine de copii, cărucior medical și am transferat 5000 ...
09/10/2026

Spre Valea Plopului la Asociația Pro Vita Sfântul Brâncoveanu ci haine de copii, cărucior medical și am transferat 5000 de lei( vedeți primul comentariu). In luna septembrie și la începutul anului s-au făcut donații pentru Valea Plopului, mai ales de la Parohia Lazaret 2, prin grija fam. gl. Valentin Jerca
Foto, text Constantin Badescu dir. exec ACORD Sibiu

S-a donat!Se donează masa de calculator, ușor uzată! Sibiu, Vasile AaronTf. contact 0724293236
08/10/2026

S-a donat!

Se donează masa de calculator, ușor uzată! Sibiu, Vasile Aaron
Tf. contact 0724293236

Să sprijinim un om cu inițiativă care a depus un efort deosebit să facă un cabinet multifuncțional și are nevoie de spri...
06/10/2026

Să sprijinim un om cu inițiativă care a depus un efort deosebit să facă un cabinet multifuncțional și are nevoie de sprijin! Haideți să sprijinim acest om și acest proiect pentru educația copiilor! Dacă vreți să donați prin intermediul asociației ACORD Sibiu , vă rugăm să specificați:
" pentru cabinet multifuncțional"

Asociația Creștin Ortodoxă Sibiu

Cont bancar IBAN: RO09BTRLRONCRT0442038001

Text: Bădescu Constantin Badescu dir. exec.

Felicitări Mitropoliei Ardealului pentru deschiderea centrului! Aici găsiți sala de sport cu aparate, cerc de pictură, c...
30/09/2026

Felicitări Mitropoliei Ardealului pentru deschiderea centrului! Aici găsiți sala de sport cu aparate, cerc de pictură, cor etc! M-am bucurat să întâlnesc și pe domnul prefect! Au participat reprezentanți de la Direcția de asistență sociala a primăriei Sibiu, prefectură, Crucea Rosie Filiala Sibiu, reprezentanți ai pensionarilor etc!

Doamne ajută!
Text, foto: Constantin Badescu dir. exec.

29/09/2026

Vă informăm că în fiecare marți, ACORD Sibiu oferă 15 porți de mâncare celor în nevoi! Dacă sunt persoane ce vor să doneze mâncarea și/ sau să facă și parastas pentru persoanele dragi din Cer, înainte de distribuire se face și slujba de pomenire prin grija pr. ARSENIU Ilie de la Biserica din Groapă, președintele ACORD Sibiu!
Text: Constantin dir. exec.

29/09/2026

O beneficiara a unei locuințe sociale de lângă Compa, Sibiu, are nevoie de o mașină de spălat, i s-a stricat! Dacă aveți o mașină de donat, o puteți contacta la tf:
0741927990!
Text Constantin Badescu dir. exec. ACORD

Doamne ajută! Am reușit să ne întâlnim să facem o sedință!
15/09/2026

Doamne ajută! Am reușit să ne întâlnim să facem o sedință!

Se donează cartile! Persoana de contact tf:0742608480
13/09/2026

Se donează cartile! Persoana de contact tf:
0742608480

Address

Biserica Din Groapa, Strada Justitiei Nr. 5
Sibiu
550004

Opening Hours

Monday 10:00 - 12:00
Tuesday 04:00 - 18:00

Telephone

+40724293236

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ACORD Sibiu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to ACORD Sibiu:

Shortcuts

Share