05/06/2026
Micul meu puternic
Sâmbata de 9 decembrie 2018l la ora 8:55 pm a sosit cu zgomot pe lume Harry. Uterul mi s-a rupt și el a căzut în abdomen și plutea în sânge; amândoi eram în stare critică. Harry s-a născut prin cezariană iar eu am fost adormită. Harry a fost pus pe CPAP care-l ajuta să respire. Erau așa de multe fire, benzi adezive și avea o mască pe față ce părea gigantă. Țin minte că am fost dusă cu scaunul rulant în terapie după câteva ore. Părea așa de mic, deși avea 3260 g și ținând cont că totuși se născuse cu 4 săptămâni mai devreme greutatea era de partea lui. Am plâns automat – era așa de înfricoșător să îl vezi într-o cutie mică singur, mi se rupea inima. Abia mă puteam mișca, eram pe morfină și aveam un tub de dren în abdomen. Cred că mi-a luat o jumătate de oră să mă pun într-un scaun cu roți duminica după amiaza. Au fost momente pline de emoție – soțul meu, Martin și cu mine am mers să îl vedem. Țin minte că am ținut mâna lui Harry și el ne-a privit ca și când ne-ar recunoaște vocile. Am fost externată din spital marțea fără băiatul meu și am fost sfătuită să merge acasă să mă odihnesc și să un la terapie ziua și noaptea, la orice oră. Sunam înainte de a dormi și dimineața imediat ce ne trezeam. Harry a stat pe CPAP 6 zile. A fost o zi când la-u dat jos dar nu a fost suficient de puternic. A fost descuranjant dar Val, asistenta a spus că doar nu era pregătit. Țin minte că asistenta Val ne-a spus că Harry a țipat într-o noapte și că nu ar fi făcut-o dacă plămânii săi nu ar fi fost mai puternici așa că am început să fim mai pozitivi. Toate asistentele au fost incredibil de drăguțe și ne-au spus tot ce se întâmpla cu Harry și de ce. L-au îngrijit așa de bine, nu avem cuvinte destule să le mulțumim. Am decis să nu îl alăptez pe Harry pentru că nu eram trează când am născut și nu eram în stare să mă mult. Alăptarea nu a mers bine nici cu primul copil, Leah, așa că am crezut că e mai bine să îi dăm biberon. A fost tare drăguț că am putut să îl hrănim și să împărtășim această experiență, eu și soțul meu. Împreună îi schimbam scutecele și îi făceam baie. În a 7-a zi Harry a fost mutat într-un pătuț, nu a mai avut nevoie de oxigen dar au continuat să-i monitorizeze inima și nivelul de xigen și mai avea încă tubul de alimentație. Minunata soră a lui harry, Leah (care avea atunci 4 ani) a fost tare dulcică. Ne-a topit inimile cântându-i Twinkle, Twinkle prin hoblourile incubatorului. La început i-a fost tare teamă de cutie și de fire dar până la urmă a fost curajoasă și i-a vorbit. Leah venea la spital tot a doua zi și stăteam cu toții până la ora de culcare. În acel timp s-a împrietenit cu o asistentă minunată pe nume Annie cu care ne vedem și azi și ținem legătura. Harry o iubește și el la fel de mult ca noi. Harry a avut probleme cu greutatea și ni s-a spus că nu putem să îl luăm acasă până cu crește mai bine în greutate. Am învățat să îl hrănim pe tub pentru că asta însemna să vină acasă mai repede. din fericire Harry a fost externat după 13 zile pentru că a luat în gruetate. Am putut să îl luăm acasă pe 21 decembrie 2018, taman la timp pentru Crăciun. Am fost așa de fericiți! Am urmat suișuri și coborășuri, reflux sever și alergie la lapte și ouă dar nu mai are nevoie de medicație pentru refluxul sever și nici pentru alergii acum. A fost cu certitudine un carusel timp de 18 luni dar acum este fericit și mulțumit. Sunt mândră de micuțul meu. Credeam că sunt în regulă cu nașterea mea traumatică și cu ceea ce s-a întâmplat ulterior dar la 13 luni am avut un moment în care am gândit ”nu, nu sunt ok, am nevoie să mă opresc și să înțeleg totul”. Oftam la serviciu de 2 săptămâni și cerusem ajutor iar o moașă mi-a explicat ce mi se întâmpla. Am cerut ajutor și de la terapia neonatală și în acest fel am reușit să adun laolaltă toate piesele poveștii mele și acum mă simt mult mai bine. Nu voi uita niciodată experiența prin care am trecut dar în fiecare zi e tot mai bine și faptul că-l văd pe Harry alergând în jur, zâmbind, prinzând-o pe Leah și făcând nazuri mă face cea mai fericită mamă din lume. Sunt recunoscătoare doctorului Chris Tsitlakidis că ne-a salvat, pe Harry și pe mine.
După Jenny Beeby, mama lui Harry
Sursa: https://www.thesmallestthings.org/.../my-tough-little-guy...
