Asociatia Camera Mestesugarilor

Asociatia Camera Mestesugarilor Asociaţia "Camera Meşteşugarilor" este o organizaţie de persoane fizice şi juridice, neguvernam Camera Meşteşugarilor a fost înfiinţată în luna ianuarie 2008.

Forma de organizare: asociaţie. Înfiinţarea CM este rezultat al iniţiativei Fundaţiei Sătmărene TNCI, care încă din 1991 are ca principal obiect de activitate promovarea micilor întreprinzători din domeniul meşteşugurilor, a micilor industrii, a serviciilor şi a agriculturii private. La iniţiativa Fundaţiei au răspuns pozitiv 15 întreprinzători de succes din mica industrie şi încă 2 fundaţii de promovare economică. Aceştia împreună şi-au asumat rolul de fondatori ai Camerei Meşteşugarilor din Satu Mare. Modelul după care funcţionează CM este cel german unde CM funcţionează cu succes de peste 100 de ani, şi unde calitatea de membru al Camerei Meşteşugarilor este obligatorie. Preocuparea autorităţilor referitor la micii întreprinzători, la meseriaşi care reprezintă un important segment al economiei, se reflectă şi în proiectul de lege al meşteşugurilor care a trecut deja de Senat. Modelul acestei legi este tot cel german. Scopul membrilor fondatori este ca această Cameră să-şi aducă un important aport la consilierea, perfecţionarea şi reprezentarea micilor meseriaşi şi astfel aceştia să devină competitivi pe piaţă, să-şi recâştige poziţia importantă în societate pe care o aveau în trecut, meşteşugurile având o bună tradiţie în zona sătmarului.

14/09/2026

🎓 CURS ACREDITAT: Inspector în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM)
Asociația Camera Meșteșugarilor Satu Mare vine în sprijinul firmelor cu o nouă sesiune de formare profesională esențială pentru siguranța afacerii dumneavoastră!
📅 Detalii curs:
• Durata: 80 de ore

• Data începerii cursului: 21 septembrie 2026, de la ora 16:00

• Locația: loc./jud. Satu Mare, str. Fragilor nr. 1

• Preț: 1.050 lei

💼 Pregătiți-vă propriul specialist în cadrul firmei și asigurați conformitatea completă în fața controalelor ITM!

📥 Înscrieri și informații:
Dacă acest curs prezintă interes pentru compania dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați!

👤 Persoană de contact: Fabian Ioan
📞 Telefon: 0730 580 494
📧 E-mail: [email protected]
🏢 Sediu: Asociația Camera Meșteșugarilor, Str. Fragilor nr. 1, loc./jud. Satu Mare

05/06/2026

🎓 CURS ACREDITAT: Inspector în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM)
Asociația Camera Meșteșugarilor Satu Mare vine în sprijinul firmelor cu o nouă sesiune de formare profesională esențială pentru siguranța afacerii dumneavoastră!
📅 Detalii curs:
• Durata: 80 de ore

• Data începerii cursului: 15 Iunie 2026, de la ora 16:00

• Locația: loc./jud. Satu Mare, str. Fragilor nr. 1

• Preț: 1.050 lei

💼 Pregătiți-vă propriul specialist în cadrul firmei și asigurați conformitatea completă în fața controalelor ITM!

📥 Înscrieri și informații:
Dacă acest curs prezintă interes pentru compania dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați!

👤 Persoană de contact: Fabian Ioan
📞 Telefon: 0730 580 494
📧 E-mail: [email protected]
🏢 Sediu: Asociația Camera Meșteșugarilor, Str. Fragilor nr. 1, loc./jud. Satu Mare

21/02/2026
21/02/2026
Stimați membri DRW și/sau ACM, Dorim să Vă mulțumim pentru prezența Dvs. la întâlnirea cu Emanuel Gyenes,  proaspătul câ...
29/01/2025

Stimați membri DRW și/sau ACM,



Dorim să Vă mulțumim pentru prezența Dvs. la întâlnirea cu Emanuel Gyenes, proaspătul câștigător al Raliului DAKAR 2025, la categoria Original by Motul, întâlnire care a avut loc aseară, 28 ianuarie 2025, la restaurantul Miorița – SALONUL ALB.



Sperâm că V-ați simțit bine, într-o atmosferă destinsă și plină de voie bună!



De asemenea, dorim să Vă anunțăm, pe această cale, că următorul eveniment organizat de cele două asociații, DRW și ACM, va avea loc în data de 20 februarie 2025, la Hotel Restaurant Aurora din loc. Satu Mare.



Vom reveni cu amănunte în curând!



Conducerea asociațiilor





https://aurora-sm.ro/new/

Address

Strada Fragilor Nr. 1
Satu Mare
440073

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Camera Mestesugarilor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociatia Camera Mestesugarilor:

Shortcuts

Share