26/03/2026
Distrugerea turismului montan! Info Salvamont.
Cum poți distruge turismul montan!? Cum pot anumite grupuri restrânse de pseudoturiști motorizați să-și bată joc de marea masă a turiștilor adevărați!? Cum se pot îndepărta de natură generații întregi, doar prin atitudini grobiene ale câtorva neanderthalieni!?
Oricît ai fi de optimist în fața unor astfel de situații, întreg eșafodajul bunelor intenții, cade la pământ, se face țăndări. „Viața bate filmul”...nimic mai adevărat, această expresie o poți experimenta pe pielea ta, dacă vei face o drumeție in Codru. Dacă din greșeală faci parte din tagma montaniarzilor, sau măcar a celor care fac plimbări în aer liber, dacă vrei să înnebunești ...te duci în Codru. Tot ce am scris de-a lungul anilor, am scris prin prisma celor trăite, prin prisma unei vieți dedicate muntelui, sporturilor montane, în măsura și limitările vremurilor. La fel scriu și acum și ca să fiu sincer, aș fi vrut să nu fi scris niciodată acestă postare, adică să nu fi avut motive de-a o scrie! Povestea începe din Cuța, un sătuc situat între colinele de la marginea Culmii Codrului în care te simți ,,ca la capătul lumii!”, în sensul bun, adică regăsești o liniște aparte, cel puțin asta am simțit de fiecare dată cînd am trecut prin acel loc. Într-adevăr, acum a fost pentru prima dată cănd am ajuns duminica și lăsând mașina la capătul satului, la o răscruce de drumuri forestiere am avut și prima surpriză, pe care din spirit creștin am trecut-o cu vederea. Odată coborât din mașină mă așteptam la liniște, la adiere de vânt , ciripit de păsărele. Să fim serioși! Din vale răzbea prin difuzoare... slujba de duminică ! Superb! Vrei nu vrei, trebuie să asculți decibelii dați la maxim care i-ar face invidioși și pe cei de la Metallica! De aici și prima reacție a subconștientului, adică creierul îți este forțat să lucreze fără să vrei... cel puțin pentru primul kilometru de drumeție neavând altceva în cap decât întrebarea de ce trebuie boxe la biserici?...acolo unde teoretic te duci să te reculegi, să te regăsești în murmurul unei predici blânde? Ok...fiind credincios din categoria „fără frecvență” renunț în a mai căuta raspuns la problemă și caut să redescopăr plăcerea drumeției. Nu pentru mult timp. O primă coloană de jeepuri ne obligă să luăm contact cu șanțurile de la marginea drumului și ca să fiu onest, trebuie să recunosc că ne-au depășit cu viteză rezonabilă, praful ridicat creând doar un decor rustic... mărindu-ne plăcerea drumeției. După o nouă răscruce începe practic urcușul către vârful Lespezi, cunoscut de marea majoritate a turiștilor sub denumirea de „Poiana cu ghiocei”, un loc situat pe granița dintre județe de unde se poate vedea un panoramic la 180 grade către Maramureș, mai exact defileul Someșului, „Țara Codrului”, parte din „Țara Chioarului ” și în fundal, mare parte a munților Gutâi. O luam la stânga pe un drumul de exploatare destul de abrupt, dar plăcut pasului, care ne conduce până pe linia de creastă. Undeva pe la mijlocul urcușului admirând covorul de leurdă din pădurea de stejar și fag, liniștea ne fu curmată de zgomotul primei hoarde de ATV. Ceva asemănător cu furtunile de vară, la început auzi tunetul și cauți pe cer, după un anumit timp vezi norii negri și începe ploaia grea. La fel și aici. Auzi de departe zgomotul dement al mașinăriilor, ba mai mult dacă sunt și fanatici care-și curăță tobele ca să „sune tare” spectacolul este garantat! Nu trece mult timp și te trezești cu hoarda lângă tine, te dai la o parte, din instinct în spatele unui copac care să te ferească de vre-o ieșire în decor a unui specimen și aștepți. În loc de ploaie vei fi învăluit într-un nor dens de praf și emisii de noxe tămăduitoare. Ca un dat, după ce crezi că a trecut toată turma, te trezești față în față cu ultimul animal! Ca să te impresioneze, ca să-și facă din plin prezența, el va tura motorul și mai tare...evident boul nu aude ce auzi tu, el nu înghite și nu respiră în locul tău, cutia lui craniană este acoperită de cască,... nu că ar avea ceva prețios de protejat. Ca turist nenorocit, ca un nomad ce ești, nu-ți rămâne decât să-i umpli boului frigiderul, cu cele mai calde urări până la generațiile încă nenăscute. Îmi spun că a fost un accident, o astfel de scăpare se întâmplă la „ o mie de ani odată!”. Optimist din fire, mă refac repede, coechipierilor mei le explic situația într-un mod „rusesc”, adică mint pe față că nu este chiar așa de rău și odată repuși pe șine ne continuăm ascensiunea în... „Grădina Maicii Domnului”! Pădurea este frumoasă, panta se îndulcește, și ușor ajungem pe linia de creastă care separă cele două județe. Întâlnim și trecem pe drumul de creastă care se întinde pe toată lungimea Culmii Codrului, loc în care ne salutăm cu un ciclist montan care a facut greșeala de-a se odihni pe un buștean și ne continuăm drumul pe ultimii 300 m, în urcare ușoară către „Poiana cu ghiocei”. Seceta primăverii și solul care se regăsește în zonă, face ca drumul de exploatare să fie acoperit de o peliculă fină de praf, pe care-l ridici și prin pășire. Ca turist nu este o problemă, noroiul, praful, grohotișul, covoarele vegetale fac parte din farmecul și provocarea pedestră a drumețului, turistului, montaniardului, sportivului. Cu moralul refăcut după experiența invaziei „ateveniene”, am reușit să parcurg circa 600 m după care povestea unei „frumoase zile de duminică” s-a transformat într-un „ Thriller Carpato-Danubiano-Pontic”. Din adăncul pământului , aud un zgomot ruginit, un soi de bubuituri continuu care se apropie vertiginos. Apuc să le strig celor din grupul meu să se retragă din drum, cât mai pe margine. Din păcate pe acest sector, drumul este mărginit pe ambele părți de un desiș tânăr, printre care găsești și arbuști cu țepi, tufe de mur care fac dificilă adăpostirea în afara lui. „Carul de foc” adică un UTV „apocaliptic” trece în plină viteză pe lângă noi, cu circa 60 km/h fără nici-o intenție de a încetinii, efectiv cretinul de la volan ignorându-ne prezența! Repet drumul este extrem de îngust, lățimea lui fiind integral ocupată de „cotețul pe roți”, pe traseu în acel loc gasindu-se în acel moment, grupul nostru de 4 persoane, un grup mai numeros de cca 8 persoane dintre care doi minori și ciclistul nefericit, care cred că s-a transformat într-un stan de piatră, blestemându-și zilele! Demența acestui individ poate deveni subiect de licență, inconștiența de a pune în pericol viața altor oameni, minimul respect și lipsa elementarului bun simț pot fi repere-definiții ale grobianismului, ale primitivismului, a reîntoarcerii individului și evident a unei părți din societate la stadiul de „cavernă”. Mărturie îmi sunt cele câteva secunde de filmare pe care am apucat să le surprind la trecerea acestui inconștient!
Am mers în acea zi în Codru, deoarece am cuprins într-un proiect complex cu finanțare UE și acest traseu turistic montan, la această oră în Codru neexistând trasee turistice montane omologate, demne de civilizația secolului în care trăim! După această experiență traumatizantă, mă întreb dacă este oportună deschiderea de trasee turistice în Codru, dacă merită efortul material și uman al nostru al tuturor, dacă nu este o muncă sortită eșecului, o luptă cu morile de vânt!?
Deocamdată mă opresc aici, practic șirul demenței a continuat și la locul de popas din Poiană, unde am găsit o atmosferă de bâlci de prost gust și un exod al montaniarzilor care pur și simplu au preferat să plece decât să suporte „negarea civilizației!”
pe cărări de munte....mereu alături!
Alex Costin -Salvamont Satu Mare
