Stea în parteneriat cu Pirita Children și beneficiază de o finanțare în valoare de 150000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 Proiectul acționează în 2 zone urbane marginalizate (Sătmărel, Satu Mare și Pirita, Baia Mare) în care trăiesc peste 500 de romi care se confruntă cu probleme grave ce se perpetuează
de mai multe generații: privare materială, condiţii precare de locuire, abandon școlar în jurul vârstei de 12-13 ani, mame minore, rată scăzută de ocupare, segregare și discriminare. Intervenția propusă asigură o dezvoltare coerentă și sinergică a serviciilor adresate copiilor și tinerilor în direcția capacitării acestora şi schimbarea atitudinilor negative ale populației majoritare faţă de ei, asigurând creșterea sustenabilității a 2 ONG-uri care acționează în aceste comunități. Familiile sărace nu au în mijlocul lor modele pozitive de succes profesional. Astfel, spre deosebire de copiii din alte familii, ei nu au cm să înțeleagă ideea de a tinde spre o carieră. Acționând pe crearea de programe inovative prin care 110 copiii și tinerii vor interacționa cu diferiți profesioniști pasionați de meseriile lor, proiectul asigură o puternică intervenție de dezvoltare a abilităților incluziune. A crede în potențialul acestor copii și tineri și a-l reflecta atât de puternic încât să ajungă ei înșiși să vadă cât de valoroși sunt și să aibă curajul să creadă și să-și materializeze pas cu pas aspirațiile spre un viitor mai bun este vocația acestui proiect. La fel de important este și accentul pus pe a conștientiza lumea din jurul lor, cu privire la multiplele beneficii pe care le are investiția în capacitarea acestor copiii de a rupe barierele sărăciei. Ei sunt o resursă valoroasă pentru comunitate, ei sunt viitorul! Orice copil captiv în spirala abandonului școlar și a neputinței de a ieși din cercul vicios al sărăciei este o pierdere pentru întreaga societate. Stă în puterea noastră, a comunității locale, să asigurăm sprijinul de care acești copii au nevoie pentru a se dezvolta la potențialul lor maxim. English:
The project operates in 2 marginalized urban areas (Sătmărel, Satu Mare and Pirita, Baia Mare) in which over 500 Roma face serious problems that are perpetuated for several generations: material deprivation, poor living conditions, school dropout in around the age of 12-13, underage mothers, low employment rate, segregation and discrimination. The proposed intervention ensures a coherent and synergistic development of services for the empowerment of children and young people and changing the negative attitudes of the majority population towards them, ensuring the increase of sustainability of 2 NGOs operating in these communities. Roma children and young people in the target groups have always had poor access to education. Poor families do not have positive models of professional success in their midst. Thus, unlike children from other families, they have no way of understanding the idea of pursuing a career. Acting on the creation of innovative programs through which 110 children and young people will interact with different professionals passionate about their jobs, the project ensures a strong intervention for the development of inclusion skills. To believe in the potential of these children and young people and to reflect it so strongly that they can see for themselves how capable they are, and have the courage to believe and materialize step by step their aspirations for a better future, is the vocation of this project. Equally important is the emphasis on making the world around them aware of the many benefits of investing in empowering these children to break the barriers of poverty. They are a valuable resource for the community, they are the future! Any child trapped in the spiral of dropping out of school and unable to get out of the vicious circle of poverty is a loss to society as a whole. It is up to us, the local community, to provide the support these children need to grow to their full potential.
Citizens Fund Romania
„Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”
www.asociatiasteasm.ro/si-eu-pot/
„Proiect este derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita și beneficiază de o finanțare în valoare de 150.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.”
„The project is implemented by Asociatia Stea in partnership with Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita and benefits from a 150.000 euro grant from Active Citizens Fund Romania, programme funded by Iceland, Liechtenstein, and Norway through the EEA Grants 2014 -2021. The content of this page does not necessarily reflect the official position of the EEA and Norway Grants 2014-2021; for more information visit www.eeagrants.org.”