07/10/2026
† 7 OCTOMBRIE | SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, REGINA SFÂNTULUI ROZARIU 🌹
„Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine…”
Astăzi, Biserica o cinstește pe Preasfânta Fecioară Maria sub un titlu deosebit de frumos: Regina Sfântului Rozariu. 🌹
Rozariul este o rugăciune simplă și profundă, prin care, alături de Maica Domnului, ne îndreptăm privirea către viața, patima, moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Fiecare „Bucură-te, Marie” devine o chemare la liniște, la contemplare și la apropierea inimii de Dumnezeu. Prin repetarea rugăciunii, nu rostim doar cuvinte, ci suntem invitați să medităm la misterele mântuirii și să-L privim pe Hristos împreună cu cea care L-a primit în pântece, L-a urmat cu credință și a rămas lângă El până la Cruce.
Maica Domnului nu ne îndepărtează niciodată de Hristos, ci ne conduce spre El. Așa cm la Cana Galileii a spus: „Faceți orice vă va spune”, și astăzi ne învață să ne încredințăm voinței lui Dumnezeu.
În această zi, să ne rugăm pentru familiile noastre, pentru cei bolnavi și încercați, pentru cei care trec prin suferințe sufletești, pentru pace în lume și pentru toți cei care caută lumină, speranță și întărire în credință.
🙏 Sfântă Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu, roagă-te pentru noi!
🌹 Regina Sacratissimi Rosarii, ora pro nobis!
🌹 Regina Sfântului Rozariu, roagă-te pentru noi!