02/07/2026
Umanitatea nu se măsoară în ștampile.
Despre cazul Dumbrava și ipocrizia sistemului:
Credem că, dincolo de orice dosar cu șină, există un principiu suprem: viața și demnitatea umană.
Asistăm în aceste zile la o tensiune teribilă, datorită celor întâmplate la așezămintele lui Viorel Pașca din Dumbrava.
Deși nu cunoaștem încă toate detaliile anchetei și așteptăm concluziile oficiale, nu putem ignora realitatea din teren: imaginile, mărturiile celor cazați acolo, ale voluntarilor și ale localnicilor vorbesc despre un loc impecabil, curat, unde oamenii erau îngrijiți și aveau parte de un sfârșit decent.
Da, existau reguli stricte—fără alcool, fără țigări, fără telefoane—însă acești oameni aveau asigurat strictul necesar pentru o viață demnă.
Timp de 20 de ani, spitalele de stat, poliția și asistența socială au trimis acolo mii de persoane pe care sistemul public nu avea unde să le cazeze, folosind Dumbrava ca pe o supapă de salvare pentru propria neputință.
Nu contestăm nevoia de legalitate și transparență, dar modul în care s-a acționat ne șochează.
🔎Ipocrizie instituțională:
Dacă existau nereguli administrative, de ce s-a așteptat două decenii în care statul a beneficiat de pe urma acestui loc, pentru a le „descoperi” brusc?
🔎Lipsă de proporționalitate:
Să tratezi un om care a adăpostit mii de suflete ca pe un infractor periculos, reținându-l cu toată familia, este un exces de zel greu de înțeles.
🔎Cruzime pe cod roșu:
Să evacuezi forțat 400 de oameni extrem de vulnerabili, pe o caniculă infernală, doar pentru a bifa o acțiune în forță, arată o totală lipsă de compasiune.
Viorel Pașca a făcut, din donații și cu resurse proprii, ceea ce statul nu a fost capabil să facă cu bugete uriașe.
Să te cramponezi de documente, de lipsa unor avize uitând esența—că acei oameni erau bine îngrijiți—înseamnă să pui birocrația mai presus de om.
Sperăm ca rațiunea, adevărul și compasiunea să primeze în fața rigidității.
Pentru că mergem mai departe doar dacă rămânem oameni.
