06/10/2026
🙃 TOT DIN ZIUA PE DOS: AVEȚI VOIE SĂ STRICAȚI CEVA!
Ieri am stabilit de la început că, oricât de pe dos ar fi ziua, lucrurile nu se strică. Apoi ne-am răzgândit puțin. 😄 Le-am spus că există un singur lucru de la Universum pe care au voie să-l strice și, dacă tot facem experimentul, să fie chiar ceva ce le place foarte mult. Am ales „pătuțurile”, cm le spun ei, micile lor „case” din labirint, locurile în care se ascund, se adăpostesc sau „îngheață” în timpul jocurilor. Tragedie! Jale! Negocieri! 😂 Până când am continuat propoziția: „În prima parte aveți voie să le stricați. În a doua… aveți voie să construiți altele.” Extaz!
Le-au dezmembrat cât ai zice pește. Și de aici a început partea care ne interesa, de fapt. Înainte să pună mâna pe unelte, au apărut proiectele pe hârtie. Cum să arate? Ce putem face mai bine? Ce construim cu materialele pe care le avem? Apoi am scos bormașinile, ciocănelele, șuruburile, cuiele și tot ce am găsit disponibil, ne-am împărțit în două echipe și am început construcția a două, după cm au fost imediat botezate, „căsuțe mai șmechere”. Au măsurat, au ținut bucăți de lemn, au înșurubat, au bătut cuie, au discutat și s-au răzgândit pe parcurs. Din ceva desfăcut cu mare entuziasm începea să apară ceva făcut chiar de mâinile lor.
Până aseară, cele două căsuțe erau aproape gata. Le-am adăpostit exact așa cm au rămas și vom stabili o zi în care ne întoarcem la ele, le terminăm și, bineînțeles, le pictăm! 💛 Poate că asta a fost una dintre cele mai frumoase întâmplări din Ziua pe dos: le-am dat voie să strice ceva ce iubeau, dar și responsabilitatea de a pune ceva în loc. Și au descoperit că e nevoie de câteva minute ca să desfaci ceva, dar de idei, muncă, răbdare și o echipă întreagă ca să construiești. Poate data viitoare vor privi puțin altfel lucrurile care îi așteaptă în fiecare zi la Universum. 🔨⭐