Asociația RegalIa

Asociația RegalIa Susţine tradiţiile muşcelene! "La început te vor ignora, apoi vor râde de tine, apoi vor lupta..

Asociația noastră, RegalIA, a luat ființă din dragoste pentru frumos, pentru oameni și locurile natale, pentru portul popular muscelean, pentru tradițiile și obiceiurile străbune. Noi, tinerii de la țară, avem datoria morală să ducem mai departe atât moștenirea materială, cât și pe cea sufletească, lăsate de cei care au trăit și muncit pe aceste meleaguri înaintea noastră. Noi, tinerii de la țară,

nu vom fi niciodată martori la dispariția unor lucruri simple care au bucurat cândva inimile generațiilor anterioare. Noi, tinerii de la țară, suntem pregătiți să luptăm cu mândrie pentru istoria, cultura și folclorul care ne oferă identitate națională și ne diferențiază cu ușurință de celelalte popoare. Am pornit de la premisa că, indiferent câte schimbări s-au produs în evoluţia neamului românesc de-a lungul timpului, tradiţiile şi obiceiurile au rămas încă vii și nu şi-au pierdut originalitatea, fiind respectate cu strictețe de omul din mediul rural. După descrierile pitorești ale lui Vlahuță și tablourile vivide ale lui Grigorescu, experiența rucăreană proprie ne-a învățat să apreciem și mai mult satul autentic și să promovăm, ori de câte ori avem ocazia, valorile poporului român.

  ... şi mai ales din Muşcel! 💙💛❤️
24/06/2026

... şi mai ales din Muşcel! 💙💛❤️

"Du-te Soare, vino Lună,Sânzienele îmbună,Să le crească floarea floare,Galbenă, mirositoare,Fetele să o adune,Să o prind...
24/06/2026

"Du-te Soare, vino Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să o adune,
Să o prindă în cunune …" 💛

03/06/2026

Acasa, locul unde revenim mereu cu inima deschisa, locul pe care il cunoastem atat de bine, dar care reuseste sa ne surprinda mereu cu ceva nou.Comuna Rucar,...

10/05/2026

"Oare există tablou mai încântător decât o ţărancă română, îmbrăcată în costum popular, cu fustă roşie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochi mari, negri şi luminoşi, cu ulciorul verde pe cap grăbindu-se spre casă sau o doamnă româncă, cu veşminte splendide, cu un minunat văl alb sau galben ţesând la războiul de ţesut?" - Regina Elisabeta în introducerea cărții "Arta de a lucra cu suveica", scrisă de prietena ei, Lady Katherin H***e și tipărită în anul 1910 la Londra

"Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră." - 1 Corin...
12/04/2026

"Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră." - 1 Corinteni 15:14

Address

Braşovului
Rucar
117630

Telephone

+40743535409

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația RegalIa posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația RegalIa:

Shortcuts

Share