08/10/2026
Dragi credincioși,
După câteva zile și seri de muncă, în care s-a depus mult efort pentru cofrarea temeliei, ieri, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin osteneala oamenilor, am reușit să turnăm betonul în temelie.
Este încă un pas important pentru ridicarea Centrului Social al Parohiei Românești și ne bucurăm să vedem cum, încetul cu încetul, lucrarea prinde contur.
Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom continua lucrările, urmând să se facă decofrarea și să pregătim următoarea etapă, turnarea radierului, precum și celelalte lucrări care urmează.
Mulțumim din suflet tuturor celor care au fost alături de noi și au pus umărul la această lucrare, prin muncă, prin pricepere sau prin sprijinul oferit. Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care în această săptămână au făcut donații pentru continuarea construcției.
Lucrarea este încă la început și avem nevoie în continuare de sprijinul tuturor. Cei care pot și doresc să ajute sunt bineveniți să o facă prin orice formă: donații financiare, materiale de construcție sau mână de lucru. Fiecare ajutor contează.
Dumnezeu să răsplătească osteneala și dărnicia tuturor celor care ne sunt alături!
Doamne ajută!