12/08/2026
PACIENȚII NU MAI ACCEPTĂ SĂ FIE ARGUMENTUL UNEI DISPUTE ÎN CARE FIECARE ARATĂ CU DEGETUL SPRE CELĂLALT
COMUNICAT, București, 12.08.2026
Editorialul ARPIM privind accesul pacienților români la medicamente inovatoare pornește de la o realitate pe care noi, pacienții, o denunțăm de ani de zile: în România se așteaptă nepermis de mult pentru accesul la terapii noi, iar pentru un bolnav grav timpul nu este o statistică. Este viață.
Da, autoritățile române au o responsabilitate uriașă.
Da, subfinanțarea sistemului de sănătate este reală.
Da, actualizarea listei de medicamente compensate trebuie să fie predictibilă, continuă și mult mai rapidă.
Da, procedurile birocratice, negocierile prelungite, lipsa unor termene asumate și întârzierile în elaborarea protocoalelor pot transforma o decizie administrativă într-o condamnare pentru pacient.
Dar acesta nu este întregul adevăr.
Pacienții nu pot accepta ca problema accesului la medicamente să fie prezentată exclusiv ca un eșec al statului, în timp ce responsabilitatea industriei farmaceutice este lăsată discret în afara cadrului.
Chiar datele și analizele publicate sub umbrela EFPIA arată că traseul de la autorizarea europeană până la accesul efectiv nu depinde de un singur actor. Analiza European Access Hurdles Portal arată că, în medie, o parte importantă a timpului dintre autorizarea EMA și rambursare este consumată înainte de depunerea dosarului de preț și rambursare de către companie, iar cauzele întârzierilor sunt descrise chiar de raport drept multifactoriale și necesitând o responsabilitate comună a actorilor implicați.
Așadar, dacă vrem transparență, să avem toată transparența.
Pentru fiecare medicament invocat public ca fiind „așteptat de pacienții români”, vrem să știm:
- Când a fost autorizat de EMA?
- Când a depus compania dosarul în România?
- Cât a durat până la depunere?
- Când s-a finalizat evaluarea?
- Când au început negocierile?
- Cine a întârziat fiecare etapă și cu câte zile?
- Ce ofertă comercială a fost făcută statului?
- Cât a durat negocierea și de ce nu s-a ajuns la un acord?
- Există sau nu disponibilitatea companiei de a susține mecanisme reale de acces timpuriu pentru pacienții fără alternativă terapeutică?
Abia după ce avem aceste răspunsuri putem vorbi cinstit despre „cei trei ani de așteptare”.
Pentru că nu toate zilele de întârziere aparțin statului.
CNAS publică inclusiv procesele de negociere pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat și situațiile terapiilor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață își exprimă disponibilitatea pentru începerea negocierilor. Acest lucru demonstrează tocmai existența mai multor etape și a mai multor actori în traseul către rambursare.
Pacientul nu este instrument de negociere
Este prea simplu ca industria să spună: „statul nu plătește”.
La fel de simplu ar fi ca statul să spună: „medicamentele sunt prea scumpe”.
Pacienții refuză ambele explicații atunci când sunt folosite separat.
Noi nu suntem arbitrii unui meci comercial între autorități și industria farmaceutică și, mai ales, nu acceptăm să fim folosiți drept argument emoțional pentru consolidarea poziției de negociere a uneia dintre părți.
Când industria afirmă că un pacient pierde luni sau ani de viață așteptând un medicament, suntem de acord. Tocmai de aceea cerem industriei aceeași urgență pe care o solicită statului.
- Depuneți rapid dosarele.
- Faceți publice termenele dintre aprobarea europeană și depunerea în România.
- Explicați situațiile în care lansarea într-o piață este amânată din considerente comerciale.
- Veniți la negocieri cu soluții sustenabile pentru o țară cu resurse limitate.
- Asumați mecanisme de partajare a riscului atunci când există incertitudine.
Iar atunci când negocierile se blochează, spuneți public unde și de ce s-au blocat.
Raportul EFPIA/CRA însuși enumeră printre motivele pentru nedepunerea dosarelor inclusiv viabilitatea economică, dimensiunea populației eligibile, absența companiei de pe piața locală, imposibilitatea recuperării costurilor de lansare și efectele sistemelor de referențiere a prețurilor.
Acestea pot fi realități economice legitime.
Dar atunci trebuie numite ca atare.
Nu pot fi transformate automat în „blocaj administrativ al statului”.
Nici statul nu mai are alibiuri
În egală măsură, autoritățile române trebuie să înceteze să administreze accesul la medicamente prin crize succesive, rectificări, excepții și actualizări impredictibile.
Nu este normal ca după o evaluare favorabilă să urmeze luni de incertitudine.
Nu este normal ca pacienții să afle din comunicate, zvonuri sau procese că există o terapie aprobată medical, dar inaccesibilă financiar.
Nu este normal ca accesul la tratament să depindă de cât de repede se mișcă un dosar între instituții.
Nu este normal ca introducerea unui medicament în sistem să fie considerată un succes dacă pacientul continuă să nu îl poată primi din cauza lipsei protocolului, a testării, a infrastructurii, a centrelor sau a bugetului necesar.
Accesul nu înseamnă o bifă pe o listă. Accesul înseamnă tratamentul administrat pacientului potrivit, la momentul în care acesta mai poate beneficia de el.
Vrem „Cronometrul Adevărului”
De aceea, din perspectiva pacienților, soluția nu este un nou schimb de acuzații între industrie și autorități.
Solicităm instituirea unui mecanism public de monitorizare pentru fiecare terapie inovatoare – un adevărat
Cronometru al Adevărului – care să arate, etapă cu etapă:
data autorizării europene, data depunerii dosarului de către companie, data începerii și finalizării evaluării, data negocierii, perioada de negociere, data deciziei de compensare, data aprobării protocolului și, în final, data la care primul pacient român a primit efectiv tratamentul.
Atunci nu va mai putea nimeni să manipuleze cifrele.
Nici Ministerul Sănătății, nici CNAS, Nici ANMDMR, Nici industria farmaceutică.
Fiecare zi va avea un responsabil.
Despre „8 euro pentru fiecare euro investit”
Afirmația potrivit căreia fiecare euro investit în medicamente inovatoare ar genera aproximativ opt euro în beneficii economice și sociale este importantă și merită analizată. Dar când asemenea cifre sunt utilizate în argumentarea politicilor publice, pacienții au dreptul să cunoască integral metodologia, ipotezele economice și sursa finanțării studiului.
Nu contestăm valoarea inovației. Dimpotrivă.
Contestăm ideea că valoarea terapeutică și prețul sunt același lucru.
Un medicament poate fi extraordinar pentru pacient și, simultan, poate necesita o negociere serioasă privind prețul și impactul bugetar.
A pune această întrebare nu înseamnă a fi împotriva inovației.
Înseamnă a apăra un sistem capabil să finanțeze inovația și mâine, nu doar astăzi.
Noi nu cerem medicamente „ieftine”. Cerem tratamente accesibile.
Pacienții români nu vor să aleagă între o industrie farmaceutică puternică și un sistem public sustenabil.
Avem nevoie de amândouă.
Avem nevoie de cercetare, de medicamente inovatoare și de companii care să dorească să aducă rapid aceste terapii în România.
Dar avem nevoie și de un stat suficient de puternic încât să negocieze responsabil, să finanțeze predictibil și să garanteze acces echitabil tuturor pacienților eligibili.
De aceea mesajul nostru către autorități este dur:
Nu mai administrați timpul pacienților prin birocrație. Finanțați sănătatea și luați deciziile la timp.
Iar mesajul nostru către industria farmaceutică este la fel de ferm:
Nu cereți transparență doar statului. Oferiți-o și dumneavoastră. Nu ne spuneți numai cât a întârziat România. Spuneți-ne și când ați depus, cât ați negociat, ce ați propus și ce ați făcut concret pentru ca pacientul să primească tratamentul mai repede.
Pentru noi, pacienții, nu contează cine câștigă disputa dintre stat și industrie.
Ne interesează cine pierde timpul. Pentru că timpul pierdut este al nostru.
Și mai ales ne interesează cine își asumă răspunderea pentru el.
Pacienții nu mai acceptă explicații.
Nu mai acceptă pase de responsabilitate.
Nu mai acceptă să fie citați în editoriale, conferințe și negocieri, în timp ce continuă să aștepte.
Vrem acces.
Vrem termene.
Vrem transparență.
Vrem responsabilitate nominală pentru fiecare etapă.
Și vrem un principiu extrem de simplu:
Dacă fiecare zi contează pentru pacient, atunci fiecare zi de întârziere trebuie să poată fi explicată de cel care a produs-o.
Cezar Irimia,
Presedinte
Alianța Pacienților Cronici din Romania
0723240223
