04/08/2026
𝐀𝐜𝐯𝐚𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚 în ‘𝑆𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒𝑔𝑖𝑎 𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑒𝑟𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑏𝑖𝑜𝑑𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 2030’
sau
𝐒̦𝐢 𝐜𝐚𝐢𝐢 𝐬𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐮𝐬̦𝐜𝐚̆, 𝐧𝐮-𝐢 𝐚𝐬̦𝐚?
Pentru cei care au deschis aparatele de radio mai târziu, se cuvine să facem un scurt istoric ca să înțelegem cm am ajuns aici.
Aderarea României la Uniunea Europeană a adus, în perioada de pre-aderare şi negociere a capitolelor aquis-ului comunitar, şi obligaţia de a transpune două Directive ale UE în domeniul protecției naturii: Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice. Acestea au fost transpuse rapid, în iunie 2007, prin OUG 57/2007 care prevedea asigurarea diversității biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice pe teritoriul României, constituirea, organizarea și dezvoltarea rețelei naționale de arii naturale protejate, precum și a regimului acesteia, regimul de administrare a ariilor naturale protejate și procedurile de instituire a regimului de protecție pentru alte arii naturale și bunuri ale patrimoniului natural. Procesul de desemnare a acestor arii naturale protejate incluse in bine-cunoscuta rețea ecologică europeană Natura 2000 a fost unul cu un istoric scurt şi nedureros: în octombrie 2007 Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1.284 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Pe listă, multe 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐚𝐣𝐚̆𝐫𝐢 𝐩𝐢𝐬𝐜𝐢𝐜𝐨𝐥𝐞, care deşi nu erau habitate naturale, au fost luate în considerare deoarece aveau concentrări mari de specii de păsări specifice habitatelor naturale acvatice (Delta Dunării). În cele patru luni de la publicarea Ordonanței până la publicarea hotărârii guvernului s-au simulat consultări cu cei afectaţi de instituirea regimului de protecţie specific acestor situri de importanță comunitară, denumite în acest mod deoarece contribuie semnificativ la menținerea ori restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar și 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐢 "𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝟐𝟎𝟎𝟎". La vremea aceea, Ministerul Mediului a promis fermierilor piscicoli, agriculturilor, proprietarilor de păduri că vor primi compensații pentru restricțiile la care vor fi supuși. Practic, includerea amenajărilor piscicole în această reţea, însemna o recunoaştere explicită a faptului că existenţa activităţii de piscicultură (în unele zone de sute de ani, în altele de căteva decenii bune, a fost propice conservării biodiversităţii, chiar dacă era vorba despre amenajări antropice şi despre o activitate economică.
Legislația prevedea, şi încă mai prevede, ca pentru aceste arii protejate să se desemneze un custode/administrator care să întocmească un plan de management care să cuprindă şi sumele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de conservare. Iniţial, în afara habitatelor naturale notorii (Delta Dunării, masive muntoase, păduri), mulți dintre cei care au devenit custozi şi/sau au primit fonduri europene pentru elaborarea acelor planuri de management erau SRL-uri sau diverse ONG-uri. Nimic din acele planuri nu amintea de obligația finanțării unor compensații pentru fermierii piscicoli.
Între timp, agricultorii şi proprietarii de păduri, au primit compensațiile promise, din fonduri ale Uniunii Europene, nu din obligațiile financiare ale planului de management, în timp ce fermierii piscicoli au fost ocultați cu îndărătnicie. În ultimii ani, multe suprafețe amenajate pentru piscicultură au fost, rând pe rând abandonate, lăsate pe uscat, „ajutând” astfel şi la dispariţia biodiversităţii din zonă.
Pentru că, nu-i aşa, în definitiv nu ne interesează protejarea biodiversităţii per se, ci să putem finanţa studii care rămân în bibliorafturi.
𝐂𝐚𝐦 𝐚𝐬̧𝐚 𝐬̧𝐢 𝐜𝐮 ‚𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐛𝐢𝐨𝐝𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝟐𝟎𝟑𝟎’ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐢𝐜𝐚̆𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐡𝐚𝐛𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐦𝐞𝐝𝐞 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐚𝐣𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐨𝐦 𝐬̦𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐯𝐚𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐢̂𝐧 𝐛𝐚𝐳𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 (𝐞𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐢𝐞, 𝐢𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢, 𝐥𝐚𝐜𝐮𝐫𝐢) 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜𝐮𝐭𝐞 𝐜𝐚 𝐨 𝐦𝐨𝐝𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐢̂𝐦𝐛𝐮𝐧𝐚̆𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐛𝐢𝐨𝐝𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚, 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐭𝐢𝐩 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐚𝐭𝐚̆𝐫𝐢 𝐩𝐢𝐬𝐜𝐢𝐜𝐨𝐥𝐞 𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐢𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭 𝐧𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐛𝐢𝐨𝐝𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢; 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫 𝐮𝐧 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐯𝐚𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐢̂𝐧 𝐛𝐚𝐳𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 (𝐞𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐢𝐞, 𝐢𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢, 𝐥𝐚𝐜𝐮𝐫𝐢).
𝐍𝐢𝐜𝐢 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞 𝐧𝐢𝐜𝐚̆𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐢̂𝐧 𝐭𝐞𝐱𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐜𝐨𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐞 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐭𝐢𝐩𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐛𝐚𝐳𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 (𝐞𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐢𝐞, 𝐢𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢, 𝐥𝐚𝐜𝐮𝐫𝐢) 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐜𝐫𝐮𝐬𝐭𝐚𝐜𝐞𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐦𝐨𝐥𝐮𝐬̦𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫, 𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐦𝐮𝐦 𝐚 𝐚𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞, 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜 𝐬̧𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐞𝐦𝐢𝐬𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐛𝐨𝐧.
𝗣𝗿𝗮𝗰𝘁𝗶𝗰, 𝘀𝘂𝗯 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗮𝗯𝘀𝗲𝗻𝘁𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝗴𝗿𝗶𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝘀̧𝗶 𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀̧𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗮𝗿𝗹𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗶, 𝗮𝗰𝘃𝗮𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝗚𝗹𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗕𝗲𝗮𝘁𝘁𝘆 𝗱𝗶𝗻 𝗳𝗶𝗹𝗺𝘂𝗹 𝗹𝘂𝗶 𝗣𝗼𝗹𝗹𝗮𝗰𝗸. 𝗜𝗻𝘀𝗮̆ 𝗻𝗼𝗶, 𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗱𝗲𝗼𝘀𝗲𝗯𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗚𝗹𝗼𝗿𝗶𝗮, 𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗺𝗮̆𝗰𝗮𝗿 𝘂𝗻 „𝗰𝗮𝗿𝘁𝘂𝘀̧” 𝗻𝘂 𝗺𝗲𝗿𝗶𝘁𝗮̆𝗺.
