12/06/2026
O postare recentă a prietenilor de la Ploieștiul lui Caragiale (un proiect fain pe care îl recomand cu drag) a abordat una dintre cele cele mai triste povești din Ploieștiul ultimilor ani: fosta Școală Catolică.
Multe dintre comunitățile etnico-religioase ale Ploieștiului vechi au încercat să-și păstreze identitatea fie prin religie, fie prin cultură. Așa s-au ridicat cele cinci sinagogi din orașul antebelic ori bisericile creștine non-ortodoxe (catolică, protestantă de confesiune augustană sau anglicană) ori s-au edificat școli, ca cele evreiești, cea italiană, cele germane sau cea catolică.
Aceasta din urmă a funcționat inițial în diferite spații improprii până când, la 1910/1911 s-a ridicat un sobru, dar elegant complex pe strada C. Iennescu, actuala stradă Maramureș. În perioada ambelor războaie mondiale, școala a fost utilizată (și) de trupele germane, însă în anii de pace complexul a fost destinat educației primare (clasele I-IV) a copiilor din Ploiești. Și nu doar catolici, dar și ortodocși sau evrei. Că Ploieștiul de altădată, ca și societatea românească în ansamblul său, era mai tolerantă decât poate părea astăzi (și, cu toate acesta, istoria a ajuns unde a ajuns în anii 40).
Revenind la Școala Catolică, ea era sub auspiciile Bisericii Catolice din Ploiești, făcându-se remarcată în peisajul educațional local prin seriozitatea și severitatea corpului didactic. Cu alte cuvinte, se făcea școală, dar și profesorii erau destul de exigenți.
Și-au venit apoi anii 40: la bombardamente, clădirile mici din fața corpului principal, aflate de-a dreapta și de-a stânga sa, au fost distruse de bombele aliate. Însă dezastrul s-a petrecut abia în 1948, atunci când, odată cu reforma sistemului de învățământ implementată de regimul comunist, instituția a fost desființată, iar clădirea a fost naționalizată, fiind arondată unor instituții. Ba mai mult, la mijlocul perioadei comuniste, s-a ridicat pe strada Maramureș o clădire masivă, cu o estetică discutabilă, care a ocupat complet spațiul din fața fostei Școli Catolice, ascunzând și eclipsând vechea clădire.
După anii 2000, clădirea ar fi fost revendicată de comunitatea catolică, ce apoi ar fi vândut-o. Prin 2012 am reușit să intru în curtea interioară a fostului Consproiect și, scăpând la limită de haita de câini, am făcut câteva poze Școlii Catolice, neștiind că, în numai câțiva ani, vom rămâne doar cu pozele.
Căci, fast-forward, în 2021 se cere autorizație de demolare. Cine, cum, de ce, asta e o poveste pentru altă dată. În 2022, când pregăteam traseul pentru turul „Din Piața Legumelor până în Ulița Evreiască”, am constatat că fosta Școală Catolică pur și simplu nu mai era. Fusese demolată.
Rezistase cutremurelor din 1940 și 1977, trecuse cu bine de bombardamentele din 1944, scăpase la limită de demolările din perioada comunistă. Și, când intra în al doilea secol de existență, a fost transformată în amintire.
Am vrut să înțeleg cm a fost posibil. Pe atunci aveam un demers numit „Ne pasă de Ploiești”, în care voiam să punem presiune pe autorități pentru a se îngriji de patrimoniul istoric local. Așa că am înaintat cereri de informații pe legea 544. Răspunsul însă a fost mai descumpănitor decât necunoașterea. Și atașez unul dintre ele.
Așa că azi fosta Școală Catolică este doar una dintre multe altele clădiri istorice ale Ploieștiului care rămân doar atât: o filă de istorie. Măcar să n-o uităm, că, vorba aia, „atât s-a putut”.
