Cinematograful de Artă ”Mircea Diaconu"

Cinematograful de Artă ”Mircea Diaconu" Situat în strada Calea București nr. 2 din Pitești și având program sâmbăta și duminica.

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematografu...
01/10/2026

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat în premieră filmul „Duminicile”.
Ainara are 17 ani și se poate lăuda cu rezultate excepționale la școală, ceea ce îi face părinții să se aștepte la studii universitare și la o carieră de excepție. Doar că Ainara nu e deloc convinsă că acesta este viitorul pe care și-l dorește: fata e tot mai atrasă de perspectiva de a deveni călugăriță. Decizia ei dinamitează pacea fragilă din căminul familiei, forțându-i pe cei apropiați ei să-și pună sub semnul întrebării credința, așteptările și sentimentele.
Filmul a avut premiera în România pe 25 septembrie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 4 octombrie 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă “Mircea Diaconu” va fi reproiectat filmul “Dosarele orașului alb”.
La barajul de la Târnița este găsit cadavrul unui bărbat necunoscut, îngreunat cu beton și legat cu lanț. Comisarul Emil Voineag, alături de criminalista Eva și colegul Toma, începe o anchetă care pare fără piste: nici identitate, nici motiv clar.
În paralel, la Cluj-Napoca, Carol Ionescu, un tată măcinat de vină și alcool, are o premoniție tulburătoare: fiica lui, Mara, va fi răpită. Curând, presimțirea devine realitate.
Investigația scoate la iveală o legătură stranie între victime: obsesia pentru „Orașul Alb”, un loc apărut în vise, tablouri și manuscrise. Firul duce la profesorul Martin, care o evaluează pe Mara și o selectează pentru un proiect secret.
În spatele acestuia se află Cristian Haraga, un om bogat și grav bolnav, care finanțează experimente clandestine menite să deschidă o „poartă” către o altă lume. Mara devine cheia, iar Carol și Voineag intră într-o cursă contracronometru pentru a o salva.
Filmul a avut premiera în România pe 11 septembrie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Film în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”Sâmbătă, 26 septembrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograf...
25/09/2026

Film în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 26 septembrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat în premieră filmul „Crima de la etajul 3”.
François este un romancier mizantrop a cărui viață este indiscutabil mai puțin palpitantă decât popularele sale romane de aventuri. Partenera lui, Collette, profesoară la Sorbona și expertă în cinema-ul lui Alfred Hitchcock, s-a săturat să-l vadă pe François învârtindu-se toată ziua în pijamale prin apartament și își dorește emoția filmelor clasice pe care le vede cu studenții ei. Dar într-o zi Colette începe să suspecteze că vecinul de vizavi și-a ucis soția…
Filmul a avut premiera în România pe 11 septembrie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 27 septembrie 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă “Mircea Diaconu” va fi reproiectat filmul “Maria, Regina României?”.
Un film cât o istorie, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial. Măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a țării este extrem de controversată.
În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”Sâmbătă, 19 septembrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematogra...
17/09/2026

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat în premieră filmul „Franz”.
În cel mai ambițios proiect al carierei sale, Agnieszka Holland reconstituie viața și universul lui Franz Kafka. Conceput ca un mozaic caleidoscopic, „Franz” urmărește destinul scriitorului de la copilăria în Praga sfârșitului de secol al XIX-lea până la ultimele sale zile, în Viena de după Primul Război Mondial. Filmul dezvăluie o perspectivă nouă asupra lui Kafka, dincolo de imaginea consacrată a unuia dintre cei mai influenți autori ai literaturii moderne.
Filmul a avut premiera în România pe 14 iulie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 20 septembrie 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă “Mircea Diaconu” va fi proiectat filmul “Și atunci, ce e libertatea?”.
În timpul unei nunți, un profesor de istorie din Herculane este luat cu forța de comuniști, alături de soția lui și de alți șapte oameni. Grupul e deportat în Câmpia Bărăganului, unde trebuie să supraviețuiască într-o zonă pustie și aridă în condiții infernale. Ei sunt doar câțiva dintre cei 40.000 de oameni strămutați de comuniști din Banat în Bărăgan în 1951, în ceea ce s-a numit ”Siberia românească”.
Filmul a avut premiera în România pe 16 iulie 2021.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

🎬 Film Fest 2026 – 5.000 de spectatori, patru seri de neuitat! 🧡Filmul ne-a adus împreună și în această vară, iar cele p...
01/09/2026

🎬 Film Fest 2026 – 5.000 de spectatori, patru seri de neuitat! 🧡

Filmul ne-a adus împreună și în această vară, iar cele patru seri de Film Fest 2026 au confirmat încă o dată cât de mult iubim poveștile spuse pe marele ecran, în aer liber.

🎞️ De la 10 Things I Hate About You și How to Train Your Dragon, la Prințesa și broscoiul și White Chicks, Teatrul de Vară din Ștrand s-a transformat într-un loc al întâlnirilor, al râsetelor și al emoțiilor împărtășite.

👧👦 Cei mici s-au bucurat de activități creative și interactive, iar pe 22 august, concertul Morfine a completat atmosfera unei seri speciale.
✨ 5.000 de spectatori au ales să fie alături de noi la Film Fest 2026.
Vă mulțumim tuturor celor care ați venit, ați râs, v-ați emoționat și ați făcut parte din aceste seri de vară! ❤️

Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ne revedem cu drag la următoarele întâlniri cu filmul, muzica și arta! 🎬🎶

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”Sâmbătă, 22 august 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful ...
20/08/2026

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 22 august 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat în premieră filmul „Un simplu accident”.
Un eveniment aparent banal. Un accident ușor de mașină urmat de o oprire pentru reparații. Doar că Vahid, mecanicul auto de serviciu, are impresia că îl recunoaște în persoana șoferului pe fostul său torționar. Așa începe un șir de întâmplări cu consecințe devastatoare – cu atât mai devastatoare cu cât Vahid nu mai e sigur că a găsit pe cine trebuie.
Filmul a avut premiera în România pe 14 noiembrie 2025.
Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 23 august 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă “Mircea Diaconu” va fi proiectat filmul “De capul nostru”.
Într-un mic oraș din România, un grup de adolescenți învață să se descurce fără părinții lor plecați în străinătate. Forțați să devină adulți prea devreme, își construiesc propria familie într-o încercare disperată de a umple golul. În centrul lor e Flavia, o tânără puternică, obișnuită să își ascundă emoțiile în spatele sarcasmului, dar pe care grija pentru ceilalți o va face să descopere un nou sens.
Filmul a avut premiera în România pe 26 iunie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful ...
05/08/2026

Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”
Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat filmul „Her private hell”.
Răzbunarea poartă piele...
Prin ceața misterioasă ce pune stăpânire pe o metropolă futuristă, dezlănțuind o entitate enigmatică și mortală, o tânără tulburată își caută tatăl. Drumul ei se intersectează cu cel al unui soldat american pornit într-o odisee cutremurătoare pentru a-și salva fiica din iad.
Filmul a avut premiera în România pe 24 iulie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 9 august 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă “Mircea Diaconu” va fi proiectat filmul “Dolce far niente”.
Umor, spirit, literatură... și un bărbat ridicol care nu-i altul decât Stendhal în devenire. În drumul sau spre Napoli, Marie-Henri Beyle, viitorul Stendhal (îmbrăcat în roșu), se îndrăgostește de o misterioasă companioană (înveșmântată în negru).
Referirile la operele scriitorului sunt prezente pe toată durata filmului sub forma epopeei naționaliste, a discursurilor filosofice, dialogului sclipitor și a scenelor romantice. Cum drumurile sunt nesigure din cauza atacurilor briganzilor, Beyle poposește la Terracina, în casa contelui Nencini, vărul prin alianță al frumoasei călătoare. Aici, stângaciul nostru personaj îl întâlnește pe maestrul Rossini, sclipitor, faimos și cu mare succes la femei. Cei doi se împrietenesc repede și intră în păienjenișul intrigilor amoroase (oricând posibile) și celor istorice (mai puțin posibile), spre deliciul spectatorilor, viitori cititori ai operelor maestrului în dramatizarea sentimentelor.
Filmul e inspirat de romanul lui Frederic Vitoux, Un voyage a Terracina, premiat în 1994 de Academia franceză.
Filmul a avut premiera în România pe 24 iulie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

🎬 În aceste momente, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”, are loc proiecția documentarului „Lumina de la Colciu”....
26/07/2026

🎬 În aceste momente, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”, are loc proiecția documentarului „Lumina de la Colciu”.

Filmul îi poartă pe spectatori prin locurile și momentele definitorii din viața părintelui Dionisie Ignat, de la Vorniceni la Sfântul Munte Athos, reunind imagini de arhivă și mărturii deosebite despre unul dintre cei mai iubiți duhovnici români.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi și că alegeți evenimentele organizate la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”!

Filmele “Ultimul viking” și “Lumina de la Colciu”, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”Sâmbătă, 25 iulie 2026, de ...
21/07/2026

Filmele “Ultimul viking” și “Lumina de la Colciu”, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 25 iulie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat filmul „Ultimul viking”.
Proaspăt ieșit din închisoare după 20 de ani, Anker e hotărât să recupereze banii pe care i-a furat. Însă fratele și complicele său, Manfred (Mads Mikkelsen), suferă de o tulburare de identitate disociativă: acum se crede John Lennon, iar John nu își amintește unde a îngropat Manfred banii.
Filmul a avut premiera în România pe 26 iunie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 26 iulie 2026, la ora 19.30, la Cinematograful de artă “Mircea Diaconu” va fi proiectat filmul “Lumina de la Colciu”.
Documentarul prezintă imagini în premieră cu părintele Dionisie Ignat, Dionisie de la Colciu așa cm îl știm cu toții, dar și mărturii unice de la persoane care l-au cunoscut îndeaproape pe marele duhovnic român al Sfântului Munte Athos.
Filmat in satul natal Vorniceni și la Sfântul Munte Athos, documentarul urmează drumul duhovnicesc al părintelui - de la copilăria plină de credință, până la nevoințele și sfințenia recunoscute de toți cei care l-au cunoscut. Veți auzi glasurile celor care i-au fost aproape, l-au avut duhovnic, sau au fost martori la minuni și la lucrarea sa tainică in lume.
Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

🎬 Filmul ne aduce împreună și în această vară!Cinematograful de Artă Mircea Diaconu vă invită la Film Fest 2026, o serie...
18/07/2026

🎬 Filmul ne aduce împreună și în această vară!

Cinematograful de Artă Mircea Diaconu vă invită la Film Fest 2026, o serie de proiecții în aer liber, la Teatrul de Vară din Ștrand, unde vă așteaptă patru seri dedicate unor filme îndrăgite de toate vârstele.

📅 Programul proiecțiilor (ora 20:30):
🎞️ 31 iulie – 10 Things I Hate About You;
🎞️ 8 august – How to Train Your Dragon;
🎞️ 15 august – Prințesa și broscoiul;
🎞️ 22 august – White Chicks.

🎶 Pe 22 august, înaintea proiecției, atmosfera va fi completată de un concert susținut de Morfine, între orele 20:00 și 21:00.

👧👦 În fiecare seară, de la ora 19:00, cei mici se vor bucura de activități speciale: muzică interactivă, desen, pictură pe față și baloane modelate.
Vă așteptăm să petrecem împreună seri de vară pline de film, voie bună și momente frumoase alături de familie și prieteni!

📍 Teatrul de Vară, Ștrand – Pitești
🎥 Ne vedem la Film Fest 2026! 🧡

“De capul nostru”, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”Duminică, 19 iulie 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de...
14/07/2026

“De capul nostru”, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Duminică, 19 iulie 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă “Mircea Diaconu” va fi proiectat în premieră filmul “De capul nostru”.
Într-un mic oraș din România, un grup de adolescenți învață să se descurce fără părinții lor plecați în străinătate. Forțați să devină adulți prea devreme, își construiesc propria familie într-o încercare disperată de a umple golul. În centrul lor e Flavia, o tânără puternică, obișnuită să își ascundă emoțiile în spatele sarcasmului, dar pe care grija pentru ceilalți o va face să descopere un nou sens.
Filmul a avut premiera în România în data de 26 iunie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Address

Strada Calea Bucuresti Nr. 2
Pitesti

Opening Hours

Saturday 16:00 - 20:00
Sunday 10:00 - 20:00

Telephone

0248220111

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cinematograful de Artă ”Mircea Diaconu" posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Cinematograful de Artă ”Mircea Diaconu":

Shortcuts

Share