Servsal Argeș

Servsal Argeș Selectăm.Colectăm.Reciclăm IMPLICARE SOCIALĂ - Contribuim la întărirea sentimentelor de coeziune şi solidaritate socială.

VIZIUNE
Să devenim principalul factor de dezvoltare şi modernizare al serviciilor de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor municipale. MISIUNE
Implementarea unui sistem integrat operaţional de gestionare a deşeurilor la nivelul judeţului Argeş, în conformitate cu cerinţele şi prevederile directivelor Comunităţii Europene, în vederea conservării, protejării şi îmbunătăţirii calităţii mediului. VALORI
RESPONSABILITATE - Acționăm în fiecare zi cu responsabilitate asumată și respect față de mediul înconjurător și față de cetăţenii care ne onorează cu încrederea lor. CONFORMITATE - Credem în necesitatea conformării întregii noastre activități în spiritul și litera directivelor și regulamentelor europene, dar și legislației specifice din România ce reglementează managementul deșeurilor municipale. COMUNICARE - Dezvoltăm un sistem de comunicare prin implicarea tuturor factorilor interesaţi în campanii şi acţiuni concrete cu caracter continuu şi rezultate măsurabile. Promovăm implicarea şi responsabilitatea civică. PRINCIPII
Solidaritate, sustenabilitate, suportabilitate,
poluatorul plăteşte, recuperarea costurilor

Resturile de fructe și legume puse în compostor sunt viitoarea ta grădină bogată în recoltă și gust. Compostul, soluția ...
07/10/2026

Resturile de fructe și legume puse în compostor sunt viitoarea ta grădină bogată în recoltă și gust. Compostul, soluția din grădina ta!

Află rețeta unui compost sănătos pe compostarearges.ro

Instalează ARA și vei ști când vine mașina de colectare pe strada ta și dacă se modifică ceva în programul de colectare ...
06/10/2026

Instalează ARA și vei ști când vine mașina de colectare pe strada ta și dacă se modifică ceva în programul de colectare aplicația te va notifica.

Instaleaz-o din App Store sau Google Play.

În doar câteva luni, obții un îngrășământ natural, perfect pentru grădina ta. Transformi deșeurile într-o resursă valoro...
25/09/2026

În doar câteva luni, obții un îngrășământ natural, perfect pentru grădina ta. Transformi deșeurile într-o resursă valoroasă, rapid și eficient.

Află rețeta unui compost sănătos pe compostarearges.ro

ARA este aplicația care își merită locul în telefonul tău.Instaleaz-o din App Store sau Google Play.
25/09/2026

ARA este aplicația care își merită locul în telefonul tău.
Instaleaz-o din App Store sau Google Play.

Acum e mai simplu să știi exact când trebuie să scoți pubela pentru golire, cm să sortezi corect deșeurile și cm poți ...
18/09/2026

Acum e mai simplu să știi exact când trebuie să scoți pubela pentru golire, cm să sortezi corect deșeurile și cm poți recicla inteligent, plătind mai puțin.

Instalează Ara din App Store sau Google Play.

Compostul de acum va da roade la primăvară. În plus, solurile îmbogățite cu compost rețin mai bine umiditatea, reducând ...
18/09/2026

Compostul de acum va da roade la primăvară. În plus, solurile îmbogățite cu compost rețin mai bine umiditatea, reducând necesarul de irigare în perioadele secetoase.

Află rețeta unui compost sănătos pe compostarearges.ro

Tot ce iei din sol revine acolo pentru un compost mai calitativ. Resturi de fructe, legume, iarbă, coji de ouă - toate c...
10/09/2026

Tot ce iei din sol revine acolo pentru un compost mai calitativ. Resturi de fructe, legume, iarbă, coji de ouă - toate contribuie la rețeta unei noi grădini pline de gust.

Află rețeta unui compost sănătos pe compostarearges.ro

Ara vine în sprijinul cetățenilor cu un calendar, notificări și informații utile pentru gestionarea mai facilă a procese...
10/09/2026

Ara vine în sprijinul cetățenilor cu un calendar, notificări și informații utile pentru gestionarea mai facilă a proceselor de colectare selectivă și reciclare. Acum e mai simplu să știi exact când trebuie să scoți pubela pentru golire, cm să sortezi corect deșeurile și cm poți recicla inteligent plătind mai puțin.

Instalează Ara din App Store sau Google Play.

Cu gunoiul nu este de Joacă, dar ARA face totul simplu și curat. Instalezi și vei ști exact cand vine mașina de gunoi pe...
31/08/2026

Cu gunoiul nu este de Joacă, dar ARA face totul simplu și curat. Instalezi și vei ști exact cand vine mașina de gunoi pe strada ta - disponibilă în App Store sau Google Play.

*Aplicația Ara este destinată informării asupra programului operatorului de salubritate. Imaginea din reclamă nu reflectă conținutul aplicației - imaginea este doar un scenariu vizual.

Tot ce iei din sol revine acolo pentru un compost mai calitativ. Resturi de fructe, legume, iarbă, coji de ouă - toate c...
28/08/2026

Tot ce iei din sol revine acolo pentru un compost mai calitativ. Resturi de fructe, legume, iarbă, coji de ouă - toate contribuie la rețeta unei noi grădini pline de gust.

Află rețeta unui compost sănătos pe

Transformă deșeurile organice în îngrășământ natural de calitate. Ghiduri practice și beneficii pentru o viață mai sustenabilă.

Address

Argeș
Pitesti

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Servsal Argeș posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Servsal Argeș:

Shortcuts

Share