11/10/2026
🙏 𝐏𝐚ș𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐫𝐮𝐠ă𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞 ș𝐢 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐢𝐞 𝐝𝐮𝐡𝐨𝐯𝐧𝐢𝐜𝐞𝐚𝐬𝐜ă!
În perioada 9–10 octombrie 2026, tinerii din ATOR Piatra-Neamț au pornit în pelerinaj la Iași, pentru a se închina la sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria.
A fost o experiență duhovnicească deosebită, în care orele de așteptare, frigul și oboseala au fost împletite cu rugăciunea, cântările duhovnicești și bucuria de a fi împreună. Prin cântare și rugăciune, timpul petrecut la rând s-a transformat într-un prilej de întărire sufletească și apropiere de Dumnezeu.
Dincolo de efortul fizic, tinerii au descoperit că pelerinajul nu înseamnă doar parcurgerea unui drum, ci și o călătorie a sufletului, trăită împreună, cu credință, răbdare și nădejde. ❤️
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare! 🙏