Jiul Petroșani este un club de fotbal din Petroșani, România care activează în Liga a 4-a, județul Hunedoara. Clubul a fost inființat în 1919, cu numele de Clubul Atletic al Minelor din Petroșani. Cea mai importantă realizare din palmaresul clubului este câștigarea Cupei României în sezonul 1973 - 1974.
În Valea Jiului, fotbalul a pătruns în primii ani ai secolului XX, fotbalul fiind totuși privit cu neîncredere și ostilitate de către mineri, pentru că cei care îl practicau proveneau din alte bresle. În anul 1919 în lunile de vară, fotbalul se juca la Petroșani pe actualul loc din zona minei Dâlja. Fotbalul este adunat într-o formă oficială de către Ion Winklehner, director general al minelor "Societății Petroșani", sub numele de Clubul Atletic al Minelor Petroșani (CAMP). Primi instructori (antrenori) au fost nume precum Iosif Keiling, Carol Krausz, Wilhelm Spitzer sau Janos Kovezdi, alături de care faceau parte jucătorii Lajos Nagy - Ferenc Keiling, Grava, Ocsofsky, Kuna, Jozsef Bobei, Janos Horvath, Fridmansky, Lajos Spitzer, Cornea, Heinz, Ladany sau Palinkas. Primele partide au fost cu echipe din regiunea Hunedoarei, astfel că d**a o omogenizare, în anul 1922, CAMP se înscrie in campionatul districtului Arad. Pentru a face față competiției, conducătorii de atunci ai CAMP-ului au adus jucători cu veleitați din alte zone ale țarii, precum Iosif Klein, L. Kiminich, Adalbert Danko sau Z. Veszpreny, cu reale calități competitive. În primul an competițional, CAM Petroșani ocupă locul 3, după AAC Arad și CS Vulcan. În ediția 1924-1925, CAMP câștigă campionatul districtului Arad, dar de data aceasta sub denumirea de UCASP (Uniunea Cluburilor Sportive ale Societății Petroșani), după fuziunea cu CS Vulcan, efectuată în 1924. UCASP participă la faza finală eliminand pe "U" Cluj și Jahn Cernăuți, dar pierzând finala (1-5) cu Chinezul Timișoara. A fost totuși un titlu de vicecampioană natională, jucători precum Adalbert Danko, Gheorghe Peterffy, L. Kiminich, Z. Veszpremy, Alexandru Berkessy sau Stefan Messner fiind primiți pe brațe la Petroșani. După desfacerea fuziunii cu CS Vulcan în 1926, UCSAP va mai încerca o împerechere cu Jiul Lupeni în 1929, funcționând sub numele echipei din Lupeni, nume sub care va mai participa la o finală națională pierdută la 29 iulie 1928, 2-3 cu Colțea Brașov, de data asta cu Ioan Kiss, Eugen Szabados, Iosif Kilianovitz, Aurel Guga și Bognar printre cei mai buni. În continuare după desfințarea fuziunii cu echipele din Vulcan și Lupeni, din 1929 echipa din Petroșani își va lua numele de Jiul.
Popularitatea formulei cu Divizia A aparută în campionatul 1932-1933, a impus înființarea unui al doilea eșantion valoric, Divizia B, începand cu ediția 1934-1935, cu cinci serii, pe criterii geografice. Jiul Petroșani a ocupat locul 1 în prima ediție a Diviziei B, seria a II-a. Conform regulamentului de atunci, s-a desfasurat un turneu de calificare cu jocuri tur-retur, între câștigătoarele celor cinci serii, turneu câștigat de Jiul Petroșani, care trebuia să susțină un turneu de baraj cu ultima clasată din Divizia A, abia atunci având dreptul de promovare. Jocul a fost susținut de AMEFA Arad jiuliștii jucând cu Emerich, Medve, R. Radu, Szulle, Peterffy, Vajdea, s.a., scorurile fiind de 0-2 la Arad și 0-0 la Petroșani. Ultimul campionat, 1936-1937 a adus la rampă și Divizia C. În aceste condiții, din Divizia B au promovat cate patru echipe din cele două serii, din seria a II-a promovând Phoenix Baia Mare, Jiul Petroșani, Vulturii Textila Lugoj si Olimpia Satu Mare. Astfel, echipa Jiul Petroșani, condusă de antrenorul maghiar Rudolf Jenny, cu jucători valoroși precum I. Kiss, Bredan, Mardare, Zastulka, Skrovan, Vajdea sau Gutman vor reuși prima promovare in Divizia A pentru fotbalul din Valea Jiului.
Perioada 1946-1966
Până la cel de-al doilea razboi mondial (1939-1945), Jiul Petroșani a oscilat între Divizia A (1937-1938) și Divizia B (1938-1941), jucătorii de elită a acestei perioade fiind Emil Cosma, Erno Skovran (au jucat in Nationala "B"), Gheorghe Vajdea, Teodor Bulea, Remus Radu, Gusti Emmerich, Geza Medve, Iosif Medve II, Ladislau Medve III, Bela Pop sau Traian Simandean. D**a câștigarea seriei a II-a diviziei B in 1940-1941, din cauza războiului, campionatul s-a întrerupt, urmând a fi reluat în 1946 cu participarea de drept a echipei Jiul Petrosani în prima ligă. În continuare Jiul Petroșani va avea o epocă așa zisă "de aur" chiar in ediția 1948-1949 reușind cea mai bună performanța din istoria sa, ocuparea locului 3 in Divizia A, d**a ICO Oradea si CFR (Rapid) Bucuresti, după ce cu un an înainte ocupaseră locul 10. A fost un loc excelent și datorită achizițiilor din ultimi ani, Lica Panait, Costica Marinescu sau Tudor Paraschiva, care alaturi de Pop IV, Ion Nicsa, Costica Morar, Oroszi, Mihai Nemes, Dez Szilaghi, Tibi Bone, Andrei Roman sau Janos Balogh au alcatuit o grupare puternică. Chiar dacă intre 1950-1956 s-a jucat d**a modelul sovietic, primăvara-toamna și echipa a mai avut și alte denumiri tipice momentului (Partizanul, Flacara, Minerul), Jiul Petroșani a zburdat prin Divizia A cu locuri de mijloc până la retrogradarea din 1959-1960. Au fost 13 ani consecutivi în Divizia A datorită constanței și seriozitații antrenorilor de atunci, Jean Lapușneanu sau Andrei Sepci, dar și a dăruirii unor fotbaliști așa cm a fost Aurel Crasnic, Tudor Paraschiva, Gheorghe Romosan, Costica Moraru, Petre Vasiu, Ion Nicsa, Stefan Szoke, Costica Marinescu, Gheorghe Anisia, Stefan Codium, Iuliu Farkaș I, Emeric Farkaș II, Emil Ciurdarescu, Ion Ghibea, Lica Panait, Iosif "Bontu" Deleanu sau Gica Nertea. A venit apoi o perioada de recul, in care greutatea numelor din deceniul 5 nu a putut fi contrabalansată de cei veniti după 1960. D**a un sezon in Divizia B (1960-1961) chiar și fară Panait și Deleanu retrași, dar cu ambițiosul Bazil Marian la carma, Jiul Petroșani revine în primul eșalon caștigând la golaveraj în fața lui CSM Baia Mare. A fost o luptă strânsă, în trei, apoi Jiul a cunoscut gustul primei divizii doar un campionat (1961-1962), pentru ca apoi să joace din nou patru ani (1962-1966) în Divizia B. În această perioadă au mai aparut la Jiul Petroșani jucatori remarcabili precum Baldwin Frank, Victor Zamfir, Florea Martinovici, Cornel Pavlovici, Mihai Ciornoava, Emil Dumitriu II, Marin Peronescu, Ioan Achim, Petre Libardi, Mircea Craciun, Ion Vasile, Teodor Pop, Andrei Stocker. În ediția 1965-1966, antrenorul Eugen Mladin readuce echipa Jiul Petroșani în prima divizie, pe care nu o va mai parasi timp de 19 ani.
Generația "Cupei"
La numai 8 ani la revenirea în Divizia A, perioada in care Jiul a ocupat poziții intre 6 și 15, formația petroșeneană a dat marea lovitură, avându-l ca antrenor pe cel care a fost căpitanul echipei la promovarea din 1966, Traian Ivanescu. Acesta împreuna cu echipa Gabriel Ion - Ion Nițu, Gogu Tonca, Andrei Stocker, Adrian Dodu - Alexandru Nagy, Petre Libardi - Arpad Szucs, Gheorghe Mulțescu, Adalbert Rozsnyai, Mihai Stoichița a reușit pe 23 iunie 1974 (d**a ce ratase o finală in 1972) să invingă cu 4-2 pe "Poli" Timișoara în finala Cupei Romaniei și să aducă pentru prima dată trofeul în Valea Jiului. Jiul Petroșani a jucat în continuare în Divizia A, schimbând generații după generații, cu un vârf în sezonul 1976-1977, când antrenorul Gheorghe Ene a reușit un loc 5, cu o echipă în care au strălucit Iosif Cavai, Dragu Badin, Mihai Ciupitu, Augustin "Coco" Deleanu, Traian Stoica, Ionel Augustin, Gheorghe Multescu,Florea Dumitrache! D**a varful din 1976-1977 au urmat ani buni pentru Jiul Petrosani, greutatile aparand, paradoxal, după ce noul stadion din Lunca Jiului a fost dat în funcțiune în 1982 (cel vechi construit în 1922, a ars în 1975). Astfel după 19 campionate în Divizia A, Jiul Petroșani va retrograda in ediția 1984-1985, într-un campionat oscilant cu trei antrenori perindați la cârma echipei și 24 jucători folosiți, mulți dintre ei suspectați de noncombat.
Perioada 1986-2001
În următorii 15 ani, Jiul Petroșani s-a zbătut, nu de puține ori între sublim și ridicol. În ediția 1985-1986 revine genialul Gigi Multescu ca antrenor-jucător, readucând echipa în Divizia A după numai un campionat de B. Jiul Petroșani va reveni in "B" pentru alte două sezoane (1987-1989). Extazul erumpe din nou pentru doi ani (1989-1991) când jiuliștii vor fi alaturi de elita fotbalului. Era de-acum generatia lui Pauna Viorel, Sorin Ghitan, Florin Stoica, Ioan Varga, Marin Bacu, Silviu Popoviciu, Horatiu Lasconi, Aristica Cioaba, Marcel "Rico" Cristea, Ion Sburlea, Ion Radu sau Damian Militaru. Retrogradarea din 1991 va arunca într-o lungă beznă de cinci ani Jiul in B, cu evoluții submediocre, precum edițiile din 1993-1994 (locul 7) sau 1994-1995 (locul 13). Abia după intervenția energică a lui Miron Cozma, liderul sindical din anii '90, în destinele echipei, Jiul revine pe prima scena în 1995-1996, cu antrenorul Ion "Lița" Dumitru și câțiva fotbaliști talentați, Leo Toader, Liviu Baicea, Mircea Cristescu, Aristica Cioaba, Marin Tudorache, Dan Neiconi, Fanel Țara, Vasile Matinca sau Toni Sedecaru. Lor li s-au adăugat ulterior și alții (Ion Bivolaru, Cristian Puscas, Romulus Bealcu, Tudorel Zamfirescu, Tiberiu Csik) care au menținut echipă în prima divizie timp de doi ani (1996-1998), retrogradarea fiind cea mai jenantă din istoria clubului, cu 10 puncte și numai trei victorii în 34 de meciuri. Degringolada s-a accentuat în următoarele ediții din Divizia B, prin pasarea echipei de la o conducere le alta. După trei ani în Divizia B (1998-2001), cu tânărul președinte al Consiliului de Administratie, Alin Simota și cu experimentatul antrenor Ioan Sdrobiș în staff-ul Jiului, obiectivele devenind foarte ambițioase.
Distrugerea primului stadion
Clubul sportiv Jiul Petroșani a avut de-a lungul timpului două stadioane, și cel actual nu ar mai fi fost niciodată construit (poate doar îmbunătățit cel vechi) dacă nu intervenea un incident.
Acesta s-a întâmplat în 25 mai 1975, pe stadionul cu o singură tribună care rezistase aproape de la fondare, mai exact din 1922. În acea zi era programată o partidă cu FC Politehnica Iași, care se anunța extrem de tensionată datorită situației critice la retrogradarea din Divizia A în care se aflau minerii.
Meciul era condus de arbitrul bucureștean Gh. Limona, care a dat startul și disputa a decurs în mod normal până în minutul 14 când a luat foc tribuna veche de 53 de ani, și conducerea a fost obligată să pornească iarăși construcția unui stadion. Pe locul vechiului stadion fiind acum Hotelul "Petroșani" și Parcul Central "Carol Schreter".
Stadionul actual
Noul stadion a devenit unic în România din 1981, și încă este singurul cu două tribune + cea oficială acoperite complet.
Acesta a fost îmbunătățit la noi standarde după recenta promovare în Liga 1 din anul 2005, când s-a acoperit cu scaune de plastic toată suprafața, s-a iluminat un teren de antrenament iar tribuna presei a beneficiat de prize și acces la internet.
Construcția avea totuși instalată o tabelă electronică (destul de veche), amplasată o pistă de atletism în jurul terenului, și patru terenuri de antrenament care aparțin complexului sportiv. Practic acest stadion avea o capacitate de 30.000 locuri.
