26/09/2026
Cuvântul Papei Leon către tineri, ieri seară, la extraordinara veghe de pe Stade de France. (versiunea originală în franceză, în comments)
Papa Leon XIV: „În noapte, lumina strălucește și mai puternic. În acest fel, dragi tineri, am ascultat cu toții cuvintele Sfântului Pavel [către Timotei]. Și vrem să le înălțăm, ca pe o torță care luminează nu doar rugăciunea fiecăruia, ci și întreaga istorie a Bisericii. Apostolul Pavel meditează la vremurile sale și primește inspirația divină, adică pe Spiritul Sfânt, cel care deschide întotdeauna perspective luminoase către viitor.
Da, Dumnezeu este Stăpânul istoriei și, orice s-ar întâmpla, El o îndreaptă spre mântuire: în Hristos, orice rău își găsește un sfârșit, tocmai pentru că sfârșitul devine începutul unei vieți noi și veșnice.
Dragi prieteni, pentru a lumina lumea în care trăim și a transforma prezentul în lumina Spiritului Sfânt, să ne amintim înainte de toate că, asemenea lui Timotei, suntem bărbați și femei ai lui Dumnezeu. Această exprimare – „ai lui Dumnezeu” –, aleasă de Sfântul Pavel, semnifică o legătură, nu o stare de posesie. Cel care trăiește cu Dumnezeu este liber: liber de tot ceea ce întunecă viața, de ce o golește și o face lipsită de sens.
Tineri ai Franței, voi purtați în inimile voastre o dorință imensă de libertate, un cuvânt care răsună cu putere în cultura voastră. Dar care este, oare, izvorul adevăratei libertăți? Isus ni-l arată clar atunci când spune că adevărul este cel care ne va face liberi (Ioan 8, 32); și că Adevărul este El însuși (In 14, 6)! Iată, așadar, izvorul adevăratei libertăți: legătura vie cu Isus.
Într-adevăr, însoțirea Domnului dă înțelepciune proiectelor noastre și frumusețe aspirațiilor inimilor noastre. Dumnezeu ne străbate sufletul ca o lumină, invitându-ne la o înnoire permanentă, la o convertire care dă sens existenței noastre: ne face protagoniști ai unei istorii care trece de la confuzie la căutarea adevărului; de la indiferență la angajamentul pentru dreptate. Sfântul Pavel exprimă acest lucru prin trei verbe care se adresează libertății noastre:
EVITĂ [sau „FUGI DE...”],
TINDE către [sau „URMĂREȘTE, ALEGE],
LUPTĂ.
Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei: în primul rând „FUGI DE acestea”, de mândrie, de îngâmfare, de violență, de iubirea de arginți (1 Timotei 6, 4-10), EVITĂ-LE.
Sunt lucruri care ne înrobesc și ne stăpânesc. Egoismul care le caracterizează ascunde o singurătate înspăimântătoare. Pentru a gusta apropierea de Dumnezeu și fraternitatea umană, trebuie să respingem această lăcomie care consumă relațiile fără a oferi nimic în schimb și care ne îndoapă cu lucruri care nu ne pot sătura. Este un stil de viață care ne îndeamnă să avem totul, dar să fim nimeni; să primim o mulțime de “like-uri”, dar să rămânem singuri cu noi înșine.
Abia când ALEGEM să nu urmăm acest stil de viață, ne îndreptăm spre „dreptate, evlavie, credinţă, dragoste, răbdare, blândeţe” (1 Timotei 6, 11). Da, cel care trăiește alături de Dumnezeu tinde spre tot ce-i mai bun: se află într-un proces continuu. Caută virtutea, adică forța care îl face bun și autentic. Dragi prieteni, această dinamică specifică vieții creștine are un nume precis: se numește calea sfințeniei. Este drumul pe care Domnul îl deschide în fața fiecăruia dintre noi, însoțindu-ne pe tot parcursul călătoriei. Cât de mulți fii și de multe fiice ai acestei țări iubite, Franța, s-au lăsat conduși pe această cale! Să ne gândim, de exemplu, la Fericitul Marcel Callo, un tânăr francez, cercetaș, muncitor, care, în întunericul lagărului de concentrare, nu a încetat să țintească spre bine, păstrându-și libertatea interioară.
Pe măsură ce înaintăm pe această cale a sfințeniei, devine clar că nu este suficient să fugim de rău: trebuie să ALEGEM binele. Nu este vorba de un principiu abstract, nici de o afirmație evidentă: alegerea binelui este acțiunea specifică libertății, prin care cea din urmă se realizează, se corectează și se maturizează. Pentru a face alegerile cele bune, amintiți-vă de acest criteriu: binele dă viață, niciodată nu o răpește. Binele poartă de grijă, el nu-și însușește nimic pentru sine. Binele nu este un concept frumos, ci chipul strălucitor al iubirii: el este Dumnezeu în persoană! Virtuțile pe care Sfântul Pavel ni le indică ca reflecții. oglindiri ale bunătății Sale sunt dreptatea pentru oameni, evlavia și credința pentru Dumnezeu; caritate pentru toți, răbdarea pentru cei care ne fac să suferim, blândețea care îi caracterizează pe cei care caută pacea cu o inimă curată.
Aici își găsesc rădăcina principiile egalității și fraternității care inspiră societatea voastră: nu-s doar prevederi legale, ele sunt alegeri radicale și curajoase ale unei inimi libere. A interioriza aceste principii nu este doar un angajament moral: înseamnă a alege să devenim bărbați și femei autentici, liberi de orice compromis.
În acest sens, [după „fugi de...” și „alege”] Apostolul Pavel ne oferă un al treilea verb: LUPTĂ. Într-adevăr, a te feri de rău și a urmări binele înseamnă a lupta. A lupta, da, așa cm a făcut-o Sfântul Pavel, adesea reprezentat cu o sabie în mână, simbol al Cuvântului lui Dumnezeu, „sabia Spiritului” (Efeseni 6, 17). Acest verb răsună cu putere aici, în Franța, țara sfintei Ioana d’Arc, o tânără care a știut să lupte cu îndrăzneală. Dar... atenție! Atât verbul cât și imaginea ne sunt acum clare: lupta la care suntem chemați este cea a credinței, adică angajamentul de a trăi după Evanghelie ca ucenici ai lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, care ne face frați și surori. În numele Lui primim puterea celor drepți de a rezista ispitei. În numele Lui primim perseverența celor blânzi de a ne dedica binelui. Lupta noastră nu este o luptă împotriva celorlalți, lupta noastră nu folosește armele violenței, disprețului sau opresiunii. Singura noastră armă este cea a iubirii care se dăruiește.
Știm că, din păcate, există forțe care se opun legăturii noastre cu Dumnezeu; că sunt puteri care caută să dezbine oamenii și popoarele, ațâțându-i unii împotriva celorlalți. Aceste puteri ale răului nu-și iau doar înfățișare violentă. Uneori capătă și o aparență insidioasă și ne promit tocmai ceea ce ne răpesc, și anume fericirea. Dar tocmai când ne simțim înconjurați de întunericul acestor puteri, lumina Spiritului Sfânt ne luminează și ne mângâie: în această noapte, așadar, să alegem cu toții virtuțile pe care trebuie să le cultivăm pentru a-L urma pe Domnul.
Pe această cale a sfințeniei nu suntem singuri: mergem pe ea împreună cu toți frații și surorile noastre care ne sunt alături. De altfel, voi înșivă trăiți această experiență aici, în această seară, la fel ca în cadrul marilor întâlniri, precum Zilele Mondiale ale Tineretului. Îi avem ca aliați și pe sfintii care ne sprijină în încercări. Dragi prieteni, când alegerile vieții cer curaj, apelați la mijlocirea sfinților și urmați-le exemplul. Așa cm am cântat în litanii, încurajarea sfinților ne asigură că nu suntem niciodată singuri în rugăciune, că nu suntem niciodată singuri în Biserică. În aceste vremuri speciale, să le cerem ajutorul pentru a fi artizani ai păcii: dorință veșnică a lui Dumnezeu și angajament constant al umanității! În această seară, i-am pomenit pe unii dintre sfinți. Să o rugăm, de asemenea, pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus să ne învețe „mica ei cale” a iubirii de zi cu zi, temelia solidă a oricărei păci durabile.
Domnul înfăptuiește această pace prin legământul pe care îl încheie cu noi toți în persoana lui Isus Hristos. Iată de ce, când arată temelia experienței noastre de credință, Sfântul Pavel vorbește nu numai despre ceea ce putem face noi ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu, ci și despre ceea ce face Dumnezeu pentru noi. Apostolul Pavel rezumă aceasta printr-un moment: Isus în fața lui Pilat, adevărul iubirii în fața ipocriziei puterii. „Lupta cea bună” coincide astfel cu „mărturisirea cea bună” (1 Timotei 6,12-13). Acest lucru este demonstrat de folosirea aceluiași adjectiv, KALOS, care înseamnă aici „bine făcut”. Lucrarea bine făcută, cea care este bună, este răscumpărarea pe care Isus o împlinește pentru noi. În lupta Sa împotriva păcatului și a morții, victoria lui Hristos ne eliberează, ne mântuiește de orice rău și ne invită să facem tot ceea ce este bine.
În acest context, să privim cele două relicve pe care le avem în fața ochilor: tunica [cămașa lui Isus] și crucea. Una i-a fost luată lui Hristos; cealaltă i-a fost dată. În această privință, ambele sunt semne ale patimilor Sale: Isus este dezbrăcat de cămașa Sa pentru a ne îmbrăca cu haina albă, spălată „în sângele Mielului » (Apocalipsa 7, 14). De aceea, crucea, instrument al morții, devine un semn al speranței. Amândouă, tunica și crucea, ne reprezintă pe noi, Biserica care se naște din viața lui Dumnezeu dăruită lumii. Dragi tineri, pentru a crește în sfințenie și a îmbunătăți societatea noastră, fiți martori luminoși ai acestei Evanghelii, adică ai veștii bune care este însuși Hristos, Mântuitorul nostru: „A Lui să fie slava și puterea în veci. Amin” (1 Timotei 6, 16).”
