Euro Education Federation, Regiunea Crișana

Euro Education Federation, Regiunea Crișana Euro Education funcționează ca o federație cu statut privat aliniindu-se la serviciile tinerilor

Euro Education Federation este o federație internațională din România, specializată în educația non-formală a tinerilor și adulților din Uniunea Europeană, fondată în mai 2013, cu sediul la Craiova. Oferă îndrumare în materie de învățare și/sau carieră, este furnizor de educație a adulților și entitate media specializată în educație. Scopul principal al federației este luarea de măsuri pentru atin

gerea obiectivelor actualelor programe ale Uniunii Europene, legate de educație, tineret, IT, artă, cultură, cetățenie și cercetare; oferirea de noi oportunități pentru experiența transfrontalieră în cadrul educației, formării și voluntariatului, transformând astfel schimbul de experiență într-un fenomen larg răspândit. Federația Euro Education face parte din programul EPALE al Comisiei Europene, cu scopul general de a disemina informații și de a oferi consiliere cu privire la oportunitățile privind mobilitatea tinerilor, la nivel european și internațional, prin mai multe programe, parteneriate și inițiative relevante. Organizațiile și asociațiile afiliate cresc în fiecare lună, ajungând ca federația să se extindă în țări precum România, Italia, Bulgaria, Grecia, Serbia, Franța, Belgia, Macedonia, Germania, Azerbaijan, dar și în Uruguay, Togo, Palestina, India, Turcia etc. Federația demarează mai multe proiecte permanente de educație non-formală la nivel internațional, principalele dintre acestea fiind: Euro Informatica, Euro Electronica, Erasmus +, Euro Music, Euro Dance, Euro Medicina etc. La nivel național, Euro Education a înființat Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România, Editura eParadigme și Asociația Paradigme Educaționale. Din ianuarie 2022, cu sprijinul Inspectoratului Școlar, federația demarează conferințele Citește și Dăruiește – un altfel de acces pentru știință și cultură. Printre publicațiile de cultură, de comunicări științifice și știri deținute de Euro Education se numără: revista Magazin Critic, care apare din anul 2007 cu sprijinul Ispectoratului Școlar Județean Gorj; site-ul Magazin Critic, care funcționează din anul 2013; site-ul de știri Euro Info News; revista Cutezător, Radio Amen și Sapio - revista tineretului secolului XXI. Printre organizațiile și asociațiile românești afiliate EEF se numără: Asociaţia Cataleya/Yris, Cercetașii României, Străbunii Europei, Asociația cultural – istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”.

Concursul Național de Proză Fantastică pentru Elevi „Aurel Antonie” continuă în 2026 cu ediția a II-aEuro Education Fede...
01/06/2026

Concursul Național de Proză Fantastică pentru Elevi „Aurel Antonie” continuă în 2026 cu ediția a II-a

Euro Education Federation anunță organizarea celei de-a II-a ediții a Concursului Național de Proză Fantastică pentru Elevi „Aurel Antonie”, un proiect educațional și cultural dedicat elevilor pasionați de literatură, imaginație și scriere creativă.

Concursul se adresează elevilor din clasele V–VIII și IX–XII, din învățământul de stat și privat din România. Participarea este individuală, opțională și gratuită. Elevii sunt invitați să trimită lucrări originale de proză fantastică, de 3–7 pagini, redactate în format Word, cu diacritice, font Times New Roman, dimensiunea 12, spațiere 1. Lucrările vor fi evaluate în funcție de inventivitate lexicală, autenticitate, originalitate, acuratețe gramaticală și stilistică. Utilizarea instrumentelor de inteligență artificială este interzisă....

https://magazincritic.ro/concursul-national-de-proza-fantastica-pentru-elevi-aurel-antonie-continua-in-2026-cu-editia-a-ii-a/

25/05/2026

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

În numărul 93 descoperim:

• perspective despre globalizare și efectele ei reale

• reflecții asupra identității și extremismului

• cultură, istorie și patrimoniu românesc

• poezie, proză scurtă, introspecție și dialog spiritual

• idei care nu caută aplauze, ci conștiință.

Mai 2026 aduce o ediție construită pentru cei care încă aleg să gândească profund, să citească atent și să privească dincolo de aparențe.

✨ Magazin Critic nu este doar o revistă, ci este un exercițiu de luciditate într-o epocă a grabei.

https://magazincritic.ro/2026/05/18/a-aparut-numarul-93-al-revistei-magazin-critic/

25/05/2026
Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi...
21/05/2026

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei, dedicat memoriei și recunoștinței față de cei care au scris, prin sacrificiul lor, pagini de demnitate și curaj în istoria României.

Totodată, revista este dedicată eroilor zilelor noastre, acei oameni anonimi adesea, dar care SUNT!

Glorie eternă eroilor neamului românesc!

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,...

ÎN CURÂNDUn nou număr. O nouă provocare pentru gândire.Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cult...
15/05/2026

ÎN CURÂND
Un nou număr. O nouă provocare pentru gândire.

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă să pună întrebările incomode, să deschidă teme esențiale și să ofere spațiu reflecției autentice.

🖋️ În numărul 93 descoperim:
• perspective despre globalizare și efectele ei reale
• reflecții asupra identității și extremismului
• cultură, istorie și patrimoniu românesc
• poezie, proză scurtă, introspecție și dialog spiritual
• idei care nu caută aplauze, ci conștiință.

Mai 2026 aduce o ediție construită pentru cei care încă aleg să gândească profund, să citească atent și să privească dincolo de aparențe.

✨ Magazin Critic nu este doar o revistă, ci este un exercițiu de luciditate într-o epocă a grabei.

Din perspectiva Euro Education Federation, jocurile de noroc nu mai pot fi tratate exclusiv ca o activitate economică, c...
07/05/2026

Din perspectiva Euro Education Federation, jocurile de noroc nu mai pot fi tratate exclusiv ca o activitate economică, ci trebuie analizate și prin prisma impactului social profund pe care îl generează. Dependența de jocuri de noroc afectează în special tinerii și persoanele vulnerabile, contribuind la abandon școlar, îndatorare, anxietate, depresie și destrămarea relațiilor familiale...

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data...

Grupările monarhice unite- Grupul Monarhic Român "Regele Mihai I ", Asociația pentru Reconstituiri istorice "Ferdinand "...
26/04/2026

Grupările monarhice unite- Grupul Monarhic Român "Regele Mihai I ", Asociația pentru Reconstituiri istorice "Ferdinand " și Asociația Pleniceanu, adresează o chemare tuturor credincioșilor Coroanei să ia parte la înălțatorul eveniment din ziua de 10 Mai, la ora 10,la Statuia Regelui Carol I.
Cu acest prilej, vom sărbători cu aleasă simțire Ziua Independenței și Ziua Monarhiei, marcând totodată împlinirea a 160 de ani de la venirea în țară a Regelui Carol I, întemeietorul destinului nostru modern.
Se cuvine ca toți cei animați de idealul monarhic să fie de față, spre a da mărturie de neclintita noastră credință în valorile ce au zidit România.

Alina Bănățeanu

Un artist în fentat STATUL ROMÂN!Lupul moralist cu o educație de excepție contribuie la bunăstarea NAȚIONALĂ... În timp ...
23/04/2026

Un artist în fentat STATUL ROMÂN!

Lupul moralist cu o educație de excepție contribuie la bunăstarea NAȚIONALĂ... În timp ce denigrează și persiflează "extremismul politic", politicile promovate de domnia sa contribuie și mai mult la "criza economică"...

Address

Oradea

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Euro Education Federation, Regiunea Crișana posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share