Asociatia Bunul Samaritean

Asociatia Bunul Samaritean Asociația "Bunul Samaritean", este o organizație nonguvernamentală, înființată în anul 2000, prin Hotărârea Judecatorească nr.5, a Tribunalului Galați

Asociatia Bunul Samaritean este activa in comuna Nicoresti, Galați din anul 2000. Asociatia noastra include: 2 case pentru 14 adulti cu dizabilitati severe, un Centru de zi pentru peste 50 copii proveniti din medii defavorizate oferindu-le ajutor pentru indeplinirea nevoilor de baza: masa calda, dus, haine curate, sprijin la efectuarea temelor - implicandu-ne active in combaterea fenomenului de abandon scolar, consigliere psihologica si accesul la servicii medicale de baza. Asociatia isi propune sa ajute cât mai mult, de aceea si-a extins serviciile si catre nevoile comunitatii. Astfel, acorda sprijin neconditionat copiilor care merg la liceu platindu-le întretinerea la camin si transportul. Pentru cei nevoiasi, asociatia ajuta cu medicamente, alimente, pampers, îmbracaminte, transport gratuit catre spitale sau comisiile de evaluare a gradului de handicap sau recuperare. Ajutorul cel mai mare a fost pentru 40 de familii care au primit curent electric. În satul Dobrinesti, ce apartine comunei Nicoresti s-au construit 18 case pentru tineri casatoriti. Inca de la inceputul pandemiei, asociatia a asigurat beneficiarilor din comunitate produse pentru igiena personala si a locuintei, pachete cu alimentele de baza si toate informatiile de care acestia au avut nevoie.

V-il amintiți cu siguranță pe Iulian!🩵În anii trecuți zilele lui de naștere erau serbate prin diverse scenete tematice ș...
01/02/2024

V-il amintiți cu siguranță pe Iulian!🩵
În anii trecuți zilele lui de naștere erau serbate prin diverse scenete tematice și multă veselie. Anul acesta am ales doar să ne bucurăm unii de alții. Să savurăm bucatele pregătite cu drag pentru aceasta zi mare și mai ales deliciosul tort!
Muzică a fost totuși nelipsită și bucuria enormă. De altfel, puteți vedea asta pe chipul lui Iulian!!! Ochii îi sclipesc❣️

Ce poate fi mai frumos decât să îi ai pe cei dragi aproape și să te bucuri de prezența lor?
Vă spunem noi, cu mâna pe inimă: Nimic!
Nimic nu e mai presus!

La mulți ani senini, Iulian!!!🥳
Fie ca toate zilele să îti aducă măcar la fel de multă bucurie!!!🩵
________



După ce pe 21 ianuarie s-a sărbătorit  Ziua internațională a îmbrățișărilor, pe 22 nu puteam continua decât cu "Ziua Sam...
22/01/2024

După ce pe 21 ianuarie s-a sărbătorit Ziua internațională a îmbrățișărilor, pe 22 nu puteam continua decât cu "Ziua Samariteană" a Cătălinei!

Cătălina cea elegantă a împlinit astăzi 46 de ani! Suntem alaturi de ea de peste 10 ani, ani în care Cătălina nu a contenit să ne surprindă: harnică, motivată, participă activ la toate activitățile, îi place să cânte, știe chiar și câteva cuvinte în engleză și este grozavă atunci când recită " Iarna pe uliță".

LA MULȚI ANI, cu cântec, CĂTĂLINA!
Ani frumoși și voioși!
__________



Vă îndemnăm să priviți bine prima fotografie!Ce vedeți? O simpatică doamnă ce pare a fi pasionată de sport, nu-i așa? Oa...
15/01/2024

Vă îndemnăm să priviți bine prima fotografie!
Ce vedeți? O simpatică doamnă ce pare a fi pasionată de sport, nu-i așa?
Oarecum adevărat!

Corina este rezidenta noastră. S-a alăturat ceva mai târziu familiei Bunul Samaritean, însă acum e parte din povestea noastră. Este o domniță cu suflet și minte de copil, gata mereu să spună ceva oricui are vreme să o asculte, iar astăzi am sărbătorit-o cu tort și voie bună. Și ceva mișcare, evident!
Îi urăm ani mulți, cu bucurii și veselie!
La multi ani, Corina!

_____________



Zi de mare sărbătoare!La mulți ani, Ion și Ioana!Să fiți sănătoși și voioși mereu!La mulți ani și colegului nostru Ionel...
07/01/2024

Zi de mare sărbătoare!
La mulți ani, Ion și Ioana!
Să fiți sănătoși și voioși mereu!

La mulți ani și colegului nostru Ionel Melinte!
Să ai parte de realizări și de bucurii!

Încheiem astăzi seria sărbătorilor de iarnă!
Au fost zile pline, am încheiat anul 2023 în comunitate și l-am început pe 2024 tot în comunitate, distribuind alimente pentru cei mai putini norocoși!
Tot ce ne dorim este să putem continua să aducem un licăr de bucurie acolo unde este nevoie!

Dacă simțiți să ajutați și să ne fiți alături în demersurile noastre, vă așteptăm să facem bine împreună!
___________


Facem si noi o retrospectivă la final de 2023? Facem, că tare recunoscători suntem pentru ceea ce am reușit împreună!202...
31/12/2023

Facem si noi o retrospectivă la final de 2023? Facem, că tare recunoscători suntem pentru ceea ce am reușit împreună!

2023 a fost despre Științescu și , despre meșteșuguri, lut, excursii, bălăceală multă și bucurie!
...despre flori, ieșiri în natură, zile de naștere cu petreceri tematice, fructe și legume proaspete din seră și grădină, jocuri și multe zâmbete!
..despre , , Moș Nicolae și Moș Crăciun, în toate variantele lui: de vară, super-erou și de iarnă și despre bucurie!
..despre "ÎMI PASĂ!" și "SUNT AICI!"
De fapt, 2023 a fost despre copii, adulți cu dizabilități, refugiați și seniori!
Despre și pentru ei!

🙏Mulțumim tuturor donatorilor și sponsorilor!
🙏Mulțumim voluntarilor samariteni și tuturor celor care au pus umărul la binele făcut!
🙏Mulțumim colaboratorilor noștri care au crezut în noi și ne-au susținut!

💗🙏💗Și mai presus de toate, MULTUMIM echipei Bunul Samaritean!Fără acești oameni nimic nu ar fi fost posibil!

Dacă a fost UȘOR? DELOC!
Dacă a meritat? ÎNTRU TOTUL!
O singură rezoluție avem pentru 2024: ÎNAINTE!

🥳LA MULȚI ANI, 2024!!!🥳
___________




2️⃣7️⃣ DECEMBRIEZiua Sfântului Ștefan Sfântul Ștefan este recunoscut pentru curajul său în apărarea credinței și a drept...
27/12/2023

2️⃣7️⃣ DECEMBRIE
Ziua Sfântului Ștefan

Sfântul Ștefan este recunoscut pentru curajul său în apărarea credinței și a dreptății și reprezintă un simbol al puterii interioare, susținută de iubirea de semeni și principii morale bine ancorate în fața provocărilor și adversităților.

LA MULȚI ANI, tuturor celor are își serbează astăzi omomastica!
Să fiți puternici și determinați!

LA MULȚI ANI urăm și colegului nostru, Ștefan! Să ne trăiești ani mulți, mereu la fel de implicat și săritor!

Păstrăm tradiția!..ca fiecare familie, de altfel! Iar Ziua Sfântă de Crăciun nu ne putea găsi decât împreună cu rezidenț...
25/12/2023

Păstrăm tradiția!
..ca fiecare familie, de altfel! Iar Ziua Sfântă de Crăciun nu ne putea găsi decât împreună cu rezidenții noștri, în jurul mesei de sărbătoare. Moșul a fost darnic și bun și nu ne-a uitat nici în acest an, iar noi cu mare bucurie l-am primit!

Cu recunoștință pentru aceste aceste momente, vă dorim CRĂCIUN FERICIT, liniște în suflete și în case și pe cei dragi aproape, așa cm îi avem și noi!

Sărbători fericite!
Familia Bunul Samaritean
_______




24/12/2023
Mici sau mari, cu toții purtăm în noi copilul care visează la un dar din partea Moșului. În ajunul sărbătorii sfinte, Mo...
24/12/2023

Mici sau mari, cu toții purtăm în noi copilul care visează la un dar din partea Moșului. În ajunul sărbătorii sfinte, Moșul bun a bucurat suflete, a adus alinare și speranță.
Suntem recunoscători pentru ceea ce am reușit !

Să aveți Sărbători binecuvântate, sănătate și să nu vă pierdeți speranța. Indiferent de vremuri și condiții, mergem cu toții înainte!
Crăciun fericit!

3️⃣2️⃣1️⃣...Începem numărătoare inversă până la Crăciun. În vreme ce Moșul împarte deja daruri copiilor din comunitate, ...
22/12/2023

3️⃣2️⃣1️⃣...Începem numărătoare inversă până la Crăciun. În vreme ce Moșul împarte deja daruri copiilor din comunitate, la Asociație am împodobit 🌲bradul!!!

Pentru cineva care nu poate vedea, mirosul bradului🎄 de Crăciun este o experiență deosebită. Aroma proaspătă a rășinii și a acelor de brad devine o călătorie senzorială, aducând cu sine esența sărbătorilor.

Mirosul este ca un fir magic ce o leagă pe Alina de atmosfera festivă, creând o conexiune cu tradițiile și bucuriile Crăciunului. Pentru ceilalți rezidenți cu dizabilități bucuria este dublată de ✨️lumini și ornamente colorate.
Zile cu miros de brad și sărbătoare vă dorim!
_________





Address

Nicoresti

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Bunul Samaritean posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociatia Bunul Samaritean:

Shortcuts

Share