Asociatia Pro Vita pentru Născuți și Nenăscuți

Asociatia Pro Vita pentru Născuți și Nenăscuți sat Valea Screzii, com. Posești, Prahova, 107449, România. Cont IBAN Lei: RO 42 RNCB 0211011843900001

Asociația Pro Vita - pentru născuți și nenăscuți - este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit.
În general, misiunea asociației este să protejeze demnitatea vieții umane, iar, în particular, pe cea a copiilor născuți și nenăscuți. Recunoaștem prin aceasta dreptul nenăscutului de a fi protejat în perioada intrauterină și, cel mai important, îi recunoaștem dreptul de a se naște.

Copiii născuți au, de asemenea, dreptul la o creștere într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, fiind nelipsiți de cele necesare unei subzistențe decente, oferindu-le necondiționat accesul la educație și la asistență medicală. Accentul major în formarea copiilor se pune pe sprijinirea educației conform aptitudinilor și vocației fiecărui copil în parte. Copiii asociației noastre urmează în prezent întreg ciclul educațional - de la copiii de grădiniță la studenți. Dezvoltăm, de asemenea, un program de prevenire a abandonului școlar prin sprijinirea materială și financiară a familiilor nevoiașe aflate în imposibilitatea susținerii copiilor în instituțiile de învățământ (ajutăm aproximativ 50 de familii sa-și țina copiii în școală). Asociația Pro Vita vine, după posibilități, în întâmpinarea realizării accesului la toate aceste drepturi. În cazul copiilor nenăscuți, îi oferim sprijinul mamei pentru a nu ajunge la soluția criminală a avortului, iar după naștere acordăm ajutorul necesar atât copilului, cât și mamei, fiind cazuri în care sprijinim întrega familie.
În tabăra din Valea Screzii locuiesc 120 de persoane, dintre care 80 copii și adolescenți, tineri orfani (care au părăsit sistemul de stat), femei și bărbați în vârstă. Restul asistaților noștri (peste 330 de persoane) se află în grija familiilor din satele Valea Plopului și Valea Screzii. Pro Vita consideră că soluția optimă pentru copii este integrarea în familia naturală sau în cea lărgită. În consecință, mama sau familia vor avea întotdeauna posibilitatea să revină, să viziteze, iar, în cazurile fericite, să reîntregească familia. Am spus mai sus două cuvinte care ne necăjesc încă de la înființare, imediat după anii 90: “după posibilități”. Numărul mare de oameni pe care-i găzduim înseamnă și cantități foarte mari de resurse consumate. Câteva exemple grăitoare pot fi:
• peste 1000 kg de cartofi sunt suficienți pentru doar o săptămână;
• sunt necesare minim 15 TIR-uri cu lemne pe an pentru a putea trece cu bine peste iarnă;
• cele 70 de oi, 10 porci și celelalte capre, vaci, găini pe care le creștem, reprezintă doar 5% din necesarul de hrană. Este ușor să ceri bani și să nu oferi nimic la schimb, în afară de promisiunile nerespectate. Pro Vita se ține de promisiunea facută acum aproape 20 de ani și este lângă toți nevoiașii aflați sub acoperișul protector al asociației, ajutandu-i cu fiece banut primit ca donatie. Fiecare familie are nevoie de un cămin, fiecare copil are nevoie de o casă. Dar cimentul, rigips-ul, cărămida și celelalte materiale necesare în construcție le putem procura abia după ce avem asigurate cele trei mese necesare unei zile. Daca te identifici în misiunea noastră, dacă există posibilitatea de a-i ajuta pe alții, sprijină prin orice mijloc avut la dispoziție Asociația Pro Vita ca ea să-i poată sprijini în continuare pe oamenii adapostiți în Valea Plopului și Valea Screzii.

Sâmbetele au început să fie zile deosebite pentru noi! De ce?... pentru pomenile pe care oamenii le fac aici, la Pro Vit...
27/06/2026

Sâmbetele au început să fie zile deosebite pentru noi! De ce?... pentru pomenile pe care oamenii le fac aici, la Pro Vita! Au ales să facă milostenie pentru rudele lor și să dea de mâncare la câți mai mulți copii (după posibilități). „Pune pe orfani să se roage pentru morții tăi!” a scris Părintele Nicodim Măndiță… iar Nicolae Iorga a zis: „Pâinea cea mai bună este cea pe care o dăruiești!” Frumos! Frumoasă și pomenirea! Le mulțumim! pentru noi înseamnă foarte mult!... Le mulțumim tuturor pentru toate pomenirile făcute aici!... probabil că toți au gândit la fel... BOGDAPROSTE!
Dacă doriți să pomeniți pe cineva drag, sunați la +40 753 312 422 și noi vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru parastas.

24/06/2026

Azi este sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, zisă în popor "Sânzienele" și de aceea este și Ziua Iei... La mulți ani tuturor celor care-și serbează sfântul protector!
Filmulețul este mai vechi, dar sperăm să reluăm cât de curând astfel de activități...

Link în primul comnetariu! Dacă priviți acum în calendar veți vedea că prăznuim câțiva sfinți și probabil că nu știm mai...
14/06/2026

Link în primul comnetariu! Dacă priviți acum în calendar veți vedea că prăznuim câțiva sfinți și probabil că nu știm mai nimic despre ei… sunt sfinți care de multe ori trec pe lângă noi și nu-i prea băgăm în seamă... Dar cu siguranță ei merită atenția noastră! De aceea părintele Nicolae Tănase ne va vorbi câte puțin din ceea ce crede că ne va folosi fiecăruia să știm. Dacă vă place, vă rugăm să distribuiți filmulețele la cât mai mulți ca să ne folosim cu toții de înțelepciunea și ajutorul sfinților!

Cam la 10 ani vine și pe la noi o ploaie vijelioasă și abundentă. Gardul de beton ne-a apărat de viitură, dar porțile su...
10/06/2026

Cam la 10 ani vine și pe la noi o ploaie vijelioasă și abundentă. Gardul de beton ne-a apărat de viitură, dar porțile sunt încă vulnerabile. Cu buldoexcavatorul am reușit să desfundăm podul și am scăpat de pericol. Dumnezeu să ne păzească pe toți și noi să facem ce trebuie ca să trecem peste aceste zile dificile pentru multe regiuni din țară!

Rămăsesem datori cu câte ceva, așa că a trebuit să ne ținem promisiunea față de copii și bucuria lor a fost pe măsură! V...
08/06/2026

Rămăsesem datori cu câte ceva, așa că a trebuit să ne ținem promisiunea față de copii și bucuria lor a fost pe măsură! Vă mulțumim celor care ne-ați a ajutat!

07/06/2026

Deoarece îi place istoria și mai ales pentru ca să-și mărească nota la limba și literatura română, Andrei s-a întrecut pe sine și s-a ambiționat să învețe o mare parte din Scrisoarea a III-a… Felicitări, Andrei!

Ce zi frumoasă am avut ieri! Prietenii noștri de la Masa Saracilor Ploiesti au venit la Valea Screzii ca în fiecare an. ...
07/06/2026

Ce zi frumoasă am avut ieri! Prietenii noștri de la Masa Saracilor Ploiesti au venit la Valea Screzii ca în fiecare an. Au făcut fel și fel de activități și jocuri, au gătit mâncare foarte gustoasă și fiecare copil a primit cadouri, că doar a fost ziua lor… Vă mulțumim tuturor!

Ce zi minunată au avut copiii! Vă mulțumim tuturor!
05/06/2026

Ce zi minunată au avut copiii! Vă mulțumim tuturor!

La mulți ani tuturor copiilor! Azi ne-am bucurat împreună cu mic cu mare! Vă mulțumim!
01/06/2026

La mulți ani tuturor copiilor! Azi ne-am bucurat împreună cu mic cu mare! Vă mulțumim!

21/05/2026

Hristos S-a înălțat! Ziua Înălțării Domnului este și Ziua Eroilor, așa că Andrei este mândru că trăiește în țara pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri! Poezia a pregătit-o pentru programul artistic al școlii…

Address

Sat Valea Screzii, Strada Ion Creanga, Nr. 1-31, Com. Posesti
Jud. Ph
107449

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Pro Vita pentru Născuți și Nenăscuți posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociatia Pro Vita pentru Născuți și Nenăscuți:

Shortcuts

Share