Asociaţia Literară "Păstorel" IAŞI

Asociaţia Literară "Păstorel" IAŞI Promovarea valorilor culturale ale umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat în poezie, epigramă sau proză. Grumăzescu din str. O.

SCOP:
Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi împreună cu cenaclul Academia Liberă „Păstorel” Iaşi îşi propun promovarea valorilor culturale ale umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat în poezie, epigramă sau proză. OBIECTIVE:
1. În şedinţe publice sau restrânse se vor citi şi dezbate materialele membrilor celor două entităţi culturale
2. Editarea unei reviste de umor internaţional în

limba română
3.Publicarea de volume pe temele abordate în şedinţe (culegeri, antologii, volume de autor, volume colective, omagiale, etc…)
4. Promovarea prin parteneriate cu alte Asociaţii sau Instituţii de cultură a literaturii contemporane dar şi a clasicilor literaturii autohtone (Al.O. Teodoreanu-Păstorel, Mihai Codreanu, George Topârceanu, Ion Minulescu, etc…)
5. Participarea la concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură şi de umor în vederea promovării într-un areal cât mai larg a valorilor naţionale.
6. Printr-o politică raţională de colaborare la alte reviste de cultură din ţară şi de peste hotare să se promoveze creaţia autohtonă contemporană pentru a fi cunoscută de către vorbitorii de limbă română de pe alte meridiane. Scurt istoric al Cenaclului Academia Liberă „Păstorel” Iaşi şi al
Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi

*11.02.1975: Şedinţa de constituire a cenaclului epigramiştilor de pe lângă ziarul: „Flacăra Iaşului” .
*luna martie 1975: În prima şedinţă sunt aleşi: preşedinte al cenaclului, poetul Nicolae Ţaţomir iar vicepreşedinte, George Petrone;
*luna august 1975: Este ales preşedinte epigramistul George Petrone;
*1989: George Petrone, din proprie iniţiativă demisionează şi este ales preşedinte epigramistul Veron Ene;
*1990: La cererea membrilor cenaclului George Petrone revine în funcţia de preşedinte. La propunerea acestuia, cenaclul îşi schimbă denumirea în Academia Liberă „Păstorel” Iaşi şi, începând din anul 1995, îşi desfăşoară şedinţele publice în sediul Anticariatului Dumitru I. Lăpuşneanu nr.23;
*Decembrie 2006: George Petrone se retrage din funcţia de preşedinte. Este ales scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă;
*2007: Începe editarea revistei de cenaclu: Booklook. Denumire propusă de preşedintele cenaclului şi adoptată de membri. Revista se editează trimestrial.
*2007: Se organizează, anual, în luna octombrie, concursul internaţional de umor „ALO…Păstorel” ;
*2010 în luna februarie, la iniţiativa preşedintelui cenaclului, ALPI se înfiinţează în localitatea Vama-Bucovina, filiala Nectarie. Preşedintele filialei dr.Sorin Cotlarciuc.
*Iunie 2010 este editat volumul omagial „35 de ani sub semnul maestrului” cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la înfiinţarea cenaclului ALPI
*2010 în luna octombrie filiala Nectarie din Vama devine cenaclu independent.
* martie 2011 Cenaclul îşi mută sediul şedinţelor în sala de protocol a Cramelor Vinicom Copou.
*octombrie 2011 Din cenaclu se desprinde o parte care îşi schimbă numele şi îşi reia activitatea la Galeriile Anticariat. Majoritatea membrilor rămân şi în cenaclul Academia Liberă „Păstorel”.
*martie 2012 Este înfiinţată Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi (hotărâre judecătorească nr.4269/245 din 15.03.2012 cu următorii membri fondatori: Mihai Batog-Bujeniţă, Eugen Deutsch, Sorin Cotlarciuc, Mihai Haivas şi Gheorghe Bălăceanu. Este ales preşedinte Mihai Batog-Bujeniţă.
* martie 2012 Denumirea cenaclului precum şi însemnele sale sunt înscrise la OSIM iar împreună cu cenaclul Nectarie Vama-Bucovina formează Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi, persoană juridică conform hotărârii judecătoreşti nr.4269/245 din 15.03.2012). Preşedintele Asociaţiei, dar şi al cenaclului Academia Liberă „Păstorel” Iaşi, este ales tot Mihai Batog-Bujeniţă, vicepreşedinte al Asociaţiei fiind dl. Sorin Cotlarciuc.
* mai 2012 Se înfiinţează Asociaţia Literară „Păstorel” Vama care împreună cu cenaclul Nectarie devin independente. Preşedintele Asociaţiei din Vama este ales domnul Sorin Cotlarciuc.
*Asociaţia ALPI instituie un protocol de colaborare cu Muzeul Literaturii Române Iaşi prin care activităţile Asociaţiei şi ale Cenaclului se pot desfăşura în spaţiile aparţinând Muzeului. În consecinţă, aceste activităţi se desfăşoară de regulă la Casa Memorială Mihai Codreanu (unul dintre fondatorii vechii Academii Libere, împreună cu Al.. Teodoreanu-Păstorel, Mihai Sadoveanu şi George Topârceanu), în Galeriile de Artă-Pod Pogor, sau la Muzeul Sadoveanu. Până în luna octombrie şedinţe de lucru ale Asociaţiei se desfăşoară, în continuare în sala de protocol a Cramelor Vinicom-Copou, apoi, până în luna martie a anului 2013 la muzeul Mihai Codreanu.
* Din luna aprilie 2013 în conformitate cu noul protocol încheiat activitatea Asociaţiei şi a cenaclului se desfăşoară în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” Iaşi. Pe parcursul timpului Asociaţia, Cenaclul şi Biblioteca vor avea mai multe activităţi comune al căror scop este promovarea actului cultural în rândul tinerilor, în şcoli, muzee, colegii sau în cadrul altor manifestări culturale.
*Iunie 2014 Asociaţia beneficiind de sprijinul Bibliotecii, respectiv a domnului director Dan Doboş organizează primul Festival Internaţional de Umor cu tema: Tămâie şi Otravă.
* Septembrie 2014 Asociaţia încheie un protocol de colaborare cu Asociaţia „Universul Prieteniei” asociaţie culturală condusă de doamna Rodica Rodean şi, împreună, organizează diferite manifestări culturale în Iaşi dar şi în alte localităţi: Galaţi, Ruginoasa, etc… Aceste activităţi au ca scop principal promovarea culturii autohtone în primul rând scrierile tinerilor şi ale copiilor.

Address

Iasi

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociaţia Literară "Păstorel" IAŞI posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociaţia Literară "Păstorel" IAŞI:

Share